China intensifică sabotarea decernării Nobelului pentru Pace
7 decembrie 2010Cel mai probabil, niciunul din cei peste 100 de activişti, artişti şi avocaţi invitaţi de soţia lui Liu Xiaobo să participe la ceremonia de decernare a premiului nu vor avea voie să părăsească Republica Populară. Ultima victimă a represaliilor autorităţilor chineze este cunoscutul artist Ai Weiwei, căruia i s-a interzis de asemenea să plece din ţară.
Ai Weiwei urma să plece în Coreea de Sud, de unde s-ar fi îndreptat apoi spre Berlin şi Danemarca. Planurile sale nu se vor mai concretiza însă, după ce artistul cel mai cunoscut al Chinei a fost împiedicat să plece de către poliţia de frontieră, cu doar jumătate de oră înaintea decolării avionului său.
„Am aşteptat îmbarcarea în jur de o oră, după care a apărut o poliţistă şi mi-a cerut paşaportul, motivând că ar fi fost o problemă anterior, la controlul actelor. Atunci mi-am dat seama că nu o să mă lase să plec. Poliţista mi-a arătat apoi un document de la biroul pentru securitate publică, potrivit căruia călătoria mea ar putea pune în pericol securitatea naţională a Chinei."
Artistul din Beijing nici măcar nu intenţiona să ajungă la Oslo, unde pe 10 decembrie va fi decernat Nobelul pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo. Ai Weiwei crede însă că interdicţiile de călătorie au legătură exact cu ceremonia din capitala Norvegiei.
„Are legătură directă cu ceremonia de la Oslo. Guvernul chinez este total indignat de acordarea Nobelului lui Liu Xiaobo şi a alcătuit o listă cu câteva sute de persoane care nu au voie să iasă din ţară."
Numeroşi disidenţi, intelectuali şi avocaţi au fost împiedicaţi în ultimele săptămâni să plece din China. Printre aceştia, şi unul din avocaţii lui Liu Xiaobo. Într-un alt caz, profesorului universitar Sun Wanguang i s-a refuzat cererea de emitere a unui paşaport, potrivit unui grup care militează pentru drepturile omului. El fusese invitat la Oslo de soţia lui Liu Xiaobo.
Câştigătorul premiului execută în prezent o pedeapsă de 11 ani de închisoare, pentru subminarea puterii de stat. Soţia sa, Liu Xia, se află în arest la domiciliu la Beijing, fără contacte cu lumea din jur. Şi alţi activişti sunt strict supravegheaţi.
Guvernul Chinei a criticat din nou dur acordarea Nobelului pentru Pace lui Liu Xiaobo. Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe, Jiang Yu, consideră că decizia comitetului de la Oslo a fost motivată politic:
„Comitetul Nobel a acordat anul acesta premiul unui infractor condamnat, care se află în închisoare, pentru că a încălcat legi chineze. Este vorba deci de o susţinere publică a activităţilor criminale din China. Este o provocare şi un amestec evident în suveranitatea noastră juridică."
La Oslo, ceremonia se va desfăşura fără câştigător şi fără apropiaţii acestuia. Pentru a doua oară în istoria decernării Nobelului pentru Pace, nu vor putea fi acordate nici medalia, nici diploma şi nici premiul în bani. În 1936, regimul nazist le-a interzis pacifistului german Carl von Ossietzky şi familiei sale să plece la ceremonia de la Oslo pentru a primi premiul.
Autori: Ruth Kirchner/Ovidiu Suciu
Redactor: Robert Schwartz