Brexit - cu sau fără May?
10 iulie 2018Marţi după-amiază la Londra, în fața Palatului Buckingham, s-au adunat mii de persoane. Oamenii, care flutură steaguri britanice, sunt într-o dispoziție excelentă, chiar dacă vremea a început să se deterioreze, aducând nori de ploaie.
"Nu suntem aici pentru a vedea cum prim-ministrul merge la Regină pentru a-şi depune mandatul", glumește o doamnă din Londra. Laura, asemenea altor oameni adunaţi aici, a venit să sărbătorească 100 de ani de la înfiinţarea Forțelor Aeriene Regale, eveniment în cinstea căruia a fost organizată o paradă pe care regina însăşi o urmăreşte din balconul Palatului Buckingham.
"Theresa May are șanse 50/50 pentru a supraviețui în următoarele săptămâni ca șefă a guvernului. E haos", spune James, soţul Laurei.
Ambii au votat în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE, dar sunt dezamăgiți de modul în care guvernul implementează proiectul. Ministrul demisionar de Externe, Boris Johnson, are dreptate să critice Brexitul "soft", opţiunea premierei, spune Laura: "Boris are principii la care nu renunţă".
În pofida crizei, cuplul londonez este ferm convins că Brexitul va avea loc în nouă luni, cu sau fără acorduri cu UE.
Liniştea dinaintea furtunii?
La doar câteva sute de metri de Palatul Buckingham, pe Downing Street 10, este liniște. Doar câțiva turiști, postaţi în faţa biroului primului ministru britanic.
Pe alocuri, mai pot fi văzuţi şi câţiva jurnaliști, care stau în expectativă. Theresa May a adunat laolaltă cabinetul ei "remodelat", pentru a încerca încă o dată stabilirea unui scenariu "cuminte" de Brexit, care vizează o zonă de liber schimb cu UE. Pentru moment, premiera britanică a reuşit să oprească o revoltă în rândurile partidului său conservator. Dar pentru cât timp?
Comentatorii ziarelor și televiziunilor din Regatul Unit speculează că ar putea apărea un alt conservator din aripa dură, care s-o pună la grea încercare pe Theresa May. Poate chiar Boris Johnson, ministrul care a demisionat furios. La bursa zvonurilor se spune că May va pleca din funcţie înainte de sfârșitul oficial al mandatului ei.
Inspiraţie artistică
Aproape în fiecare zi, caricaturistul Kaya Mar amplasează două dintre picturile sale la intrarea pe strada Downing Street. El atrage atenţia trecătorilor asupra consecinţelor Brexitului, despre care spune că este "absurd" şi că va avea consecinţe nefaste.
În demersul său se foloseşte, între altele, de o imagine în care Theresa May este înfăţişată în postura de muzician stradal, având mină tristă şi haine ponosite.
Kaya Mar a realizat peste 100 de imagini satirice împotriva Brexitului, a apărut la BBC și la alte posturi de televiziune și are o expoziție proprie chiar în districtul guvernamental.
Demisia lui Boris Johnson și criza guvernamentală îl mulțumesc. "Aceste evenimente oferă inspiraţie pentru imagini noi, menite să impresioneze oamenii", afirmă artistul născut în Spania, care locuieste la Londra de mai bine de 40 de ani.
Doar la o aruncătură de băț de strada Downing, pe malurile Tamisei, tronează imensa clădire în stil neogotic a Parlamentului.
Big Ben se află în curs de renovare. Ceasul turnului este tăcut. În aer se simte agitația. Parlamentarii conservatori se întâlnesc în cercuri mici pentru a discuta viitorul guvernului lor.
Doamna May nu are propria majoritate în parlament. Ea se bazează pe un mic partener de coaliție din Irlanda de Nord. Doamna premier este încă în funcţie doar pentru că nu există o alternativă reală, cred mulţi.
"Țara este divizată, la fel cum sunt şi cei reuniţi înăuntru", spune o trecătoare londoneză, care nu dorește să spună cum o cheamă, temându-se de reacţiile neprietenoase ale vecinilor. "Am votat pentru Brexit şi nu vreau ca ceilalți să știe acest amănunt. Oricum, acum am dubii că va funcționa", spune femeia.
Strigăte în pustietatea Brexit
"Stop Brexit !!!", strigă Steve Bray cât îl ţin puterile, scrutând orizontul. "Stop Brexit !!!", urlă bărbatul, din nou și din nou, atât de tare, încât îl poţi auzi în timpul transmisiunilor în direct ale televiziunilor.
Bray vine în fiecare zi, de doi ani, să îşi verse năduful. "Brexit va eșua", spune el. "Nu va funcționa, Theresa nu poate să rezolve treaba în următoarele câteva luni".
De fiecare dată când prin zonă trece o maşină transportând un parlamentar, omul sare pe trotuar și, ridicând mâinile, ţipă: "Stop Brexit!". Unii politicieni se opresc şi vorbesc cu el, cunoscându-l, deja.
"Îl cunosc și eu și cred că e bine că face asta", spune Agne din Lituania. Ea a venit în Regatul Unit în 2006 și găsește Brexitul pur și simplu nedrept.
"Am găsit imediat o slujbă, îmi plătesc taxele. După Brexit voi avea nevoie de viză, altfel nu mă voi mai putea întoarce în Marea Britanie, după ce o vizitez pe mama în Lituania", povesteşte femeia, care vinde bilete de autobuz turiștilor adunaţi să se uite la jurnalişti şi la protestatari.
Agne speră ca premiera May să eşueze în demersul de scoatere a Marii Britanii din UE. Mulți oameni nu sunt interesaţi de subiect, se plânge ea. Prietenii britanici sunt mai preocupaţi de parcursul Angliei la Cupa Mondială.
"Poate vom câștiga un titlu de campioni mondiali duminică, iar guvernul pică, ceea ar fi grozav", mai afirmă Agne, zâmbind.