Bush face pentru prima dată o paralelă între Irak şi Vietnam
20 octombrie 2006„Violenţa este într-adevăr descurajatoare!” - crede William Caldwell.
Aşa deschis nu s-a mai exprimat nici un general american în cei peste trei ani de conflict armat în Irak, care a luat viaţa a peste 3000 de soldaţi americani. 60% dintre cetăţenii SUA sunt împotriva acestui război, iar ponderea acestora se pare că va creşte până la sfârşitul lunii octombrie. Pentru că luna aceasta este cea mai sângeroasă din ultimii doi ani de intervenţie militară. Ieri, numărul soldaţilor care şi-au pierdut viaţa numai în octombrie a crescut la 72. Naţiunea urmăreşte înmărmurită la televizor imagini cu trăgători de elită care execută soldaţi americani, şi îşi dau seama de adevărul grăit de generalul Caldwell. Încercarea de a stăvili valul de crime din Irak, începută acum 2 luni, nu a dat până acum rezultate.
„Operaţiunea a ameliorat totuşi într-o oarecare măsură situaţia, dar nu ne poate susţine speranţele pentru o împiedicare durabilă a violenţei şi a atrocităţilor din Irak.” – a precizat generalul William Caldwell.
În medie, 100 de persoane cad victimă zilnic aşa numitelor brigăzi ale morţii aparţinând diferitelor orientări religioase. În SUA, slăbiciunea adminstraţiei irakiene este la fel de mult dezbătută ca slăbiciunea administraţiei proprii, în care se pare că singurul care mai susţine frenetic războiul din Irak este ministrul apărării, Donald Rumsfeld.
„Violenţele vor mai persista ceva timp în Irak. Dar dacă pregătim riguros forţele de securitate irakiene, vom putea să le transferăm din ce în ce mai multe responsabilităţi. Cei care au susţinut că soldaţii irakieni nu sunt pregătiţi să-şi rişte vieţile, au greşit” – este de părere Rumsfeld.
Abia rostise Rumsfeld această propoziţie, că a apărut dezolanta analiză a situaţiei din Irak, făcută de generalul Caldwell. Iar preşedintele Bush a făcut pentru prima dată o paralelă între războiul din Vietnam şi cel din Irak.
New York Times a comparat escaladarea violenţelor din Irak cu ofensiva „TET” a anului 1968. Atunci, brigăzi paramilitare vietnameze au efectuat o serie de atacuri surpriză în sudul ţării. Din punct de vedere militar ele au fost învinse, dar psihologic au triumfat. Acel moment este privit astăzi ca o turnură importantă în desfăşurarea războiului din Vietnam, pentru că opinia publică americană şi-a pierdut brusc încrederea în victorie, şi astfel a crescut opoziţia faţă de prezenţa militară a SUA în Vietnam.
„Times poate să aibă dreptate, spune preşedintele George W Bush. Violenţele sporesc în intensitate, iar noi ne aflăm în faţa unei alegeri. Ei vor să ne lovească cât de puternic se poate, pentru ca noi să ne retragem din Irak. Al Quaida este foarte activă în zonă. Ei cred, că americanii se vor sătura de război, dacă reuşesc să instaureze haosul în regiune, iar guvernul se va simţi obligat să trâmbiţeze retragerea.” – a declarat pentru ABC peşedintele Bush.
Realitatea demonstrată de sondajele de opinie este că americanii chiar s-au săturat de război. Dar Bush tot nu vrea să audă nimic de retragerea din Irak. El propovăduieşte victoria, cândva mai târziu... „Sunt un om răbdător, recunosc greutăţile, dar nu ne vom da bătuţi, şi nu ne vom lua picioarele la spinare.”