Cine se pronunţă în cazurile de plagiat?

Cu o zi în urmă primul ministru, Victor Ponta, a declarat răspunzând unui jurnalist de la El Pais că va demisiona dacă acuzaţiile vor fi confirmate de Comisia de etică din cadrul Ministerului Educaţiei. Dar la Bucureşti lucrurile nu sunt atât de simple. Aici întrebarea care complică dintr-o dată lucrurile foarte mult este cine ar fi în drept să judece o acuzaţie de plagiat?

Decanul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti, Flavius Baias, a demisionat din funcţie după ce a eşuat în tentativa sa de a mobiliza colectivul profesoral pentru examinarea acuzaţiilor de plagiat. Consiliul Facultăţii de Drept a apreciat că: “în condiţiile legislative actuale nu are competenţa legală să verifice dacă acuzaţiile de plagiat la adresa prim-ministrului Victor Ponta sunt adevărate sau nu".

Facultatea de drept nu are poate competenţa legală, dar ar avea cu siguranţă autoritatea morală să judece. Se pare însă că membrii Consiliului au refuzat să devină din proprie iniţiativă parte activă într-o bătălie politică. Decanul Flavius Baias, care fusese cooptat în trecut în ministerul condus de Valeriu Stoica, a părut să aibă interese proprii prea evidente.

O mobilizare politică a anumitor cercuri academice s-a produs cu siguranţă. De exemplu Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare s-a autosesizat la rândul său în cazul lui Victor Ponta, intenţionând vineri dimineaţa să analizeze cazul şi să emită o decizie în această privinţă. Consiliul este condus de profesorul Marius Andruh care declarase pentru revista Nature că dovezile privitoare la plagiat sunt covârşitoare. Din el mai face parte fostul ministru Mircea Miclea, care a declarat la rândul său că plagiatul este evident.

Dar are CNATDCU dreptul legal de a se pronunţa asupra unui plagiat?

Intenţiile Consiliului a fost deturnate de ministrul educaţiei care a modificat regulamentul de funcţionare şi l-a publicat în mare grabă în Monitorul Oficial cu o zi înainte ca acest consiliu să se întrunească. Ministrul a declarat că “nu ei (membrii CNATDCU) decid dacă este sau nu plagiat, ci comisia de etică a Ministerului Educaţiei".

A fost evident că ministrul educaţiei s-a luptat cu totdinadinsul să împiedice acest organism să ia cazul Ponta în discuţie. Verdictul, ţinând seama de componenţa Consiliului şi de opiniile exprimate anterior de unii dintre membri săi părea inevitabil: plagiat!

Se vede, de asemenea, că există în anumite medii intelectuale şi academice din România o grabă de a scăpa de Victor Ponta şi de a schimba din nou raporturile de forţe politice. Judecata profesională şi cea politică merg mână în mână în mod indisociabil.

În ciuda acestor lucruri, poziţia primului ministru nu este mai uşor de apărat. El cu ajutorul colaboratorilor săi se străduieşte să tragă o linie de demarcaţie mai fermă (şi mai avantajoasă!) între autoritatea moral-profesională şi autoritatea legală. Dacă Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti s-a recuzat, Consiliul de Acreditare a Titlurilor a fost împiedicat să se pronunţe, lăsând cale liberă unui alt organism: Consiliul de Etică.

Acest Consiliu de Etică va da aşadar o rezoluţie cu deplină acoperire legală. Dar nu este deloc sigur că verdictul va fi acceptat şi de mediile profesionale. În clipa în care între legal şi moral se cască o diferenţă prea mare, deciziile vor fi permanent prilej de contestaţie şi, mai devreme sau mai târziu, vor fi supuse revizuirii.