Ceea ce contează nu sunt posesiunile materiale, ci iubirea
25 decembrie 2018Cu prilejul tradiţionalei slujbe din seara de Ajun, desfăşurată în Bazilica Sfântul Petru din Roma, Suveranul Pontif a criticat lăcomia şi consumerismul. "Omul a devenit lacom şi nesătul", a deplâns Papa Francisc, criticând totodată faptul că un segment redus de oameni se îmbuibă, în timp ce mulţi suferă de foame. Papa a apelat la omenire să împartă cu cei săraci şi să dăruiască.
Aproximativ 10.000 de credincioşi au asistat luni la slujba de Crăciun de la Roma. Marţi, în prezenţa a zeci de mii de persoane, Suveranul Pontif a rostit în Piaţa Sfântul Petru din capital Italiei tradiţionala binecuvântare "Urbi et orbi", precizând că, în contextul numeroaselor focare de criză din lume, nu poate exista decât o singură soluţie: înţelegerea. El a apelat la oameni să se considere fraţi şi surori şi să se comporte ca atare unii faţă de ceilalţi. "Deosebirile dintre noi nu ne dăunează, ele nu reprezintă un pericol, ci mai degrabă o bogăţie", a mai atras atenţia liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lume.
Israelul şi palestinienii, Siria, Yemenul, Coreea, Africa, Ucraina, Venezuela, El Salvador
Papa Francisc a îndemnat la rezolvarea numeroaselor conflicte pe cale paşnică. Referitor la Orientul Apropiat, el i-a chemat pe israelieni şi palestinieni la dialog, pentru a pune capăt unui conflict de 70 de ani. Suveranul Pontif a mai pledat pentru soluţionarea pe cale politică a războiului din Siria. Astfel, refugiaţii sirieni ar putea reveni în ţara lor pentru a trăi acolo în pace. La puţine zile de la intrarea în vigoare a armistiţiului în Yemen, Papa şi-a exprimat speranţa ca populaţia vlăguită de război şi foamete să poată reveni la o viaţă normală.
Capul Bisericii Catolice s-a referit şi la regiunile de conflict de pe continentul african, la milioanele de oameni care au luat calea pribegiei, forţaţi de împrejurări. Aceşti oameni au nevoie de ajutor umanitar şi de sprijin în procesul de reconciliere în plan politic şi social. Papa a apelat şi la cele două state coreene să-şi intensifice eforturile de apropiere şi reconciliere. Tot astfel şi la ţări precum Ucraina, Venezuela şi El Salvador, pentru ca acestea să rezolve conflictele politice profunde cu care se confruntă.
maw/os (afp, dpa, kna, epd)