Casa Albă ia poziţie faţă de evenimentele din Iran
24 iunie 2009Casa Albă anunţase o conferinţă de presă a preşedintelui Obama, pe teme cum ar fi politica fiscală, sănătatea şi situaţia din Iran. Deja de la început însă a devenit clar că preşedintele se va referi la o singură temă, că are de transmis un mesaj. Obama a vrut să ia poziţie fără echivoc faţă de frământările din Iran, după ce republicanii îl acuzaseră în ultimele zile că este prea reţinut. Obama a declarat: "SUA şi comunitatea internaţională sunt îngrozite şi revoltate de ameninţările, bătăile şi arestările din ultimele zile. Condamn aceste acţiuni nedrepte cu toată hotărârea."
Preşedintele american a elogiat curajul demonstranţilor care riscă totul pentru a-şi afirma drepturile: "Poporul iranian are dreptul fundamental la opinie, la întrunire, şi dacă guvernul iranian vrea să fie respectat de comunitatea internaţională, trebuie la rândul său să respecte aceste drepturi şi voinţa poporului."
El a subliniat de asemenea că nu SUA în general şi nici serviciul de spionaj CIA nu sunt responsabile pentru izbucnirea frământărilor. Aceste acuzaţii ale Teheranului, a spus el, sunt o strategie veche, fiindcă este nevoie de ţapi ispăşitori. " Protestele vin din mijlocul poporului iranian, care îşi exprimă astfel dezamăgirea", a insistat Obama.
Mulţi iranieni sunt de părere că alegerile nu s-au desfăşurat corect, a mai spus preşedintele. El a afirmat de asemenea că SUA nu se gândesc să se amestece direct în problemele interne ale Iranului fiindcă respectă suveranitatea Republicii Islamice.
Administraţia americană nu întreprinde pentru moment nimic, aşteptând evoluţia evenimentelor. Ca o primă reacţie, republicanii din opoziţie au salutat declaraţiile liderului de la Casa Albă. Fostul candidat republican la preşedinţie John Mccain de pildă a declarat: " Cred că este foarte important ce a spus preşedintele şi apreciez acest lucru". Totuşi, McCain a solicitat sprijin american pentru opoziţia iraniană şi sancţiuni mai severe din partea Consiliului de Securitate ONU.
Autor: Albrecht Ziegler / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder