Brexit: Un carusel politic care nu se mai oprește
28 martie 2019Răsturnarea de situație a început cu așa-zișii "domni în constume gri". O delegație a conservatorilor i-a transmis șefei de guvern Theresa May adevărul neplăcut că o mare parte a partidului nu mai are încredere în ea. Nu-i o noutate pentru premierul conservator, dar May a guvernat în continuare de parcă nu i-ar păsa de această problemă.
De săptămâni întregi circula zvonul că deputații cei mai conservatori din partidul ei ar putea fi dispuși să voteze în favoarea acordului privind Brexitul negociat de May cu UE, în cazul în care ea și-ar anunța demisia. May a ezitat multă vreme, pentru că nu a vrut să se lase alungată de "hardlineri". Miercuri seară a propus însă varianta demisiei. Nu a mai văzut nicio altă soluție, din moment ce nu mai dispune de o majoritate guvernamentală după diverse înfrângeri și demisii ale unor miniștri.
"Am înțeles care e starea de spirit, știu că se dorește un nou început și o schimbare de leadership", a spus May, anunțând că e dispusă să se retragă din funcție dacă deputații vor vota în favoarea acordului ei pentru Brexit. Cei prezenți în sală au fost emoționați de discursul premierului, unii parlamentari au relatat că demnitatea și simțul datoriei de care a dat dovadă premierul au fost lăudate. Unul dintre cei mai înverșunați susținători ai Brexitului, Jacob Rees-Mogg, a vorbit chiar despre curajul retragerii. De mult n-au mai fost rostite atâtea cuvinte frumoase despre șefa de guvern. Pe de altă parte s-a resimțit și bucuria clicii pro-Brexit, care de abia așteaptă să înceapă cursa pentru succesiune.
Un scurt triumf al oportuniștilor
Boris Johnson, Michael Gove, Dominic Raab și alții se pregătesc deja de mai multe săptămâni pentru o astfel de luptă și au dat dovadă de un talent deosebit pentru oportunism. Grupul "hardlinerilor" pro-Brexit și alți adversari ai Theresei May au votat deja de două ori împotriva acordului propus de șefa de guvern. Acum au declarat dintr-o dată că ar putea, totuși, să-l accepte. Jacob Rees-Mogg a explicat, de pildă, că s-a răzgândit pentru că o jumătate de franzelă e mai bună decât nici una - așa că va vota pentru acordul lui May. I s-au alăturat Boris Johnson și alți rebeli - aceiași politicieni care calificaseră acest acord în ultimele luni drept "cel mai prost deal" sau "vestă sinucigașă". Datorită perspectivei unui Brexit dur care trebuie gestionat în calitate de succesor al Theresei May, sloganurile de ieri au fost uitate subit.
Bomba a venit din partea partidului nordirlandez DUP
Observatorii au calculat însă că nu se va ajunge la o majoritate pentru acordul propus de May nici după aceste răsturnări de situație. La mijlocul lunii martie, acordul a fost respins deja a doua oară, cu o diferență de 75 de voturi.
În seara de miercuri, bomba a venit din partea partidului unionist nordirlandez: DUP a anunțat că nu poate să o susțină pe șefa de guvern și nici să se abțină când e vorba de o problemă decisivă privind uniunea dintre Irlanda de Nord și Marea Britanie. Așadar, deal-ul lui May e mort.
Visul parlamentului că ar putea prelua de la guvern controlul asupra viitorului Brexitului s-a dovedit a fi o iluzie. Parlamentarii nu au eșuat din cauza problemelor procedurale, din moment ce au reușit să pună pe masă opt variante de Brexit împotriva voinței guvernului.
Parlamentul spune nu de opt ori
Eșecul lor s-a datorat propriei lipse de unitate. Chiar dacă au existat o serie de discuții prealabile pentru a găsi majorități, în final niciuna dintre variantele propuse nu a fost aprobată. Și varianta unui Brexit dur a fost respinsă, dar nu s-a făcut niciun pas înainte pentru a afla ce își dorește, de fapt, majoritatea parlamentară.
Propunerea ca Marea Britanie să rămână, pur și simplu, în uniunea vamală, s-a bucurat de un oarecare succes, dar au lipsit, totuși, opt voturi pentru ca aceasta să fie aprobată. S-a respins și modelul norvegian, un al doilea referendum și toate celelalte variante propuse. Aceste rezultate au spulberat speranțele deputaților moderați ca parlamentul să preia frâiele în materie de Brexit.
Bruxelles-ul va fi exasperat că britanicii nu sunt în stare să spună "ce vor cu adevărat". Partidele, guvernul și opinia publică sunt atât de certate încât pare imposibil să se găsească un compromis privind Brexitul. Marea Britanie a ajuns într-o fundătură. Un Brexit dur pe 12 aprilie pare tot mai probabil, dacă nu se găsește o majoritate parlamentară pentru o prelungire până la sfârșitul anului. În cazul unei astfel de prelungiri, Marea Britanie ar trebui însă să participe în mai la alegerile europene.
Ce va face May?
Soarta lui May pare pecetluită. E greu de imaginat că partidul ei i-ar permite să-și revizuiască planurile de retragere, chiar dacă premierul și-a oferit demisia doar cu anumite condiții. Neavând majoritatea parlamentară, ea va fi nevoită, la un moment dat, să renunțe la încercarea de a guverna în continuare.
Oricum e greu de imaginat cum va putea May să conducă țara prin vâltoarea Brexitului. Singurele soluții democratice și raționale ar fi alegerile anticipate, un al doilea referendum sau ambele variante. Dar May spune în continuare nu, cu încăpățânarea ei caracteristică. După momentele dramatice de miercuri, britanicii se află exact acolo unde erau înainte. E un fel de stagnare amețitoare - și nimeni nu pare să găsească o cheie pentru a opri caruselul.