Bogdan Licu, CCR și mentalitatea de interlop

Între ei s-ar putea regăsi și prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, favorit al președintelui Klaus Iohannis, susținut de liderul PSD, Marcel Ciolacu, lăudat de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Există o campanie mai ales virtuală care se duce împotriva lui Bogdan Licu, fiindcă el înfățișează portretul oportunistului autohton aruncat în funcții mult mai mari decât capacitatea lui intelectuală și profesională. A terminat una dintre cele mai slabe facultăți private de drept din România, cu note minime, iar unii dintre subordonații lui spun că abia a învățat unde se pune cratima, în vreme ce alții ar fi aflat că în decembrie 1989, în perioada tulbure a Revoluției, făcea armata la Securitate. Mai sunt complicații legate de bani, împrumuturi și relații dubioase. 

Apoi, nu există dosare grele în palmaresul lui. A devenit însă celebru pentru naționalismul gregar, atunci când din funcția lui de procuror general interimar a încercat să-i oprească pe cei doi soți români stabiliți în SUA să o adopte pe micuța Sorina.

Bogdan Licu a invocat „informațiile clasificate la care a avut acces” atunci când a fost întrebat de colegii săi din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) de ce a încercat să anuleze o decizie definitivă a instanței în cazul de adopție al Sorinei. Acest răspuns a avut greutatea sa atunci când CSM i-a dat aviz negativ pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general. 

Portretul lui Bogdan Licu din acest aviz negativ scoate în evidență apatia profesională a procurorului, dar și gravele deficiențe morale: „lipsa de previziune, imposibilitatea prezentării unei strategii manageriale bine conturate, insuficienta preocupare pentru actualizarea cunoștințelor profesionale și a celor specifice funcției vizate, lipsa capacității de asumare a răspunderii și de autoanaliză retrospectivă, deficiențele de comunicare și controversele privind persoana, de natură a vulnerabiliza imaginea instituțională”. 

Pentru președintele Klaus Iohannis, incompetența lui Bogdan Licu, excesele inutile și plagiatul masiv din teza de doctorat nu au contat, așa că șeful statului nu a luat în seamă avizul CSM și l-a ajutat să ocupe poziția a doua în ierarhia procurorilor din România. 

Dar care au fost criteriile pe care le-a folosit președintele, dacă cele profesionale și morale n-au contat de loc? Care sunt criteriile de promovare a prim-adjunctului procurorului general la CCR? Le-a făcut servicii Bogdan Licu șefului statului, liderului PSD, Marcel Ciolacu, și apropiaților acestora? Lucrează cu „informații confidențiale” și răspunde cererilor venite din zona serviciilor secrete, deci e necesar pe această linie? Sau pentru promovarea acestui personaj fără calități și fără merite contează mai degrabă mentalitatea de interlop și nevoia permanentă de apărare a celor care-l susțin? Ce rol poate avea acest procuror la CCR? Ce treburi murdare trebuie rezolvate acolo?

Potrivit Constituției (Art. 143), Bogdan Licu n-ar trebui să poată ajunge judecător la CCR, fiindcă îi lipsește „înalta competență profesională”, după cum sugera și CSM în avizul său. În România, însă, Curtea Constituțională nu a fost niciodată o instituție de elită, în care profesioniștii deveniți înțelepții statului să ia decizii oneste, să fie de partea legii și să se desprindă de interesele de grup, de politica măruntă, de ordinele celor care i-au trimis. Teoretic, judecătorii Curții Constituționale nu pot fi presați politic să dea un verdict sau altul, pentru că sunt inamovibili, iar mandatul lor este de nouă ani și nu poate fi prelungit. Practic, adesea cei numiți la CCR sunt legați prin fire nevăzute de cei care le-au facilitat fotoliul de judecători, așa că răspund ordinelor primite fie din loialitate, fie din obligație. Există uneori și excepții, persoane integre, judecători constituționali care merg pe cont propriu, chiar dacă știu că sfârșitul mandatului de la CCR poate însemna finalul vieții lor publice.