Ce face sărăcia din psihic

Când și-a dat seama că nu a avut o copilărie normală? Când au sunat la ușă mascații din trupele speciale ale poliției germane SEK pentru că fereastra apartamentului permitea o vizibilitate mai bună asupra spărgătorului de bănci de peste drum. Când la intrarea imobului în care locuia a explodat un cocktail Molotov. Când a văzut o seringă abandonată în curtea interioară. „Orice ființă se prinde, în aceste condiții, că ceva nu este în regulă”

Oliver David a crescut în anii '90 în cartierul Ottensen din Hamburg. Străzile erau pline de vânzători de legume și moschei, fațade ponosite iar în spatele fiecărei a doua fațade locuia un dealer. Între timp, aceleași fațade au culori vii. În clădirea fabricii se află acum brutării artizanale. Un cappuccino costă 4,20 euro.

Grija banilor și violența

Casa părintească a rămas ca altădată: o clădire de cărămidă cu ferestrele atât de joase încât aproape că poți vedea din stradă înăuntru. Aici a locuit împreună cu mama, tata și sora mai mare, într-o atmosferă dominată obsesiv de grija banilor și violență domestică. Oliver David este un tip deschis și comunicativ la limita între timiditate și extrovertire. Se raportează la amintiri ca la povești de aventură. Mama lui, care își reproșează că a plecat de la 17 ani de acasă și este copleșită emoțional din această cauză, provine dintr-o familie în care sărăcia s-a moștenit de la o generația la alta. Pentru a avea ce pune pe masă acasă, bunicul fura legume de pe câmp. Tatăl și-a căutat refugiu în diverse droguri, câteodată își injecta cocaină direct în vene. A fost unul dintre cei mai periculoși oameni pe care i-a cunoscut vreodată - irascibil și violent. Drogurile l-au dus de două ori la închisoare. David avea 10 ani când tatăl lui adunase datorii de vreo sută de mii de euro. A plecat în străinătate și și-a lăsat familia cu datoriile neachitate.

În vara lui 2019, David a trăit experiența care i-a schimbat viața. La 30 de ani, în sfârșit așezat la casa lui, cu un loc de muncă stabil, o relație care funcționează, fără dificultăți financiare, îl năpădește o furie neașteptată. Un sentiment familiar care l-a aruncat în trecut îl urmărește întreaga vară. Își dă seama că furia l-a ținut în viață dar, deopotrivă, nici nu i-a permis de-a lungul timpului să se dezvolte.

Lucrurile se înrăutățesc: plânge ore în șir, are atacuri de panică și tinitus. Oliver David începe terapia. Diagnosticul: tulburări post-traumatice, depresie, deficit de atenție și hiperactivitate. Este convins că sursa acestor probleme de natură psihică și furia pe care o resimte vin din copilăria în sărăcie.

Sărăcia periclitează psihicul

Există dovezi științifice ale unei legături între sărăcie și bolile de natură psihică: depresia și atacurile de panică apar de până la trei ori mai des în rândul oamenilor care au venituri reduse.

Nu doar sărăcia absolută este atinsă, spune psihiatrul Andrea Heinz, de la clinicile berlineze Charité, ci mai degrabă sărăcia relativă. Experiențele de stres sunt cu atât mai pronunțate cu cât sărăcia este mai mare. Dar se resimt la diferențele din interiorul societății sau al unui grup.

Jelena Epping, de la centrul de sociologie medicală a Facultății de Medicină din Hanovra, susține că sărăcia mamei gravide îi afectează chiar și sănătatea psihică a fătului.

Iar existența unor perturbări de natură psihică îi determină pe oameni să se retragă, să piardă contactul cu oamenii, să piardă locul de muncă și bani. De aici începe o spirală a decăderii, cu furie, agresivitate, alcool și droguri.

Un sistem haotic și plin de lipsuri

Pentru Oliver David, sărăcia nu înseamnă să faci foame și să-ți fie frig. Sărăcia înseamnă lipsa resurselor pentru o viață pe care ești stăpân. „Oamenii copleșiți de sărăcie nu vor ști niciodată ce decizii ar fi putut lua dacă ar fi avut alte posibilități”, explică David.

În copilărie s-a simțit de multe ori neputincios față de un tată violent și o mamă copleșită, demoralizat de oamenii care râdeau de el când punea întrebări, incapabil să înțeleagă codul social al oamenilor avuți. Nu ai spune astăzi că tipul acesta slăbănog și cu urechi mari, retras și foarte atent la cum se îmbracă, cum vorbește sau cum umblă, a fost un copil bătăuș. Se încăiera cu băieții mai mari și îi dovedea, arunca scaune prin geamul clasei. Ce și-ar fi dorit atunci? Părinți care își pot pune propria suferință în plan secundar. Să fie capabil să-și înfrunte fricile și nevoile. Și banii necesari pentru asta.

Neputința are trei soluții: rămâi încremenit în ea, fugi sau lovești, povestește David. A ales ultima variantă.

Absolvă școala fără bacalaureat. Începe să muncească - la casieriile magazinelor, în construcții, în depozite. Fumează zilnic iarbă, bea aproape zilnic. Pe scurt, imită ceea ce cunoaște. Eșecul seamănă cu o întoarcere acasă, la 34 de ani. „De parcă aș fi avut nevoie de înfrângeri zilnice pentru a mă regăsi”, spune, ca și cum s-ar lamenta. Doar fusese mereu copilul slab în care nu a avut nimeni încredere. Avea și un diagnostic autoasumat: inadecvare. Era ca o armă: dacă se face singur de râs nu mai poate fi batjocorit de alții. Dar nici nu-l mai ia nimeni în serios.

Critica sistemului

Dar Oliver David vrea să fie luat în serios. Este preocupat de imaginea de ansamblu a unui sistem care sărbătorește poveștile de succes dar care nu crede că oamenii din clasele defavorizate vor reuși să se ridice. „Am crezut mereu că este vina mea. La un moment dat am înțeles: tu ai avut parte de un context mai puțin favorabil și problemele tale nu sunt chiar individuale”. Să fi depins de fapt nu doar de sărăcie dar și de constelația familială? Pot și oamenii de condiție bună să trăiască același fel de tonuri emoționale? Da, pot, spune David. Dar sărăcia favorizează mult mai accentuat îmbolnăvirile psihice.

Scrisul ca prima formă de cură

A găsit în scris o primă cale de evadare. Își oferă timp pentru a se confrunta cu sine însuși. Și pare foarte serios în ceea ce face. Mama a încercat cât a putut să le ofere celor doi copii o viață mai bună decât a ei doar că în lupta cu lipsurile nu a fost loc și de nevoile fiului. Tatălui, care trăiește în prezent din bere, fumat iarbă și bani de șomaj, îi reproșează că a eșuat aproape complet în rolul de părinte. A trăit mereu între două lumi: în cartierul de imigranți era germanul, în școală era băiatul de cartier, în cartier era ăla trimis la școală. Această veșnică dualitate i-a devenit sursă de inspirație. Pe la 25 de ani, Oliver David s-a lipit de o trupă de teatru, la 30 de ani, a început o practică la un ziar din Hamburg însă din cauza complicațiilor de natură psihică a fost nevoit să le întrerupă.

Între timp studiază literatura la Hildesheim și își câștigă o existență din scris - ca jurnalist și scriitor. Este plătit destul de prost dar și-a căpătat încrederea în sine. Reproșează că adevărurile lumii precare sunt superficial reflectate în literatură dar știe de ce: „Cum ar putea fi altfel, când pe acești oameni toată lumea îi ocolește?”.

Scriind, Oliver David speră să le spună oamenilor potriviți frazele potrivite. Din păcate, cei despre care este vorba în cartea lui („Aceasta nu este o poveste de succes. De ce sărăcia îmbolnăvește psihic”) nu vor ajunge să o citească.