1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

060911 Euro Parlament

Ovidiu Suciu7 septembrie 2011

Grecia pare, în momentul de faţă, a nu fi capabilă de a îndeplini criteriile necesare obţinerii de noi credite din partea UE, fapt care a declanşat discuţii aprinse în cadrul coaliţiei guvernamentale de la Berlin.

https://p.dw.com/p/12UE7
Imagine: Fotolia/ChaotiC_PhotographY

Vocile celor care pledează pentru excluderea Greciei din zona euro sunt încă puţine.

Cancelara Angela Merkel n-ar întruni, în acest moment, majoritatea de care ar avea nevoie în Bundestag pentru aprobarea de noi credite destinate Greciei şi altor state aflate în criză. Este ceea ce a arătat un vot de probă efectuat în rândul deputaţilor germani, reprezentând actuala coaliţie de guvernământ.

La finele lui septembrie, parlamentarii vor trebui, însă, să se pronunţe cu adevărat asupra chestiunii. Şi până atunci guvernul elen va trebui, la rândul său, să explice cum intenţionează să reducă datoriile publice. Situaţia din Grecia pare a fi mai gravă decât s-a crezut. Angela Merkel a avertizat în cotnext:

"Nu putem, pur şi simplu, doar să acordăm ajutor, ci trebuie să punem şi condiţii, pentru ca ţările care sunt puternic îndatorate să şi întreprindă ceva pentru a redresa situaţia."

Dar şi dacă Grecia nu îndeplineşte criteriile necesare, nu ar trebui exclusă din zona euro, a apreciat şefa Executivului german într-o convorbire purtată cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

Un posibil faliment al statului elen ar avea consecinţe grave pentru moneda comunitară, crede şi eurodeputatul german social-demcorat, Udo Bullmann. El se pronunţă pentru o mai puternică uniune monetară şi nu pentru o destrămare a acesteia. Pentru Bullmann singura alternativă este un "viitor european", inclusiv pentru Germania.

Parlamentarul german pledează totodată pentru obligaţiunile europene şi pentru desemnarea unui ministru european de finanţe. Grecia ar avea nevoie, în opinia sa, de un fel de plan Marshall, aşa cum i s-a oferit Germaniei după cel de-al Doilea Război Mondial. Grecia, a mai spus el, are nevoie de investiţii, care ar face posibilă creşterea economică.

Şi Markus Ferber, europarlamentar din partea creştin-socialilor germani, se pronunţă pentru mai multă solidaritate în cadrul zonei euro, dar subliniază, în acelaşi timp, că Grecia trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile asumate.

Prăbuşirea zonei euro ar aduce grave prejudicii întregii Uniuni Europene. De aceea, cei mai mulţi dintre parlamentarii europeni se opun excluderii Greciei din uniunea monetară.

Săptămâna viitoare încep, cu prima întrunire a miniştrilor de finanţe după sfârşitul vacanţei parlamentare, dezbaterile pe tema crizei datoriilor Greciei.

Cum se va sfârşi tragedia elenă, nu se ştie, mai cu seamă că băncile europene dispun de prea puţin capital propriu pentru a supravieţui unor posibile falimente de stat din Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania sau Italia. Asupra acestui lucru a avertizat şi şeful Deutsche Bank, Josef Ackermann.  

Autor: Bernd Riegert/ Medana Weident
Redactor: Ovidiu Suciu