1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce urmăreşte Turcia în Siria

3 decembrie 2016

Care sunt obiectivele militare urmărite de Ankara în ţara zguduită de război civil explică în cele ce urmează Serhat Erkmen.

https://p.dw.com/p/2Th2g
Türkische Panzer in Syrien
Tancuri turceşti în SiriaImagine: Reuters

În cea de-a 100-a zi a intervenţiei militare, trupele turceşti au obţinut împreună cu rebeli sirieni controlul asupra unui teritoriu cu o suprafaţă de aproximativ 2000 de kilometri pătraţi, situat în nordul ţării. Acum, misiunea Ankarei se concentrază asupra oraşului al-Bab din nord-vestul Siriei, un bastion al Statului Islamic.

Ce vrea să obţină Turcia în Siria?

De la debutul intervenţiei sale în Siria, Ankara urmăreşte două obiective militare şi politice principale în regiune, pe care le-a şi prezentat clar: Mai întâi vrea să ţină departe de graniţa turco-siriană luptătorii Partidului Muncitorilor din Kurdistan, PKK, şi pe cei ai Statului Islamic (SI). În al doilea rând, trupele turceşti îşi propun să împiedice apariţia, în nordul Siriei, a unui teritoriu controlat de miliţiile kurde YPG. În plus, şi ideea retransformării zonei de graniţă într-un spaţiu sigur pentru refugiaţii sirieni sosiţi în Turcia joacă un rol, dar acesta este mai degrabă unul marginal.

În ce fază se află operaţiunea?

În prezent, luptele se concentrează în împrejurimile oraşului asediat al-Bab, unde se înregistrează periodic violente schimburi de focuri, de la sosirea în zonă, pe 13 noiembrie, a unor unităţi ale Armatei Libere Siriene ( FSA). La lupte nu iau parte doar FSA şi SI. Şi luptătorii YPG sunt masiv implicaţi, fiindcă, dacă rebelii sirieni vor controla regiunea al-Bab, atunci miliţiile kurde nu vor reuşi să-şi adjudece în totalitate teritoriile pe care le revendică în Siria. De aceea, YPG încearcă să se apropie de oraş din două direcţii: Dinspre vest, dinspre oraşul Afrin şi dinspre est, dinspre Manbidj.

În răstimp, cele trei tabere - SI, FSA şi YPG - se ciocnesc pe două fronturi. Unele sate din împrejurimi ajung să fie controlate la intervale scurte de timp ba de o tabără, ba de alta.

La începutul operaţiunii, luptele aveau loc dincolo de raza de acţiune a armatei regulate siriene. Dar fiindcă, între timp, soldaţi ai lui Assad iau parte la unele dintre operaţiuni, ciocnirile devin tot mai violente, de la o zi la alta. În comparaţie cu faza de început a intervenţiei turceşti, schimburile de focuri capătă o importanţă strategică tot mai mare şi devin tot mai sângeroase.

Nahost-Experte Serhat Erkmen
Serhat ErkmenImagine: privat

Cum apreciază taberele implicate acţiunile Ankarei?

În timp ce SUA au oferit la început sprijin aerian trupelor turceşti aflate în Siria, între timp nu mai există nicio ţară dispusă să sprijine deschis Turcia. Administraţia de la Washington a declarat că nu este de acord cu acţiunile turceşti îndreptate împotriva miliţiilor kurde YPG. În plus, înaintarea trupelor turceşti spre Manbidj i se pare prea riscantă. Sprijin activ şi pasiv există în schimb din partea Rusiei. Kremlinul nu mai ameninţă să împiedice zborurile aviaţiei turce în spaţiul aerian sirian. Lipsa unei intervenţii ruseşti poate fi înţeleasă ca un sprijin indirect, dar situaţia este foarte instabilă, fapt demonstrat recent de un atac al aviaţiei siriene asupra unei unităţi turceşti. Dat fiind că Rusia exercită mare influenţă asupra guvernului sirian, este greu de presupus că liderii de la Kremlin nu fuseseră informaţi cu privire la iminenţa atacului. Astfel, orice sprijin extern, direct sau indirect, acordat misiunii turceşti în Siria este mai mult decât fragil.

Afirmaţia preşedintelui turc Erdogan, aceea că Turcia vrea, prin intervenţia sa, să pună capăt regimului Assad, a produs mare vâlvă zilele trecute. Dar afirmaţia este riscantă. Un "război împotriva terorismului" poate căpăta legitimitate la nivel internaţional, dar o schimbare de regim mai greu. De aceea, afirmaţia lui Erdogan nu trebuie înţeleasă ca o schimbare de strategie ci interpretată ca un răspuns politic dat raidului aerian sirian împotriva militarilor turci.

Ce se va întâmpla în intervalul următor?

După aşteptata victorie împotriva Statului Islamic la al-Bab, trupele turceşti se vor îndrepta spre Manbidj. Poate că vor necesita un timp mai îndelungat, dar acesta va fi pasul următor, dacă nu se va ajunge la al-Bab la o ciocnire între armata regulată siriană, armata turcă şi FSA. Pe termen mediu şi lung, şi oraşul Afrin, locuit de kurzi, ar putea deveni o ţintă pentru trupele Ankarei. Dacă echilibrul de forţe nu va suferi modificări substanţiale, "Operaţiunea Scut la Eufrat" se va încheia probabil peste câteva luni.

Serhat Erkmen / ia

Serhat Erkmen este profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea Ahi-Evran din Kirsehir / Turcia.