1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Brexit: Mingea se află în terenul Londrei

Barbara Wesel
14 noiembrie 2018

Mingea se află în terenul Londrei, unde premiera May prezintă rezultatul negocierilor. UE aşteaptă decizia.

https://p.dw.com/p/38GAV
UK Theresa May
Theresa May, şefa executivului britanicImagine: picture-alliance/Captital Pictures/R. Gold

Înţelegerea privind Brexit este încă aproape secretă. Abia în cursul zilei ambasadorii UE la Bruxelles sunt înştiinţaţi de amănunte. Este vorba de ultimul stadiu al tratativelor, la care au ajuns negociatorii după şedinţele de zi şi de noapte care au debutat săptămâna trecută. Marţi, Sabine Weyand, reprezentând UE şi Ollie Robins, reprezentantul guvernului Marii Britanii, au ajuns la cea mai mare apropiere posibilă, între diversele solicitări şi linii roşii. Restul depinde de deciziile politice.

Decizie asupra unui text juridic de 400 de pagini

Este vorba mai întâi de acordul de ieşire din UE. Sunt 400 de pagini de text juridic cu note de subsol. O lectură foarte dificilă. Iniţiaţii ştiu, însă, care sunt punctele sale nevralgice. Dar miniştrii din cabinetul Theresei May s-au văzut nevoiţi să dea crezare explicaţiilor şefei lor fiindcă au primit doar câteva ore timp să răsfoiască textul într-o cameră izolată de lectură.

Liniile mari ale acordului sunt relativ clare între timp, graţie unor indiscreţii comise la Bruxelles şi Londra. În cele din urmă au fost rezolvate toate problemele, inclusiv plăţile pentru ieşirea din UE, dreptul cetăţenilor celor două părţi semnatare, condiţiile fazei de tranziţie până la finele anului 2020, şi toate celelalte norme de separare a unei comunităţi cu o istorie de aproape 40 de ani.

La final a rămas chestiunea frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. Negociatorii propun acum ca Marea Britanie să rămână totuşi în uniunea vamală a UE şi după terminarea fazei de tranziţie, pentru a se evita astfel apariţia unei graniţe fizice. Astfel traficul transfrontalier ar putea continua nestânjenit. Totuşi Irlanda de Nord ar urma să fie mai strâns legată de normele UE, fiindcă numai astfel vor putea fi evitate controalele vamale. Aceasta este o condiţie greu de acceptat pentru formaţiunea DUP din Irlanda de Nord, care sprijină guvernul minoritar al premierei May.

Uniunea vamală interimară va avea însă preţul ei. Marea Britanie va fi nevoită să aplice în continuare norme europene în domenii cum ar fi protecţia mediului, piaţa muncii şi subvenţiile de stat. În caz contrar, economia europeană se teme că britanicii vor face oferte la preţuri de dumping, punându-şi în dificultate concurenţii. În plus, contrar dorinţelor Londrei, data la care va lua sfârşit uniunea vamală interimară va fi decisă de un comitet mixt anglo-european. Nu există nicio clauză unilaterală de ieşire din uniunea vamală, de felul celei reclamate de susţinătorii Brexit, astfel că aceştia vorbesc din nou despre o "sclavie" impusă Marii Britanii.

De asemenea, acordul cuprinde o clauză de revizuire pentru vara anului 2020. Aceasta va fi ocazia luării unei decizii înaintea încheierii fazei de tranziţie privind calea de urmat ulterior. Și anume pentru că UE oferă britanicilor posibilitatea prelungirii actualei faze juridice, unde totul rămâne ca până acum, minus drepturile unui stat membru.

Nu sunt mulţumite toate statele UE

Chiar dacă Angela Merkel a cerut marţi în faţa Parlamentului European să fie trataţi britanicii cât mai bine cu putinţă fiindcă acum se fixează baza viitoarelor relaţii, nu toate ţările sunt satisfăcute de acordul de Brexit. Unele se tem că economia britanică va beneficia de avantaje comparativ cu concurenţa europeană, dacă ţara rămâne în uniunea vamală. De aceea Comisia Europeană va avea sarcina să vegheze strict la respectarea normelor în vigoare.

UE a cedat în faţa Marii Britanii şi în alte chestiuni controversate. De pildă, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a retras din acord chestiunea pescuitului, probabil spre nemulţumirea Franţei, Olandei sau Spaniei, urmând ca aceasta să fie clarificată în cursul unor tratative viitoare. Pentru Theresa May accesul în continuare al pescarilor din UE în apele teritoriale britanice ar fi fost o diminuare a şanselor de a convinge cabinetul şi Parlamentul de beneficiile aduse de noua înţelegere.

Viitor şi pregătire a planurilor de avarie

Pe lângă acordul de Brexit mai este pregătită o declaraţie politică pe mai multe pagini, în care se schiţează cadrul viitoarelor relaţii dintre UE şi Marea Britanie. Baza acestora urmează a fi o reglementare comparabilă cu cea privind uniunea vamală interimară. Este clar că această declaraţie le va plăcea şi mai puţin susţinătorilor Brexit decât condiţiile ieşirii din UE, fiindcă regatul va fi în continuare stânjenit de norme ale UE când va încheia acorduri comerciale proprii. Se demonstrează astfel că, în practică, Brexit este mult mai complicat şi presupune mai multe obligaţii decât promiseseră susţinătorii săi.

Pe de altă parte Comisia Europeană s-a pregătit şi pentru eventualitatea ieşirii Marii Britanii din UE fără niciun acord. Aceasta fiindcă nici după summit-ul UE excepţional privind Brexit, care va avea loc pe 25 noiembrie, nu va fi clar dacă Parlamentul de la Londra va vota acordul şi nu este clar ce va face guvernul britanic în cazul în care Parlamentul va spune "no".