Cine a adus Serviciile Secrete la putere?

Un fost șef de serviciu secret spunea la o întâlnire informală la care erau prezenți câțiva jurnaliști că politicienii sunt cei care dau putere serviciilor, că rolul acestor instituții este să răspundă la întrebările ce se întâmplă și ce se va întâmpla, dar că liderii autohtoni cer și soluții. Adesea, spunea acel fost șef de serviciu secret, pe vremea când era în funcție, „politicienii ne întreabă ce trebuie să facă”, o ispită, căreia profesioniștii de intelligence nu îi rezistă. Acesta e pasul în care politicianul abandonează decizia în brațele serviciilor. De aceea schița proiectului care modifică legile siguranței naționale arată ca și cum întreg textul ar fi fost furnizat de o comisie comună a serviciilor secrete. 

O altă față a problemei ar putea fi manipularea decidenților prin rapoartele zilnice ale serviciilor, în încercarea de a-și atinge anumite obiective, pe care aceste instituții le consideră de interes național, care sunt importante pentru creșterea veniturilor serviciilor sau care ar putea răspunde unor interese de grup. Nu este exclusă, însă, nici situația în care decidentul politic nu înțelege importanța unui document primit de la analiștii serviciilor. Pentru acest caz George Maior, directorul SRI din perioada președinției Băsescu explică într-un studiu că politicienii nu iau mereu în serios analizele primite, mai ales dacă sunt redactate „într-un mod neatractiv pentru decident sau dacă, spre exemplu, concluziile sale nu sunt prezentate într-o formă percutantă” (George Cristian Maior, Ionel Nițu, Ars Analytica. Provocări și tendințe în analiza de intelligence, Rao, București, 2013). Altfel spus, destinatarii analizelor și rapoartelor nu sunt considerați de comunitatea serviciilor foarte bine dotați din punct de vedere intelectual. Există și reversul, destul de rar, când decidentul nu are încredere în capacitatea serviciilor de a-i furniza analize suficient de bune și echilibrate și cere detaliile operațiunilor pe care se bazează documentele. A fost cazul premierului britanic Winston Churchill (1951-1955), al președintelui George Bush tatăl (1989-1993), fost director al CIA, sau al fostului președinte Traian Băsescu. Nu întotdeauna au reușit să afle mai mult decât au vrut ofițerii de informații să le ofere. Și uneori au fost victimele acestora.

Serviciile nu sunt niște instituții democratice. Întreaga lor activitate este secretă și se sustrag verificărilor ca și cum orice încercare de intruziune pentru a afla în ce măsură se mențin pe panta legalistă ar fi un act de trădare, ceva care le vulnerabilizează. Apoi, când au ocazia se întăresc, preiau cu mai multă sau mai puțină subtilitatea comanda, prin agenții pe care îi au peste tot, inclusiv în politică și în presă, prin puterea economică pe care o acumulează. Serviciul Român de Informații (SRI) are voie, conform legii în vigoare, să aibă societăți comerciale sub acoperire, să facă afaceri să aibă o regie autonomă, spitale, precum și organizații neguvernamentale. În Legea de funcționare a Serviciului de Informații Externe (SIE) nu apare această permisiune, dar nici interdicția unor activități de acest gen, care oricum nu pot fi controlate din parlament, chiar dacă cei din Comisia de specialitate chiar ar vrea să-și facă datoria. 

Se păstrează aceste privilegii și în proiectul pachetului de legi privind siguranța națională, numai că se adaugă multe altele. O parte dintre ele, poate doar pentru a fi tăiate ulterior și considerate concesii făcute de actuala putere. Amenințările la adresa securității naționale se extind foarte mult, oferindu-le ofițerilor de informații nu doar prerogative importante, după modelul american, ci și protecție sporită, potrivit documentelor văzute și analizate de G4media.

În noua viziune a legislației securității naționale ofițerii SRI și SIE vor avea imunitate, vor putea obliga cetățenii și companiile comerciale să colaboreze, vor putea reveni în forță în zona juridică, așa cum o făceau în perioada Băsescu, vor putea din nou să supravegheze telefoanele și internetul, cu toate că judecătorii Curții Constituționale interzis încă din 2016 urmărirea telefoanelor și corespondenței.

Apropierea războiului de granițele României e un motiv serios de modificare a legislației siguranței naționale, mai ales că informațiile serviciilor secrete ar putea deveni vitale pentru protejarea civililor, în cazul unor gesturi exagerate din partea Rusiei.

Pachetul de legi care modifică în special legislația SRI și SIE e conceput ca și cum România ar urma să intre curând în război, ca și cum libertatea personală a cetățenilor n-ar mai conta foarte mult, fiindcă oricum ea ar fi limitată de condițiile unui conflict activ și dramatic. Totuși, nu rezultă că aceste schimbări legislative ar fi tranzitorii și că ar funcționa numai în perioada conflictului de la graniță.

Nu e clar dacă militarizarea accelerată a statului despre care vorbesc cele 13 organizații neguvernamentale e un fenomen care se îndreaptă spre iliberalismul exersat în Ungaria sau dacă face parte dintr-un plan mai vast de apărare a țării, pornind de la analize care prezic o extindere a conflictului din Ucraina. În fond, există și forme hibride ale războiului, sabotaje, acte teroriste, destabilizări sociale, ciocniri interetnice stimulate artificial. Pentru prevenirea acestor forme de război ascuns e nevoie de multe informații. Dacă situația e cu adevărat foarte gravă și războiul bate la ușă, pentru a-și dovedi rădăcinile democratice, marea coaliție aflată la putere ar trebui să limiteze puterile excesive pe care e gata să le acorde serviciilor pentru o perioadă limitată. Altfel, România va aluneca pe urmele autoritarismului, care pune mai presus de libertatea individuală, funcția de control a statului, cenzura, limitarea drepturilor.