Cinci luni de război în Ucraina. Spre ce ne îndreptăm?

Armatele Kievului rezistă și au provocat daune mari trupelor ruse. Occidentul continuă să livreze arme, să se implice în transportul lor și să asiste cu informații, strategii și fonduri Ucraina, în conflictul cel mai lipsit de logică după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Și SUA s-a implicat în Vietnam aproape 20 de ani de teama expansiunii comuniste. S-a retras în 1973 după ce a pierdut 58.000 de militari fără a atinge niciun obiectiv, Vietnamul devenind o țară comunistă sub influența Chinei. Dar motivația a fost una solidă. Încerca să reziste în fața asaltului statelor comuniste care puneau în pericol sistemul democratic.

De asemenea, invadarea Irakului în 2003, sub pretextul că dezvoltă arme nucleare și susține mișcările teroriste a fost un conflict fără sens, dar la începutul mileniului, omenirea se afla sub șocul atacurilor teroriste, războaiele din Irak și Afganistan au fost asumate de coaliții internaționale construite de SUA.

Vladimir Putin nu și-a pus probleme etice, morale sau de parteneriat, nici măcar de formă, în ce privește atacarea Ucrainei. 

Argumentele lui au fost subțiri și greu de acceptat. “Denazificarea” unui stat independent și democratic care are aspirații să adere la Uniunea Europeană și NATO nu e un motiv solid pentru a trimite 200.000 de militari peste graniță.

Dar întrebarea de ce a invadat Putin Ucraina are mai puțină relevanță acum decât cea despre ce va face în continuare.

Cel mai probabil, liderul rus își propusese să preia controlul țării vecine, o fostă republică sovietică, din motive ce țin de supraviețuirea sa la putere și de obsesia de a construi o nouă ideologie care să justifice acțiunile unei Rusii expansioniste.

Din discursurile și scrierile sale, Putin a lăsat să se înțeleagă că vrea să fundamenteze un nou imperiu care să aibă cel puțin influența Uniunii Sovietice din perioada Războiului Rece.

Dar prima etapă din acest grandios plan n-a reușit. Cucerirea Ucrainei e mai complicată decât și-a imaginat Putin, mult mai dificilă decât au crezut și cei mai optimiști analiști militari la începutul războiului.

Rusia nu pierde în aceste zile doar în Ucraina, pierde tot ce a acumulat în cele două decenii de la venirea lui Putin la Kremlin.

Refacerea Rusiei Mari după prăbușirea URSS a fost un plan despre care a început să se discute chiar înainte de plecarea lui Boris Elțîn de la Kremlin. Elitele politice de la Moscova au devenit conștiente de valoarea resurselor. O mică armată de miliardari a apărut în urma unui proces de privatizare haotic și corupt, iar frustrarea celor care n-au avut acces la belșug se făcea tot mai simțită în societate.

Singura modalitate prin care reprezentanți ai elitei au considerat că țara poate fi salvată a fost refacerea gloriei de altă dată. 

Nu Putin a avut această idee. Teoria imperială a fost lansată de Evgheni Primakov, fost șef al serviciului de informații externe, ministru de externe și prim-ministru.

Avantajul lui Putin a fost că a acceptat să-l salveze pe Boris Elțîn și pe familia lui, semnând un angajament că nu vor fi puși niciodată sub acuzare. Putin a fost susținut de Boris Berezovski, cel mai bogat rus la acel moment, e vorba de anul 1998, atunci când începe ascensiunea actualului președinte.

Noul lider al Rusiei a construit un sistem de putere bazat pe forță militară, eliminarea inamicilor, opozanților politici și pe folosirea banilor veniți din vânzarea resurselor pentru a întări influența Kremlinului în lume.

Dar forța acestui sistem a fost doar o spoială. Nu s-a bazat pe nimic. În spatele lui nu există o economie funcțională. Nu există concurență, șanse egale, nu exista protecție socială, educație, libertate sau creativitate. 

În realitate, după 1991, momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, n-a apărut un lider reformator, nu s-a coagulat o tendință socială care să încurajeze transformarea Rusiei într-o democrație funcțională. Ar fi fost și foarte greu.

A apărut, însă, o gigantică tranzacție cu petrol și gaze ieftine de care aveau nevoie economiile occidentale pentru a se dezvolta în schimbul banilor investiți, apoi, în armate personale, în operațiuni de eliminare a opozanților, în dezvoltarea războiului hibrid prin organizarea unor grupări de hackeri care să atace ținte din SUA și Europa.

La momentul invaziei, nici SUA și nici Uniunea Europeană nu credeau că Ucraina va rezista mai mult de două săptămâni. 

Nicio țară NATO nu era pregătită să livreze arme Kievului, toată lumea aștepta ca Volodimir Zelenski să fugă din țară și să formeze, eventual, un guvern în exil.

Ucrainenii, prin propriile forțe, au întors destinul în favoarea lor și au determinat Occidentul să-i ajute.

Cu stupoare, oamenii au văzut că marea armată a Rusiei e o adunătură de militari neantrenați, cruzi, cu arme depășite și care se bazează pe bombardarea civililor pentru a răspândi teroare.
De cinci luni, cu pierderea a peste 20.000 de soldați, Rusia se chinuie să cucerească și să mențină controlul a patru regiuni din estul și sudul Ucrainei. Vladimir Putin trebuia să se retragă demult.

Citiți articolul integral AICI.