„Ce vine după Kosovo?”

În inima Europei s-ar fi ivit „un stat musulman proiectat de americani. Un stat din care nu se va putea forma decît Albania mare, după modelul celei create cîndva de fasciştii italieni”, scrie un ziar ultranaţionalist din Sofia. Ziarul cere Europei să boicoteze noua entitate suverană şi să-i refuze recunoaşterea independenţei.

În occident părerile nu sunt în genere la fel de tranşante. Dar unele ziare nutresc convingeri similare şi emit elucubraţii înfricoşătoare. DNA de la Strasbourg, de pildă, crede că America şi-ar fi creat în Kosovo „un Natostan. Lumea pare să se fi întors la confruntarea sistemelor din epoca războiului rece. De o parte, kosovarii agită la Pristina drapeluri americane, iar Washingtonul obţine în sudestul Europei o nouă bază militară. De cealaltă parte se află Rusia, ce-şi umflă muşchii întăriţi de veniturile realizate din exportul de gaze şi reinvestite în Serbia. La mijloc, prinsă în menghină, e Europa, care se comportă ca şi în Orientul Mijlociu: îl urmează pe şef, scoţînd banul din buzunar”. Or, „Kosovo se află în Europa”, ne aminteşte cotidianul alsacian.

La Repubblica din Roma deplânge insignifianta partitură jucată de Europa în chestiunea kosovară, reliefînd însă, că, nu întâmplător „independenţa s-a decis la Washington, iar achitarea notei de plată a preluat-o bătrânul continent”. La urma urmei, vasalitatea europeană „are rădăcini adânci. Ea s-a născut atunci cînd Europa şi a manifestat ruşinoasa neputinţă în faţa tentativei liderului sîrb Miloşevici de a pune în aplicare un genocid împotriva kosovarilor. Intervenţia alianţei nordatlantice, hotărâte de Bill Clinton i-a relegat atunci pe europeni în acest rol secundar”.

El Pais de la Madrid crede că „declaraţia de independenţă constituie un test deopotrivă pentru kosovari şi pentru restul Europei. Ca să devină un stat viabil”, Kosovo, relevă ziarul spaniol, „va mai avea nevoie de ani şi ani de zile. Kosovarii vor trebui să demnostreze că sunt în stare să-şi edifice un stat democratic şi multietnic”. Puterilor protectoare, între care UE joacă un rol cheie, le-ar reveni în schimb misiunea „de a împiedica eşuarea pe termen scurt a acestei noi naţiuni”.

La fel judecă situaţia şi cotidianul austriac Die Presse, care constată că „Europa are datoria de a conduce în Kosovo, şi interesul de a impulsiona în egală măsură integarea kosovarilor şi sîrbilor în UE”, condiţia sine qua non a acestei evoluţii dezirabile fiind însă „normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina”.

Până atunci riscă să mai curgă însă multă apă pe Dunăre. Ziarele germane, care mai comentează pe larg scandalul evaziunilor fiscale afectînd elita economico-politică germană, abordează chestiunea kosovară cu obişnuitul lor pragmatism.

Berliner Zeitung observă sec că „independenţa era inevitabilă”, declararea ei fiind doar manifestarea unei realităţi existînd pe teren de ani de zile. In plus, „majoritatea statelor europene e, evident, dispusă să recunoască noul stat”.

Şi Frankfurter Allgemeine Zeitung susţine declaraţia de independenţă „adoptată de kosovari în unrma unor strânse consultări cu occidentul”.

În răstimp ziarul berlinez Die Welt crede că, „purtînd război împotriva unei părţi a propriului popor”, sârbii şi-ar fi pierdut dreptul moral de a-i guverna pe aceşti oameni. Dar ceea ce e valabil pentru sârbi nu-i mai puţin valabil pentru albanezi şi tratamentul pe care-l vor aplica ei minorităţilor din Kosovo, relevă acelaşi ziar conservator german. Care conchide: „doar apartenenţa la UE le mai poate oferi atât sîrbilor, cât şi albanezilor o perspectivă de viitor”.