Carnavalul renan şi temperarea insolenţei

În metropolele renane a început faza fierbinte a carnavalului. Saturnaliile moderne vor dura până în „Miercurea Cenuşii”, trecând prin „Lunea trandafirilor”, ziua în care în marile oraşe se defilează, se aruncă în populaţie cu bomboane, se cântă, se dansează, se devoră păduri întregi de cârnaţi şi se consumă câteva mici oceane de bere.

Isteria precedând postul Paştelui îşi atinge primul apogeu în „Joia Muierii”, o denumire cel puţin problematică în aceste timpuri postmoderne pe care le traversează Germania, în care se vorbeşte mult şi în genere foarte corect politic despre sexism.

În astfel de vremi, complimentul adresat doamnelor pe care doresc să le cucerească se poate lesne preface pentru bărbaţii mai prost inspiraţi într-un soi de bombă cu explozie întârziată, numai bună să le arunce în aer orice ambiţie de carieră.

Experimentatul liberal german Rainer Brüderle, candidatul de vârf al FDP la alegerile legislative germane din toamna acestui an şi-a însuşit între timp lecţia amarului adevăr, potrivit căruia nu eşti niciodată prea bătrân ca să mai înveţi anumite lucruri. Asta, după ce, la un an de la prezumtiva comitere a faptei, s-a trezit acuzat că ar fi lăudat „sexist” dimensiunea impresionantă a pieptului unei jurnaliste.

Iată deci că presa n-are probleme de „antenă” şi de adecvare la clasa politică numai în România. Marea diferenţă rezidă în faptul că, pe malurile Rinului, nu se delegitimează instituţiile statului de drept, nici nu se atacă independenţa justiţiei ori slujitorii ei, iar cei lipsiţi de putere nu se văd vreodată agresaţi.

În plus, la Köln, Mainz, Düsseldorf şi Aachen în colimator nu este opoziţia, ci liderii, nu ziariştii, scriitorii sau politologii fără funcţii publice, aflaţi în luptă pentru prezervarea democraţiei şi a memoriei antitotalitare, ci guvernanţi care n-ar trebui să se supere când se văd luaţi în tărbacă de carnavalişti.

Altfel spus, criticile nu sunt menite să-i demonizeze pe reformişti şi să-i intimideze pe adversarii dictaturilor şi ai oligarhiei securiste, ci să îndrepte ceea ce într-o democraţie funcţională unii percep a fi greşeli ale puterii executive.

În actuala ediţie, ironiile deghizaţilor şi carelor alegorice s-au concentrat de pildă asupra Angelei Merkel, văzută la Köln ca scroafă alăptând sumedenie de purcei europeni. Purceluşi, purtând pe spate steagul ţărilor în criză din UE.

La rândul său, ministrul de interne, Friedrich, s-a văzut înfăţişat şezând pe toaletă, şi cerându-i-se, cu vorba faimoasă a unei celebre trupe rock renane, să-şi „mişte curul”, să se ridice spre a lua măsuri anti-naziste eficiente.

În băşcălie se ia şi premiul Nobel acordat unei Uniuni Europene înarmate, potrivit pacifiştilor dintre organizatori carnavalului, până în dinţi. În fine, se mai râde cu poftă de controversata practică a oficialităţilor renane de a se transforma în tăinuitori sadea, cumpărând CD-uri furate din băncile elveţiene cu liste de evazionişti fiscali.

Dar ideologia corectitudinii politice n-a rămas fără urme grele nici în oraşele germane. Mai nimeni nu mai îndrăzneşte să ia în derâdere subiecte religioase.

Tabu e nu doar zeflemeaua la adresa islamiştilor, ci şi orice bătaie de joc la adresa religiei sau bisericii. În plus, după cum reliefa colegul meu Dick Wolfgang, s-a creat un soi de nefastă alianţă între politicienii locali şi regionali, antreprenori şi organizatorii carnavalului, alianţă care, din păcate, limitează grav libertatea de expresie şi temperează net şi insolenţa criticilor şi impulsul comentariului obraznic.