1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bilanţul Conferinţei ONU privind lupta împotriva SIDA

Thomas Schmidt/Ovidiu Suciu11 iunie 2008

Până în 2010, toţi bolnavii de SIDA de pe glob ar trebui să primească tratament şi îngrijire - acesta este obiectivul fixat de Naţiunile Unite. Totuşi, este mai uşor să fixezi obiective decât să prezinţi rezultate.

https://p.dw.com/p/EHXY
Conferinţa ONU împotriva SIDAImagine: AP

Potrivit bilanţului ONU, investiţiile făcute în ultimii zece ani în combaterea SIDA încep să dea rezultate. Îndeplinirea scopului amintit este însă departe.

SIDA este considerată o boală incurabilă, care are ca rezultat moartea pacientului, chiar dacă tratamentele actuale prelungesc supravieţuirea. Acesta este de fapt un succes şi arată că lupta globală cu această maladie a înregistrat şi succese. Atât numărul morţilor de pe urma SIDA cât şi cel al noilor infectări sunt în scădere. Şi numărul celor trataţi cu medicamente care prelungesc viaţa este mai mare, după cum a subliniat la prezentarea la New York a raportului, secretarul general al ONU, Ban ki-Moon:

"Peste două milioane de africani au primit anul trecut tratament antiretroviral care le-a salvat viaţa."

Sună bine aparent, dar optimismul scade dacă luăm în considerare numărul total al persoanelor infectate cu HIV la nivel mondial - 33,2 milioane, potrivit raportului ONU, dintre care 2,5 milioane nou-infectate anul trecut.

Cifrele arată că obiectivul ONU, de a-i trata pe toţi bolnavii de SIDA sau pe cei infectaţi cu HIV până în 2010 este încă departe de a fi realizat. Ministrul german al sănătăţii, Ulla Schmidt, consideră că unul din motivele eşecului este proasta conducere politică:

"Cred că a durat prea mult până când şefii de state şi guverne şi-au dat seama că progresele nu vor veni dacă nu vor lua problema în propriile mâini."

Ministrul federal, care reprezintă Germania la conferinţa de la New York, consideră că această întâlnire este un pas înainte în lupta împotriva SIDA, pe de-o parte pentru că reduce nepăsarea faţă de acest fenomen, pe de altă parte pentru că generează măsuri împotriva discriminării şi stigmatizării persoanelor infectate cu HIV.

Trei sferturi din cei 1,7 milioane de africani infectaţi anul trecut sunt femei. Femeile tinere şi căsătorite din Sahara de sud reprezintă cea mai mare grupă de risc. Secretarul general al ONU, Ban ki-Moon, a cerut ca în ţările în curs de dezvoltare să fie aplicate legi de protecţie a tinerelor femei şi a fetelor.

Ministrul german al sănătăţii a avertizat însă la New York că SIDA nu este doar o problemă a Africii:

"Trebuie să extindem măsurile de combatere a infectării cu HIV şi în Europa de Est. Acolo avem în prezent o rată a infectării mai mare decât cea din Africa."

Guvernul german intenţionează să sporească contribuţia sa financiară la lupta împotriva SIDA la patru miliarde de euro până în 2015. De asemenea, plăţile făcute în cadrul G8 de către Germania pentru combaterea SIDA, malariei şi tuberculozei vor fi dublate la 600 de milioane de euro până în 2010.

Ban ki-Moon a cerut comunităţii internaţionale să crească sprijinul financiar acordat luptei împotriva SIDA peste cele 10 miliarde de dolari alocate anul trecut.