Candidatura Monicăi Macovei şi susţinerea României profunde

Monica Macovei s-a hotărât să candideze la preşedinţia României. Fostul ministru al justiţiei, autorul reformelor care, pentru prima dată în istoria României i-au eliberat pe magistraţi de ingerinţe politice, deschizând drumul condamnării marilor corupţi specializaţi în devalizarea ţării şi a aderării ţării la UE le-a luat multora o piatră de pe inimă.

Absenteismul tot mai pronunţat care a umbrit toate consultările electorale din ultimii ani s-a datorat între altele descurajării şi lehamitei politice marcând grupuri din ce în ce mai ample ale unei populaţii care, dezinformată sistematic, a încetat să creadă că se mai poate schimba ceva în România.

Un substanţial segment de nonalegători l-a dat sentimentul că românul e condamnat în veci pururi să aleagă răul cel mai mic, în loc să i se dea în fine posibilitatea să voteze din toată inima pentru un proiect realmente benefic pentru ţară.

Sastisiţi de o clasă politică profund coruptă, mulţi vor un vot anti-sistem. Percepută de partea neîndoctrinată şi neintoxicată propagandistic a păturii active, dinamice şi reformiste a clasei de mijloc ca fiind un candidat anti-sistem, Monica Macovei pare acestui segment al societăţii soluţia ideală.

Un proiect benefic

N-am nici o umbră de îndoială că proiectul Monicăi Macovei ar fi, odată aplicat, extrem de profitabil pentru ţară. Judecând conform declaraţiilor şi biografiei ei politice, acest proiect include în mod necesar o continuare în ritm alert a reformării României, asigurarea independenţei justiţiei, a separării puterilor şi deci a statului de drept, consolidarea democraţiei şi protejarea ei fermă de o subminare oligarho-kaghebistă.

Toate aceste obiective sunt stringente. România are nevoie de reforme ca de aer pentru a-şi promova credibil deopotrivă climatul de afaceri şi investiţiile, deci, economia, dar şi libertatea, democraţia şi apartenenţa la alianţele occidentale.

În faţa ameninţării reprezentate de desfiinţarea ori torpilarea celor mai performante instituţii de forţă româneşti, între care DNA, ANI, CCR şi SRI, care ar servi interesului oligarhilor ex-securişti şi al baronetului de partid şi de stat, ca şi al Moscovei, o preşedinţie a Monicăi Macovei ar fi balsam. Ar fi, în orice caz, balsam pentru sufletul românilor care doresc o Românie concomitent liberă şi prosperă, ferm ancorată în alianţele ei occidentale, la adăpost de o reşută în totalitarism şi apărată de o eventuală destabilizare de genul celor promovate de Rusia la graniţele fostului imperiu sovietic.

Impedimente

Dar pentru ca această candidatură să aibă succes ar fi nevoie nu doar de sprijinul unui aparat de partid în stare să-i poarte imaginea în cătune şi să-i apere votul de canibalizarea în localurile de vot, ci şi de o largă susţinere populară. Din raţiuni ce ar merita analizate riguros, Monica Macovei n-a obţinut-o nici măcar în sânul propriului ei partid.

Această nereuşită se datorează, nu în ultimul rând, incompletei de-fesenizări a PDL. Pe de altă parte, e consecinţa masivei propagande şi sistematicelor campanii dezinformatoare cărora, alături de alţi actori politici de prim rang ai reformelor româneşti demarate în ajunul aderării la NATO şi Uniunea Europeană, le-a căzut victimă fostul ministru al justiţiei.

Monica Macovei nu e oligarh, nu dispune de un imperiu mediatic şi de televiziuni proprii, de felul celor care, aflate în stăpânirea fostului informator al securităţii, Dan Voiculescu, alias Felix, ori a rudelor sale au denigrat-o în fel şi chip. Cum ar putea ea ajunge să-şi etaleze programul şi personalitatea dincolo de limitele publicităţii internaute? Posibilităţile ei de comunicare sunt sever îngrădite.

Dezinformat intens, supus ani la rând celor mai josnice manevre manipulatoare, electoratul român n-are integral acces la Facebook, la alte reţele de socializare, la spaţiul digital, la multe surse independente de informare spre a repeta performanţa celui american. Care, e-adevărat, a reuşit să-şi bată joc de prejudecăţi, alegându-l pe Obama, după o campanie electorală masiv axată pe resursele internautice.

Ideea de reformă şi riscul asumat

Pe de altă parte, candidatura ei, principial cât se poate de salutară, va fărâmiţa o opoziţie oricum grevată de o neostoită şi regretabilă dezbinare. Alături de Klaus Johannis, Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şi MRU, Monica Macovei îşi va disputa, până la urmă, acelaşi electorat.

Solida ei credibilitate internă şi externă în materie de reformism, de luptă anticorupţie, de anti-traseism şi de apărare a independenţei justiţiei îi asigură Monicăi Macovei o poziţie tare, net mai puternică, în multe privinţe, decât ale contracandidaţilor ei.

Inevitabil, această situare privilegiată va antrena multiple atacuri sub centură împotriva ei. Totodată, comparaţiile reciproce inadecvate şi atacurile mutuale, eventual ad hominem, ale candidaţilor dreptei riscă să ia proporţii.

Responsabilitatea pentru aceste urmări, de natură să-l bucure pe Victor Ponta şi pe toţi ai săi nu revine decât parţial Monicăi Macovei şi refuzului ei de a concura în interiorului propriului partid, PDL, pentru candidatura la prezidenţiale.

Partea leului din vină trebuie atribuită nepriceperii unor Vasile Blaga şi Klaus Johannis de a o integra pe Monica Macovei şi pe reformiştii din tabăra băsistă într-o echipă comună. Altfel spus, candidatura Monicăi Macovei e primul eşec de anvergură al lui Klaus Johannis şi al celor ce-l susţin în confruntarea pentru cucerirea fotoliului prezidenţial.

Dar, dincolo de noua rupere a frontului anti-PSD-ist, Monica Macovei îşi asumă, la rândul ei, o grea povară. Contrapunct posibil la dezirabila ei victorie ar fi o înfrângere categorică, de natură să discrediteze ideea de reformă, promovată şi simbolizată de candidatura ei.

Pentru libertatea românilor, o atare înfrângere zdrobitoare ar fi de-a dreptul tragică. Rămâne doar de sperat ca alegătorii din ţară şi străinătate să se mobilizeze masiv în favoarea Monicăi Macovei, iar ea să găsească resursele necesare să câştige susţinerea României profunde.