Cine conduce Liga Arabă?

Discursuri interminabile, fotografii de grup cu despoţi detestaţi şi nelipsita declaraţie finală care nu prea interesa pe nimeni - aşa au perceput vreme de decenii ţările arabe reuniunile la vârf ale propriilor reprezentanţi. "Liga Arabă este percepută deja de la înfiinţare ca o organizaţie a regimurilor aflate la putere", explică Moataz Salama, expert în cadrul Centrului Al Ahram pentru Studii Politice de la Cairo. "Organizaţia nu este o Ligă a popoarelor arabe", a subliniat el.

Totuşi, prezenta reuniune la vârf a Ligii Arabe, care se desfăşoară la Doha, este de interes pentru opinia publică mondială, fiindcă opoziţia din Siria reprezintă ţara la lucrări.

Şi politicieni din afara lumii arabe nădăjduiesc că Liga Arabă va juca un rol mai important la soluţionarea conflictului din Siria. Aşa de pildă, preşedintele Israelului, Shimon Perez, a adresat recent Ligii apelul să pună capăt masacrelor din ţara sa vecină. Războiul civil care a debutat în Siria cu mai bine de doi ani în urmă, s-a soldat până în prezent cu mai bine de 70.000 de morţi, milioane de sirieni refugiindu-se din calea luptelor. Conflictul este totodată o ameninţare pentru pacea întregii regiuni. Totuşi, Liga Arabă, nu dispune de viziune în privinţa Siriei, consideră expertul egiptean. Interesele diverselor state membre sunt mult prea divergente şi este de aşteptat ca ţările care dispun de influenţă sporită în cadrul organizaţiei, să-şi impună interesele. Cele două ţări care exercită influenţă notabilă în Ligă sunt în prezent Arabia Saudită şi Qatar.

Influenţa acestor două ţări a sporit în vremea din urmă, după transformările anului 2011, după slăbirea temporară a Egiptului şi Siriei şi după dispariţia Irakului ca putere regională. Arabia Saudită şi Qatar întreţin bune relaţii cu occidentul şi mai ales cu SUA. Totuşi, în ambele state se află la putere regimuri dictatoriale, ceea ce le atrage critici legate de situaţia drepturilor omului sau libertatea cuvântului.

Arabia Saudită încearcă, cu ajutorul Ligii Arabe, să contracareze puterea regională Iran, afirmă Asiem El Difraoui, expert pentru problemele Orientului Mijlociu, în cadrul Centrului pentru politici de comunicare din Berlin. "Arabia Saudită se simte direct ameninţată de regimul de la Teheran. Casa regală saudită este de exemplu îngrijorată de faptul că Irakul a ajuns, după Sadam Hussein, să fie guvernat de majoritatea şiită, cu care Iranul este aliată măcar parţial. Saudiţii speră că vor putea slăbi Iranul prin alungarea de la putere a preşedintelui sirian Bashar al Asad, care este un aliat al statului islamic", a explicat expertul.

Emiratul Qatar, o ţară de dimensiuni reduse, dar în care îşi are sediul postul TV Al Jazeera, încearcă să apere legitimitatea sistemului la putere printr-o politică externă activă, afirmă El Difraoui. Qatar, cu cei 300.000 de locuitori ai săi şi cu imensa sa bogăţie se teme în permanenţă "că va fi înghiţit de Arabia Saudită". De aceea, politica sa externă "este consacrată în întregime întreţinerii iluziei că emiratul ar fi o putere regională. În felul acesta, Qatar se apără de vecini cum ar fi Arabia Saudită sau Iran, şi asigură perpetuarea la putere a familiei Al-Thani". În cadrul Ligii Arabe, Qatar şi Arabia Saudită sunt percepute ca ţări concurente, având însă un scop comun - slăbirea Iranului. De aceea numeroşi experţi sunt de părere că rebelii din Siria, mai ales cei din grupările islamice, beneficiază deja de mai multă vreme de livrări de arme din partea lor.

În chestiunea Siriei, Arabia Saudită şi Qatar sunt aşadar interesate preponderent de îngrădirea influenţei iraniene. Alungarea de la putere a regimului Assad ar fi sinonimă cu slăbirea influenţei Teheranului. Dacă, în schimb, Assad va reuşi să se menţină la putere, sau, mai mult, va reuşi să-şi învingă opoziţia, atunci coaliţia dintre Siria şi Iran s-ar putea consolida. Preşedintele Assad a ameninţat de altfel în repetate rânduri statele de la Golful Persic, că vor fi cândva pedepsite pentru sprijinul acordat rebelilor din Siria. Arabia Saudită şi Qatar sunt în fapt implicate în Siria până peste cap, şi nu mai pot da înapoi, consideră Salama.

Statele primăverii arabe sunt foarte ocupate cu problemele lor interne şi influenţa lor în cadrul Ligii Arabe s-a diminuat. În Tunisia, Libia şi Egipt, populaţia manifestă simpatie pentru ţelurile rebelilor sirieni. Totuşi, vocile care critică amestecul Arabiei Saudite şi Qatarului în treburile interne ale altui stat se înmulţesc şi acolo.