Spotmedia: Cazul Pantelimon: revolta unui profesor cardiolog
13 august 2024Din cauza generalizării și reacției extreme a presei, spune prof. Dan, pacientul a fost împins în brațele neîncrederii, disperării, miturilor. Iar medicii ATI vor mai putea să aibă libertatea de gândire, să acționeze în cunoștință de cauză la un pacient grav, pe care eventual îl pot salva cu o măsură în extremis? Vor avea curajul?
Prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan predă la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, a coordonat Secția de Cardiologie, Laboratorul de explorări Funcționale și Laboratorul de Cardiologie Intervențională ale Spitalului Colentina. A fost Președinte al Societății Internaționale de Farmacoterapie Cardiovasculară.
Scandalul acuzației de crimă cu premeditare de la Spitalul Pantelimon este probabil fără precedent în medicina românească și a creat, după cum era și de așteptat, polarizarea societății. Care este lectura dvs asupra celor întâmplate?
Unii cred că noi, doctorii, o să continuăm să ne facem treaba, iar lucrurile vor trece. În opinia mea, pasivismul, fie că-i din indiferență sau timorare, este vinovat.
Mă voi referi, în primul rând, la modalitatea în care a fost lansat acest incendiu, acest linșaj mediatic, fără precedent în 50 de ani de meserie.
Eu am identificat trei stâlpi majori maligni ai fenomenului:
1.Încălcarea dreptului la prezumția de nevinovăție în lipsa unor probe directe, concludente și foarte categorice.
2.Dezinformarea publică prin argumente circumstanțiale, adevăruri parțiale și comentarii inadecvate științific.
3. Generalizarea concluziilor și politizarea subiectului.
Am mai vorbit despre zgomotul mediatic creat în perioada COVID în jurul secțiilor de terapie intensivă (ATI). Multe se puteau probabil preîntâmpina dacă atunci se luau măsuri legislative privind sistemul sanitar.
Am urmărit aproape tot ce a apărut în presă ca argumente ale procuraturii. Nu am sesizat nici măcar o singură probă directă care se lege actul medical, corect sau nu, de crimă cu premeditare. Mă uit cu interes la o emisiune a BBC în care vorbește despre decese suspecte în spitale, dar în care probele sunt de cu totul altă natură.
Tot ce am auzit este circumstanțial, legături strict temporale, iar unele argumente erau de un penibil absolut. De exemplu: „mi-a spus din priviri să-l las să moară”. Dacă asta poate fi considerat o probă... ?!
Dar faptul că datele din memoria injectomatului privind noradrenalina administrată în fapt, 1 ml/h, erau diferite de cele din fișa medicală, 20 ml/h, nu este o probă concludentă?
Argumentul cu injectomatul este concret dar prelucrat într-un mod fals. Se confundă debitul de perfuzie cu concentrația.
În 20 ml de perfuzie pe oră poate fi conținută aceeași cantitate de substanță activă pe care s-o pun într-un mililitru pe oră. Nu debitul mililitri/ oră contează, ci concentrația de substanță.
În al doilea rând, nu există un protocol fix al injectării de noradrenalină, iar noradrenalina este doar o bucățică dintr-un protocol terapeutic complex care se face la un bolnav grav. Nicăieri nu se spunea că la un asemenea bolnav trebuie făcut 20, 10 sau 5ml din concentrația X de noradrenalină. Tratamentul se adaptează la condiții și la bolnav.
Că acest protocol nu a fost consemnat în amănunt în foaie este un argument concret de nerespectare a obligațiilor de serviciu, dar nu demonstrează în nici un chip o legătură cauzală cu decesul.
Le-am repetat de un milion de ori studenților mei și celor care vor să mă audă că ceea ce nu e scris nu există, iar neconsemnarea în foaie este o abatere de tip malpraxis, o neglijență în completarea documentelor medicale. Dar nu este crimă cu premeditare.
Dar lista cu pacienții decedați și prospectul noradrenalinei găsite acasă la una dintre acuzate?
Bineînțeles că se apăra. Știa că este luată în vizor și încerca o explicație și justificare măcar față de ea însăși. Din nou, nu este niciun fel de de argument care să dovedească acuzația extrem de gravă de crimă cu premeditare.
Dar declarațiile asistentelor cărora li s-a cerut să nu respecte doza din fișa medicală?
Toate aceste lucruri nu sunt normale. Ele reprezintă neglijențe de serviciu și malpraxis, dar nu reprezintă argumente directe care să demonstreze premeditarea pentru un act criminal. De menționat că ne găsim la o secție cu probleme interne conflictuale, din păcate.
Și vă întreb, care ar fi fost mobilul pentru o asemenea acțiune incredibilă, extremă și neacceptabilă la două fete de 30 de ani care lucrau într-un spital de stat și care nu erau legate direct de gradul de ocupare al ATI? Mai ales că se știau sub observație, pentru că originea întregii probleme este o secție cu un conflict intern vechi.
A șocat afirmația că pacientul e ”de lăsat”.
Toate declarațiile martorilor sunt fie, ca să zic așa, pe surse, fie sunt foarte ciudate.
Nu sunt în măsură să stabilesc ce competență ar fi avut asistentele să judece cazul din punct de vedere medical. Iar faptul că un doctor comunică altuia că în opinia lui pacientul are șanse minime, nu-l transformă în criminal dacă pacientul decedează la terapia administrată.
Sunt multe lucruri care dovedesc neglijență, sunt multe lucruri care poate nu trebuiau să se întâmple așa. În primul rând, că nu se poate face nicio modificare de protocol terapeutic fără o justificare în foaie, că nu se pot transmite dispoziții verbale fără să fie înregistrate.
Citiți interviul integral pe Spotmedia.ro.