Ceremoniile realității: De ce nu avem o elită politică

După abandonarea României în brațele URSS de către puterile occidentale, cuvântul elită și-a pierdut semnificația. Politicieni, ierarhi ai cultelor religioase, diplomați, filosofi, scriitori, proprietari de ziare, magistrați au înfundat pușcăriile politice, în timp ce strungarii, frezorii, mărginașii satelor erau promovați în funcții de conducere în domenii străine total de mințile înguste ale acestora. Însă unii din reprezentanții elitelor au făcut pactul cu diavolul pentru a rămâne în libertate.

Decimarea elitelor a fost scopul prioritar al Partidului Comunist și al Securității pentru nivelarea egalitaristă a societății și instaurarea „puterii întregului popor“. Putem vorbi de elite atunci când ne referim la cei din biroul politic al partidului, la deputații din Marea Adunare Națională, la secretarii județelor? Fără doar și poate că nu. A existat însă o elită a intelectualilor care au reușit să-și păstreze demnitatea, imperativul de a gândi și de a se exprima liber, fără a face compromisuri. Pentru a scăpa de vigilența cenzurii, în special scriitorii au apelat la diverse trucuri, pentru a-și putea publica operele. Cine nu-și mai amintește de Suzana Gâdea, terorista lumii artistice din regimul comunist? Sau de Dumitru Popescu-„Dumnezeu“? Literatura de sertar avea să vadă lumina tiparului abia după căderea regimului comunist.

De ce fug intelectualii de politică?

Grupul pentru Dialog Social (GDS) a fost prima organizație a intelectualilor, înființată la 31decembrie 1989, care a reunit o serie de reprezentanți ai elitei pe care cerberii comuniști nu au reușit să o corupă. Membrii GDS s-au revendicat a fi parte a „rezistenței anticomuniste prin cultură“. Doar parțial adevărat. Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Radu Filipescu, Andrei Cornea, Alexandru Paleologu, Gabriela Adameșteanu sunt doar câteva nume a căror rezonanță nu a putut fi redusă la tăcere de regimul totalitar. Unii dintre ei au făcut pasul în politică, fiind incluși pe listele electorale ale Convenției Democrate și reușind să fie aleși deputați sau senatori. Dar în primul rând atât membrii GDS, cât și mulți alți intelectuali au fost voci publice care au participat direct la fenomenul Piața Universității, au scris în presa de opoziție, în mod special la Revista „22“, la „Romania liberă“, „Dreptatea“, „Expres“, „Cuvântul“.

Publicul nespălat pe creier de regimul totalitar aștepta însă mult mai mult de la intelectuali, anume implicarea masivă în politică, sperând că în acest fel vor reuși să diminueze fesenismul de masă. Coborârea intelectualilor din turnul de fildeș în arena politică a fost speranța opozanților regimului Iliescu din acei ani.

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) condus de Ion Iliescu a reunit și câțiva intelectuali de prestigiu, care au căzut în plasa întinsă de viitorul președinte fesenist judecat de mai mulți ani în contextul crimelor din decembrie ’89. Toți cei care au căzut în această capcană fie și-au dat demisia, fie au fost demiși din funcțiile în care fuseseră numiți pentru a închide ochii Ocidentului.

Peste 60 la sută dintre români nu au încredere în clasa politică 

Mihai Șora, numit ministru al Educației, și-a dat demisia în semn de protest față de mineriada din 13-15 iunie. Alexandru Paleologu, numit ambasadorul României la Paris, a fost demis de Petre Roman pentru că și-a exprimat public solidaritatea cu „golanii“ din Piața Universității. Ulterior, va fi ales de două ori senator în Parlamentul României. Să nu uităm însă nici faptul că Alexandru Paleologu a mărturisit că a colaborat cu Securitatea. Andrei Pleșu a rezistat mai mult pe scena politică. Va fi mai întâi ministrul Culturii, iar în guvernarea Convenției Democrate ministrul Afacerilor Externe.

Am făcut acest apel la memorie pentru a nu ne mai întreba de ce intelectualii de marcă nu se implică în politică. Nu avem o elită politică pentru că marea parte a scenei este ocupată de ariviști, oportuniști, foști nomenclaturiști, de indivizi corupți și coruptibili, de demagogi. Partidul Brătienilor a ajuns pe mâna premierului Nicolae Ciucă și a președintelui Iohannis. Partidul lui Iuliu Maniu, reconstruit de Corneliu Coposu, a ajuns pe mâna aventurierului Aurelian Pavelescu.

Suntem în situația în care peste 60% dintre români nu au încredere în clasa politică. Oamenii vor o schimbare radicală. Vor să știe că cel pe care l-au ales, fie președinte (în august, Iohannis avea un capital de încredere de 15%, conform unui sondaj Avangarde), fie parlamentar, fie primar le reprezintă interesele.

Realitatea este că de 32 de ani pășim pe nisipuri mișcătoare, că nu avem precedent la care să ne raportăm în ceea ce privește formarea unei elite politice.