Ce poziţie are România faţă de genocidul armean?

Un diplomat român s-a făcut de râs când a fost întrebat de poziţia României faţă de genocidul împotriva armenilor de acum o sută de ani, dar Centrala de la Bucureşti ştie să răspundă?

Un scandal diplomatic a fost iscat recent de Sorin Vasile, ambasadorul României la Erevan. Diplomatul român a ţinut o conferinţă în 19 noiembrie la Universitatea Americană din Armenia. La sfârşit, un student l-a întrebat ce prezintă o importanţă mai mare pentru România, relaţiile politice şi economice cu Turcia sau imperativul moral de a recunoaşte genocidul împotriva armenilor?

O întrebare dificilă, nu doar pentru diplomatul român, ci şi pentru alţi diplomaţi din alte ţări ale lumii. Din nefericire, ambasadorul Sorin Vasile a dat un răspuns lamentabil, în care a vorbit despre disputa legată de homosexualitate pentru a ilustra relativitatea normei morale. Ceea ce este normal pentru unii, dorea el să spună, este anormal pentru alţii, aşa încât diplomaţia ar impune o totală neangajare.

Ecourile au fost pe măsură. Relatările şi comentariile de la Erevan au fost mai mult decât critice, obligându-l pe ambasador să revină cu o explicaţie, care s-a dovedit la fel de catastrofică precum cea dintâi.

Căutând să arate că intenţia lui nu a fost aceea de a dezavua homosexualitatea, ci de a sublinia relativitatea adevărului în istorie, el a relatat o anecdotă cu evrei, din care reieşea că adevărul ar fi exact ceea ce ne convine nouă cel mai mult.

Un afacerist evreu, după mai multe interviuri cu candidaţi care dădeau răspunsuri neconvenabile, a sfârşit prin a-l angaja pe acela care i-a spus că 1+1 fac exact cât doreşte patronul său să facă. Iar concluzia ambasadorului a fost că la fel se întâmplă şi în politică, unde fiecare îşi adaptează adevărul la propriile interese. Realitatea este că exprimarea diplomatului român nu a fost atât de coerentă şi de legată ca prezentarea de mai sus, dar elipsele şi stângăciile sunt nereproductibile. (v.civilnet.am)

Scandalul a luat, desigur, proporţii şi MAE de la Bucureşti a fost nevoit să-l recheme de urgenţă pe diplomatul în cauză. Totodată MAE a subliniat că instituţia „îşi exprimă regretul şi condamnă ferm declaraţiile cu tentă antisemită şi homofobă“ ale ambasadorului României în Armenia. (Agerpres)

Totuşi ceva a rămas nespus şi, probabil, că nu se va grăbi nimeni să ofere clarificări. Cum ar fi trebuit să răspundă ambasadorul României la întrebarea studentului armean? Aici nu este vorba de consideraţii personale, ci de poziţia oficială a statului pe care un diplomat ar trebui să o poată expune într-un mod inteligent. Aşadar ce poziţie are România faţă de crimele comise de guvernul otoman împotriva minorităţii armeneşti cu exact o sută de ani în urmă?

A fost evident că ambasadorul român nu avea un răspuns pregătit cum se cuvine, deşi aceasta este pentru armeni o chestiune moral-politică de maximă însemnătate. Cum să te duci la Erevan fără să fi pregătit un răspuns amplu la această întrebare uşor previzibilă? Cum să trimiţi un ambasador fără să-l fi antrenat în a răspunde la aceste preocupări arzătoare? Sau poate caricatura de răspuns, cu glume în doi peri, va fi fost replica pregătită de acasă? Aşa sunt, oare, pregătiţi în Centrală reprezentanţii României?

Este posibil mai curând să nu fie pregătiţi deloc şi fiecare să se descurce potrivit inteligenţei şi culturii sale. România are ambasadori excepţionali cu o cultură solidă şi care s-ar fi putut descurca şi fără o pregătire prealabilă, dar nici ei nu ar trebui să improvizeze în situaţii atît de delicate cum este aceasta a genocidului armean.

România nu este singura ţară din lume care nu a recunoscut genocidul armean. De fapt numai forurile legislative a 21 de ţări au adoptat declaraţii în care se admite realitatea istorică a masacrelor comise de guvernul Turciei. De exemplu, în Germania, Bundestagul a adoptat o declaraţie în care au fost coondamnate masacrele fără să fie utilizat termenul ”genocid”. Situaţia cuprinde poziţii diverse, ele însele cu diferite nuanţe.

De exemplu statul Israel nu a recunoscut oficial genocidul armean, dar a făcut-o în schimb cea mai înaltă autoritate religioasă a ţării, în persoana marelui rabin. Unde se plasează România?

Relaţiile bune cu Turcia sunt binecunoscute, dar, aşa cum am văzut, se pot găsi, la rigoare, formule prin care adevărul istoric să fie repus în drepturi. Într-adevăr, studentul de la Erevan avea dreptate: recunoaşterea genocidului este în primul rând o datorie morală şi diplomatul român, dacă nu avea instrucţiuni precise din Centrală, putea în primă instanţă să disocieze între obligaţiile morale care ne revin ca oameni şi rigorile profesiei diplomatice. Or, el a preferat să exprime un relativism moral de o trivialitate insuportabilă.

De aici reiese clar că una din primele sarcini ale noului preşedinte este să cureţe aparatul diplomatic de aceste figuri care dau ţării o imagine mai rea decât ar merita-o.