Ce-i de făcut?

Pe fundalul situaţiei din Egipt, echivalată de unii analişti cu un adevărat război civil, apelurile standardizate lansate de liderii europeni, chemînd părţile angajate în conflict la dialog, raţiune şi non violenţă, rămîn vorbe în vînt dă de înţeles TAGESZEITUNG. Ziarul regretă că europenilor nu le trece altceva prin minte decît să recurgă la aceste formule golite de sens, după ce 24 de poliţişti egipteni au fost împuşcaţi în Sinai şi peste o mie de oameni şi-au pierdut viaţa în mai puţin de două săptămîni.

Aşa încît occidentului care mai stă în expectativă, nu-i va rămîne în cele din urmă altceva de făcut decît să coopereze cu noua conducere a Egiptului chiar dacă membrii ei sau cei care se află în culise, poartă uniforme. Şi fireşte, duce mai departe ideea STUTTGARTER ZEITUNG, că mulţi vor eticheta drept imorală atitudinea occidentului şi aşa numita sa realpolitik, orientată spre atingerea propriilor interese pe care este îndrituit să nu le împingă totuşi, în ultimul plan.

Egiptul are stringentă nevoie de un mediator neutru, rol pe care Europa l-ar putea deţine cel mai bine, crede THE INDEPENDENT, deşi pe ordinea de zi a consultărilor miniştrilor de externe ai UE, figurează în prim plan, acordarea de ajutoare ţării aflate la ananghie.

Iar cele ce se petrec în Egipt, dau serios de gîndit tunisienilor, pionierii primăverii arabe, relevă LA CROIX, întrevăzînd în întîlnirea lui Ghanouchi, liderul tunisian al partidului islamist Enhada cu Baji Caid Essebsi, figura de proră a opoziţiei tunisiene, o primă disponibilitate la compromis, un semn bun după ce în primii ani de la izbucnirea revoluţiei arabe, partidele islamiste şi-au impus voinţa. Acum a devenit prioritară aflarea căilor unei convieţuiri paşnice a forţelor laiciste cu cele islamice.

Că procesul va fi lung şi dificil rezultă şi din tratamentul aplicat de conducerea de la Cairo, jurnaliştilor străini care relatează de la faţa locului şi despre acţiunile sîngeroase ale forţelor de poliţie dar şi despre soarta creştinilor copţi. Cît despre eliberarea lui Mubarak din închisoare, ea spune mult despre revenirea unei fantome pe care unii s-au grăbit să o considere definitiv alungată: sistemul Mubarak. El a fost cel care a atribuit doar militarilor rolul de forţă protectoare a statului, atotputernică, observă RHEINISCHE POST, adăugînd că pînă şi egiptenii care şi-au primejduit viaţa spre a-l răsturna pe Mubarak de la putere, consideră că preluarea de către militari a puterii este răul cel mai mic. Iar Europa, redusă la rolul de simplu spectator al dramaticelor întîmplări vede cum speranţa democratizării Egiptului s-a spulberat pentru multă vreme de acum înainte. Astfel încît dacă Mubarak se află sau nu după gratii, este lipsit de relevanţă, conchide ziarul citat.

Cine s-a aşteptat la o campanie electorală încinsă în Germania, înaintea scrutinului parlamentar din toamnă, îşi vede aşteptările înşelate. Şi asistă, pe deasupra, la modul în care, în funcţie de cotele atinse pe barometrul politic şi în sondajele de opinie, spre a cîştiga simpatia electoratului, partidele politice îşi aruncă peste bord pînă şi convingerile pe care le-au apărat deunăzi cu atîta vervă, scrie DER TAGESSPIEGEL. Ziarul berlinez sesizează cît de dificil este pentru social democraţi în special, să-şi respecte întru totul propriul program cînd economia germană duduie, numărul şomerilor este scăzut iar statul nu poate face rost pe atît de repede de sacii de bani, în care să curgă abundentele sumele încasate din impozite.

Că paznicii moravurilor de partid sunt oripilaţi de oportunismul social-democraţilor care au îndulcit revendicarea unei impozitări mai severe a celor bogaţi, virînd-o spre combaterea evaziunii fiscale spre a face să eşueze în revendicarea reducerii impozitlelor, este de înţeles, comentează DIE WELT.

Dar nici soarta partidului stîngii, măcinat de disensiuni interne, nu este deloc uşoară, semnalează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. De tocirea profilului politic suferă şi partidul creştin-democrat al Angelei Merkel, căreia într-o amplă analiză, revista lunară CICERO îi reproşează că l-ar fi transformat într-un aşa zis Partid Creştin-Democrat Unit al Germaniei, relicvă a fostei uniuni creştin-democrate şi creştin sociale. Aşa încît este posibil ca la toamnă, cetăţeanul german să se întrebe à la Caragiale, dar eu cu cine votez?

În final se cuvine semnalat că filmul documentar difuzat luni seara pe programul postului public ARD, consacrat problemei migraţiei din motive de sărăcie a unor cetăţeni bulgari şi români, de etnie roma, în anumite oraşe ale Germaniei, mai cu seamă în Köln, Duisburg, Dortmund şi Düsseldorf, şi-a aflat ecou şi în presa scrisă. RHEINISCHE POST consacră filmului „Noile slums-uri ale Germaniei” o cronică la obiect.