Biden: puțin probabil ca racheta să fi fost trasă din Rusia
16 noiembrie 2022"Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până când nu investigăm complet, dar este puţin probabil, din linia traiectoriei, să fi fost trasă din Rusia, dar vom vedea", a declarat preşedintele SUA la summitul G20 din Indonezia, citat de Reuters.
Ambasadorii NATO se întâlnesc miercuri, la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi europeni, după explozia produsă în Polonia, în apropiere de graniţa cu Ucraina. În conformitate cu Articolul 4 din tratatul fondator al NATO, membrii pot ridica orice problemă de îngrijorare, în special legată de securitatea unei ţări membre.
Ministerul Afacerilor Externe din Polonia a declarat într-un comunicat oficial: "O rachetă de fabricație rusească a căzut, ucigând doi cetățeni ai Poloniei". Premierul Morawiecki i-a îndemnat pe cetățeni să-și păstreze calmul, iar președintele Duda a subliniat că circumstanțele nu sunt clare pe moment. "În acest moment nu avem încă dovezi clare cine a tras racheta. Are loc o investigație. Probabil a fost fabricată în Rusia", a declarat șeful de stat miercuri dimineață.
Mai multe detalii AICI.
das (dpa, Reuters, digi24)