2023, anul deschiderii negocierilor de aderare cu Moldova
28 martie 2023Anunțul a fost făcut la Chișinău de președintele Consiliului European, Charles Michel, după o întrevedere cu președinta Maia Sandu. El a precizat că o decizie politică va fi luată după ce Comisia Europeană va prezenta următorul raport vizând gradul de îndeplinire a acquis-ului comunitar de către autoritățile moldovene.
Un nou pachet consistent de sprijin pentru Moldova până la vară
În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova, Charles Michel a anunțat un nou pachet semnificativ de sprijin pentru Moldovadin partea UE. El a precizat că o solicitare în acest sens a venit la ultima reuniune a Consiliului European din partea liderilor celor 27 de state membre – ajutor pe care Moldova ar urma să-l primească până la vară.
„Moldova este stat candidat pentru aderarea la UE. Este o oportunitate istorică pentru Moldova. Rusia continuă să atace oamenii liberi din Ucraina iar Moldova este expusă unui impact major al acestui război – este o țintă a Rusiei, care încearcă să destabilizeze această țară, folosind diverse instrumente cum ar fi atacurile cibernetice, propaganda, protestele înscenate și alte activități distructive”, a menționat președintele Consiliului European.
Încredere totală în reformele vitale demarate de Guvern
„Autoritățile au reușit până acum să blocheze aceste încercări de destabilizare. Avem încredere deplină în capacitatea Guvernului de la Chișinău de a ține piept tuturor acestor amenințări. UE este solidară cu oamenii din Moldova. Am mobilizat peste un miliard de euro în ultimul an pentru a susține reziliența Moldovei și suntem gata să facem și mai mult”, a spus Charles Michel.
El a dat asigurări că UE sprijină în totalitate reformele demarate de Guvernul de la Chișinău, pe care le-a numit „vitale pentru consolidarea rezilienței țării”. „Este vorba de reforma comprehensivă a justiției, lupta cu corupția și depolitizarea instituțiilor de stat”, a precizat oficialul european.
Maia Sandu: Integrarea în UE, unicul drum care ne asigură supraviețuirea
Maia Sandu a reiterat că „integrarea europeană este unicul drum care asigură supraviețuirea Moldovei ca țară liberă și prosperă - unica șansă ca moldovenii să trăiască în libertate, în pace și bunăstare în casa lor”: „Ne confruntăm cu umbra războiului devastator al Rusiei împotriva Ucrainei. În Moldova trebuie să facem față atacurilor hibride îndreptate împotriva determinării noastre de a rămâne parte a lumii libere. Rămânem devotați libertății, democrației și statului de drept. Am reușit să ne întărim pozițiile, să consolidăm reziliența și să devenim mai puternici – o realizare care se datorează sprijinului solid oferit de UE”, a spus președinta Sandu.
Ea a dat asigurări că la Chișinău se lucrează în ritm accelerat la îndeplinirea condiționalităților UE în vederea deschiderii negocierilor de aderare cu Moldova „cât mai curând posibil”. În contextul noului pachet de ajutor anunțat de UE pentru Moldova, șefa statului a spus că acesta va fi destinat programelor de susținere a cetățenilor cu venituri mici, dar mai ales pentru susținerea business-ului mic și mijlociu.
România cere aplicarea unei proceduri de aderare rapidă a Moldovei la UE
Înainte să ajungă la Chișinău, președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a întâlnit, la București cu președintele României, Klaus Iohannis. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, despre situația Republicii Moldova, dar și despre aderarea României la Schengen. „Am prezentat președintelui Consiliului European evaluarea noastră privind situația din Republica Moldova, care este în prezent ținta unor amenințări și acțiuni hibride menite să îi deraieze parcursul european”, a menționat Klaus Iohannis.
Tot la Chișinău se află în aceste zile co-președintele Comisiei pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, Daniel Gheorghe. După cea de-a IX-a reuniune a comisiei, desfășurată la Chișinău, el a spus că negocierile de aderare cu Moldova trebuie să fie deschise cât mai curând posibil: „Sunt convins că, în curând, vor demara procedurile privind negocierea capitolelor de aderare. Trebuie ca aceste negocieri să fie deschise cât mai curând. Moldova a demonstrat că este pregătită pentru a merge înainte pe acest drum european. De asemenea, considerăm că e necesar în acest context internațional, determinat și de agresiunea Rusiei contra Ucrainei, ca procedura de aderare a Moldovei la UE să fie una rapidă, fără întârzieri. Republica Moldova este un stat care și-a demonstrat reziliența în fața marilor crize. Parlamentul de la Chișinău a adoptat deja o bună parte din legislația necesară parcurgerii primilor pași către deschiderea primelor capitole de negocieri”, a precizat Daniel Gheorghe.