Ce mai vine, Boris? Pana cand? Si cum iesim din nenorocire?

Regatul Unit trece prin momente mai grele decat oricand de la discursul despre sange, sudoare si lacrimi, rostit de Churchill, cand englezii ramasesera in Europa singuri fata cu calamitatea amenintarii hitleriste.

In timp ce asiaticii se tem de un al doilea val de infectii, iar Europa si America asteapta cu sufletul la gura date credibile indicand aplatizarea curbei infectiilor si reducerea semnificativa a deceselor iscate zilnic de pandemie, au inceput sa se imbolnaveasca liderii occidentali. Premierul britanic Boris Johnson a intrat in autoizolare dupa ce a rezultat ca s-a contaminat cu ucigasul SARS-CoV-2. 

Imbolnavirea lui e catalizatorul unei dispute greu, daca nu imposibil de transat rational, pe moment, cu privire la strategia cea mai utila de combatare a pandemiei: masuri draconice de distantare sociala, cu restrictii si interdictii de ciruclatie? Dar oare cat ne putem inchide in case fara sa ne distrugem civilizatia? Cum si cand iesim din prapadul de tip italo-spaniol si din cel economic? Sau imunizarea "de turma", sau "de grup", pe care au favorizat-o o vreme britanicii si o mai practica, partial, olandezii si suedezii?

Din informatiile existente din trecut si din tari net mai bine pregatite decat cele europene sa faca fata cataclismului raspandirii virusului Corona si nefastelor ei urmari medicale, sociale si economice, reiese ca testarile la scara mare sunt cat se poate de necesare. Bosch a anuntat elaborarea unui test rapid, cu o fiabilitate de 95%, care depisteaza in doua ore si jumatate infectia Covid-19, precum si, totodata, alte noua boli respiratorii.

Salvator pentru cei inca necontaminati ar fi un vaccin, dar pentru unul de calitate si suficient testat ar fi nevoie de un rastimp de un an, sau poate chiar de un an si jumatate. Economiile si societatile europene nu dispun de atata timp. 

Nu mai putin salvatoare ar fi niscaiva medicamente eficiente. Pe moment se discuta insusirile unor preparate antivirale in care s-au investit mari nadejdi, intre care Chloroquin si Remdesivir. Ultimul, utilizat impotriva unei maladii net mai asasine decat Covid-19, numite Ebola, are virtutea de a frana inmultirea morbului ucigas in trupul atacat de boala.

Concomitent a izbucnit in forta o dezbatere cu privire la modul in care amplificam chiar noi calamitatea, in timp ce incercam s-o contracaram, intarziind, intre altele, sa raspundem la intrebarea cheie: ce strategie de exit ar trebui elaborata si cum anume sa arate ea?

Vineri, camera superioara a Parlamentului federal s-a alaturat Bundestagului si a aprobat un buget suplimentar de 156 de miliarde de euro. Fondurile sunt menite sa ajute la amortizarea socului recesiunii iscate de pandemie. Masura, ca si alte demersuri legislative, fiscale si financiare pare necesara si benefica, intru combaterea recesiunii, a falimentelor in masa si cresterii masive a somajului, ori pentru contracararea pericolului ca oamenii sa ajunga in strada din pricina ca nu-si mai pot plati chiriile.

In fapt insa, o analiza realista a urmarilor oricarei politici de amplificare puternica a datoriilor publice si de recurs la pseudo-solutii socialiste, ca exproprierile si nationalizarile fie si vremelnice, sau mascate, ca si activarea tiparnitei de bani, conduce intre altele la constatari foarte deprimante. Din asemenea politici rezulta cu necesitate inevitabilitatea hiperinflatiei si consecutiva penurie de bunuri si servicii. Se contureaza concluzii alarmante cu privire la perspectivele economice si politice ale zonelor afectate simultan de pandemie, de ingradiri masive de drepturi individuale, de restrictii de contact foarte severe si foarte indelungate, precum si de consecintele acestor rele combinate asupra economiei reale. Exista experti, ca germanul Markus Krall, care prezic o deteriorare economico-financiara rapida si de proportii venezuelene.

Cu atat mai important ar fi sa se activeze o presa critica, in stare sa analizeze credibil si scenariile cele mai sumbre si sa inteleaga nu doar ca e imperativ sa se salveze vieti, inclusiv prin aplicarea unor restrictii de proportii, ci si sa se ia in considerare judicios costurile si consecintele strategiilor impuse prea adesea, fara dezbaterile necesare, de catre guvernanti. Esential, in context, e sa se puna fara frica si degetul pe rana, si intrebarile cele mai utile spre a o obloji si inchide.

Or, si la acest capitol domneste, pe langa dezastrul propagandistic al industriei de fake news a tiraniilor gen Rusia, ori China, penuria de judecata critica a multor jurnalisti occidentali. E o penurie cu atat mai mare, cu cat criza a sporit metehne colectiviste si stangiste vechi, laolalta cu o incredere nejustificata in guvernanti, carora, de frica, li se acorda in masa mai multe cecuri in alb decat le-au dat vreodata cetatenii de cand exista democratiile.

In prezent, intrucat nu s-a depasit inca apogeul crizei acute generate de pandemie, iar spitalele risca sa fie covarsite, e rezonabil sa se inteleaga ca responsabilii au motive sa evite fixarea de termene clare si cu atat mai putin de termene foarte ambitioase, de iesire din starile de urgenta si de renormalizare a vietii sociale si economice.

La fel de rezonabil, ba chiar vital este insa ca, date fiind incalculabilele pagube nu doar economice, psihologice, sociale si politice, ci si medicale adiacente, soldate cu pierderi de vieti din alte pricini decat corona, sa se anunte rapid limitarea si reducerea succesiva a draconicelor restrictii actuale. 

Renuntarea la ele ar trebui efectuata esalonat, astfel incat zonele si segmentele cele mai amenintate de virus sa ramana in izolare timp ceva mai indelungat decat regiunile rurale si tinerii, cei din urma fiind net mai putin periclitati decat varstnicii, asa cum aglomerarile urbane sunt clar mai afectate decat marea majoritate a obstilor satesti. Tine insa de domeniul evidentei ca nu exista nici in sfera sanatatii garantii de securitate de suta la suta.

In fine, nu mai putin important este sa ne inarmam cu rabdare si incredere si sa ne activam toate resursele de responsabilizare, de autoajutorare si de intr-ajutorare, dar si de control al guvernantilor, carora trebuie sa li se ceara cu maxima vigoare sa nu indrazneasca sa prelungeasca sine die supendarea drepturilor si libertatilor fundamentale. Care, totusi, ne apara mai eficient decat orice, in vreme ce tiraniile, cum s-a vazut in China comunista a primelor luni de epidemie, constituie un teribil pericol. 

In fond, chiar daca actuala criza e de dimensiuni fara precedent de la cea din ‘29-‘33 incoace, lumea democratiilor a demonstrat nu o data ca e in stare sa dovedeasca orice calamitate, orice provocare militara si orice cataclism, fie el natural ori social.