Bulgaria: Protestatarii își pun speranța în Europa
25 septembrie 2020”Deși urmăresc situația din Bulgaria, odată ajuns la fața locului am fost foarte surprins să văd și să aud de la atât de mulți oameni afectați cât de rău este”, declară europarlamentarul ecologist Daniel Freund. Marți, 22 septembrie, politicianul german a participat personal la cea de-a 76-a zi de proteste la Sofia.
Freund a urcat în tribună, exprimându-și sprijinul pentru demonstraii: ”Corupția este o problemă în toată Europa. Dacă vrem să menținem UE unită, ar trebui să combatem acest fenomen”.
Politicianul german a petrecut trei zile în Bulgaria pentru a se informa în legătură cu presupusa utilizare abuzivă a fondurilor UE de către cercuri guvernamentale bulgare. Daniel Freund povestește că a vorbit, între alții, cu un oficial dintr-un minister bulgar, care i-a explicat mecanismele corupției.
”Oficialul a descris cum reușesc oamenii din anturajul puterii să proiecteze licitații publice în așa fel încât să fie adjudecate întotdeauna de companii selectate în prealabil”, a spus Freund pentru DW. ”Apoi mai este și modul în care funcționarii publici sunt obligați să urmeze linia dorită, o mare parte din salariile lor fiind plătite printr-un sistem de bonusuri”.
Demonstranții cer demisia guvernului condus de premierul Boiko Borisov și a procurorului general Ivan Gheșev. Protestele au început acum mai bine de două luni, fiind declanșate de perchezițiile efectuate la începutul lui iulie la reședința președintelui Rumen Radev (reprezentând opoziția) și a unui politician de opoziție care a arătat cum una dintre figurile cheie din politica bulgară a cucerit o plajă publică la Marea Neagră.
Împăratul este gol și rău
De atunci, mii de cetățeni ai Bulgariei, țară UE, au solicitat în mod repetat o resetare a sistemului. Acest lucru, spun ei, poate fi realizat doar printr-o reformă judiciară deplină și o luptă hotărâtă împotriva corupției și a utilizării abuzive a fondurilor UE. ”Am arătat lumii întregi și, mai presus de toate, Uniunii Europene, că împăratul nu poartă haine. Și că nu este doar gol, ci și rău”, crede Nikolai Hagighenov, avocat și inițiator al protestelor.
Aceștia critică Partidul Popular European (PPE) și, înainte de toate, formaţiunile germane ale acestuia - CDU și CSU -, care ar ignora problemele Bulgariei: corupția, lipsa statului de drept și a libertății presei și care continuă să sprijine GERB (”Cetățeni pentru dezvoltare europeană în Bulgaria”, partidul lui Borisov).
Scrisoare adresată Angelei Merkel
”Cum ați justifica și legitima parteneriatul dintre CDU și partidul GERB, în pofida numeroaselor scandaluri de corupție, a lipsei libertății presei și a separării puterilor, fenomene bine documentate?”, întreabă studenți bulgari din Germania într-o scrisoare deschisă adresată șefei executivului german Angela Merkel (CDU).
”Avem sprijinul Partidului Popular European”, a declarat deputatul GERB Toma Bikov într-un interviu acordat postului public de televiziune BNT. Numai Partidul Social Democrat European, stânga radicală și liberalii critică GERB, a spus acesta.
”În ceea ce privește statul de drept din Bulgaria, vocile critice din Partidul Popular European s-au înmulțit în ultimele luni”, a declarat eurodeputatul Daniel Freund pentru DW. ”Din păcate, PPE încă ezită când vine vorba de un guvern are face parte din această familie politică”.
Bulgarii care protestează speră că UE îi va ajuta să-și atingă obiectivele și să tragă la răspundere guvernul bulgar. Chiar dacă președintele bulgar este considerat pro-rus, numeroase steaguri europene pot fi văzute în timpul protestelor.
”Ceea ce mi se pare cu adevărat de remarcat este că protestele acestea transced diferitele clase sociale, idei politice și culori politice, dar și că speranța în UE nu s-a pierdut”, spune Freund.
”Singura noastră șansă este să-i aducem pe toți împreună”, explică Nikolai Hagighenov. ”Într-o zi, când putem garanta alegeri corecte și transparente, ne putem împărți din nou în mii de direcții politice”.
O dezbatere în plen cu privire la Bulgaria este programată pentru 5 octombrie în Parlamentul European. Cu acest prilej, Daniel Freund își va informa colegii parlamentari în legătură cu acuzațiile de corupție despre care a aflat în călătoria sa. ”Vom analiza aceste cazuri într-un mod foarte concret”, promite deputatul ecologist.