Caravană de refugiaţi, în drum spre Croaţia

Marţi dimineaţa, oraşul Šid era încă o localitate adormită din vestul Serbiei, direct la graniţa cu Croaţia. Şi azi, ca în în fiecare zi, şoferii camioanelor trase pe marginea drumului stau la taclale ca să treacă mai repede aşteptarea până la primirea permisiunii de a trece frontiera. Ei se uită curioşi la jurnaliştii şi cameramanii care aşteaptă la rândul lor, doar mult mai nerăbdători.

Ziariştii aşteaptă autobuzele cu refugiaţi, trimise din toată Serbia, începând de marţi seară, spre această zonă. De la graniţa cu Macedonia, din Belgrad şi de curând şi din Horgoš, de la frontiera de nord, unde poliţia ungară le-a arătat refugiaţilor că nu mai sunt doriţi, utilizând împotriva lor un gard, spray-uri cu piper şi tunuri cu apă.

Šid a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Din masele de refugiaţi epuizaţi care ies din autobuze, Hussam al Habali este remarcat imediat. Are 18 ani, poartă o barbă subţire, pe care încă nu a ras-o niciodată. Are un rucsac şi are în ambele mâini apă, pâine şi sardine. A primit apa şi mâncarea de la voluntarii care împart donaţiile venite din Germania.

Tânărul sirian poartă după el o sticlă de plastic goală, de parcă ar urma să găsească un coş de gunoi în lanurile de porumb de la frontiera dintre două ţări balcanice. "Şi în Grecia am strâns şi am aruncat gunoiul mereu la tomberoane. Acolo am fost pe o insulă superbă - te doare inima să arunci acolo mizerie pe stradă."

Războiul veşnic

"Insula minunată" este Kos. Hussam al Habali a încercat să ajungă acolo de două ori din oraşul turcesc Izmir cu bărcile călăuzelor. La prima încercare, aproape a murit înecat. În opt zile, a reuşit să ajungă din oraşul natal Homs până la Šid. Tânărul studiază engleza şi călătoreşte singur. Îşi face griji pentru mama şi surorile sale, rămase în Siria. Mai are un frate mai mare, Osama; cel puţin speră că acesta este încă în viaţă.

Pentru că Osama al Habali este un tânăr jurnalist şi realizator de filme cunoscut la nivel internaţional. El a filmat debutul protestelor anti-Assad din Homs şi a fost trimis la închisoare în urmă cu trei ani, pentru criticile la adresa regimului de la Damasc. Familia lui nu mai ştie dacă el este încă în viaţă.

"Ar trebui să fie în închisoarea Sednaya de lângă Damasc. Sednaya are trei pavilioane - unul alb, unul galben şi altul roşu. Cel roşu este cel mai rău - acolo sunt trimişi doar jurnalişti şi deţinuţi politici", spune Hussam. Îşi face speranţe că în Germania ar avea mai multe şanse să facă ceva să ajungă să-şi vadă din nou fratele.

Hussam are o părere foarte bună despre Germania. Are prieteni la Berlin care trăiesc de ani buni în capitala germană. "Poate că o să am voie să studiez la Berlin. În Siria poţi să tot studiezi, la final tot în armată ajungi. Diploma nu ajută acolo la nimic." Pare că s-a împăcat cu gândul de a nu-şi mai vedea vreodată ţara natală - războiul de acolo va dura veşnic.

Imagine glorificată a Germaniei

Tânărul are explicaţii geostrategice pentru faptul că Germania primeşte cei mai mulţi refugiaţi din Europa: "Americanii vor doar ţiţei şi bogăţii din Golful Persic şi Orientul Apropiat. Germanii vor să controleze lucrurile, dar o fac într-un mod care implică şi emoţiile. Şi le reuşeşte", spune el.

Îşi scoate smartphone-ul din buzunar şi ne arată montaje cu cancelara Merkel şi steagul german. Prezentarea mai conţine declaraţii de dragoste în arabă şi germană. "Mulţi sirieni au fotografia cancelarei pe propriile pagini de Facebook sau ca imagine de fundal pe telefoanele lor."

Dar tânărul sirian ştie nu doar de Angela Merkel, ci şi de extremiştii de dreapta din Germania, care dau foc adăposturilor pentru refugiaţi şi îi critică pe imigranţi. "Au impresia că nu au nevoie de noi. Dar dacă muncim din greu şi învăţăm, vom fi fără îndoială de folos Germaniei." În plus, a mai auzit că Germania nu are o populaţie atât de numeroasă. "Câţi oameni trăiesc acolo?" 80 de milioane. "Atât de mulţi? Dar ţara este uriaşă, nu-i aşa?"

"Everything is going to be alright"

În timp ce ne îndreptăm pe câmp spre Croaţia, Hussam al Habali oferă de mai multe ori sticla sa cu apă celor însetaţi. Soarele arde, dar căldura nu este o problemă pentru sirieni. Minele anti-personal sunt însă o problemă. Mii de astfel de explozibili se mai află încă în Croaţia, pe o suprafaţă de 500 de kilometri pătraţi - mărturii periculoase ale sângerosului război care a dus la căderea fostei Iugoslavii.

Cuvântul Iugoslavia îi sună cumva cunoscut lui Hussam: "A fost o parte din Rusia mare, nu?" Ascultă atent povestirile despre războiul dintre sârbi şi croaţi, război care a avut loc înainte să se nască el. Peste câteva minute devine clar că Hussam şi ceilalţi nu trebuie să se teamă de minele anti-personal.

Întâlnim poliţişti prietenoşi din Croaţia. Unul face chiar glume: după ce o refugiată îi spune că provine din Camerun, poliţistul îşi aminteşte de fotbalistul său preferat de acolo: Samuel Eto'o! Un tată vrea să ştie ce se va întâmpla mai departe. "Don't worry. Everything is going to be alright", îi răspunde funcţionarul croat.

Poliţia croată a reuşit să facă ordine în haos într-un interval de 24 de ore. Acum refugiaţii nu mai merg prin lanuri de porumb, ci vin pe un drum care îi aduce direct la poliţiştii croaţi. Doar miercuri după-masă au ajuns acolo sute de azilanţi. Numeroase maşini ale poliţiei îi duc pe refugiaţi în satul Tovarnik, aflat la câţiva kilometri distanţă. Acolo sunt înregistraţi şi trimişi în puţinele adăposturi disponibile.

Hussam al Habali nu ştie ce-l aşteaptă în Croaţia. I-ar plăcea să plece mai departe spre Austria. Informaţia că până în Austria trebuie să treacă şi prin mica Slovenie nu pare să-l tulbure. Este doar o altă etapă intermediară în drumul spre Germania.