1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Radu Jude, prezent şi în acest an la Berlinale

1 martie 2021

Prestigiosul festival de film de la Berlin se va desfăşura anul acesta, din cauza pandemiei, în două etape. Pentru început doar online şi numai pentru critici. Şi juriul este în 2021 unul special.

https://p.dw.com/p/3pJWb
Secvenţă din noul film al lui Radu Jude „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”
Secvenţă din noul film al lui Radu Jude „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, inclus în cursa pentru Ursul de Aur la Berlinale 2021Imagine: Silviu Ghetie/Micro Film 2021

Cineastul român Radu Jude revine la festivalul din capitala Germaniei, după mai multe participări în ultimii ani. Anul trecut, de pildă, a fost prezent chiar cu trei pelicule: cu "Tipografic Majuscul", film realizat după spectacolul de mare succes al Gianinei Cărbunariu, "Ieșirea trenurilor din gară" şi "Somnambulii". În 2016, a prezentat la Berlin filmul "Inimi cicatrizate", inspirat din scrierile lui Max Blecher şi a cărui acţiune se petrece în România anului 1937. 

Radu Jude la Berlin cu ”Inimi Cicatrizate”

Pentru pelicula "Aferim", Radu Jude a fost distins în 2015 cu un Urs de Argint la festivalul de la Berlin, iar anul acesta noul său lungmetraj "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" ("Bad Luck Banging or Loony Porn"), purtând subtitlul "Schiță pentru un film popular", a fost inclus în competiţia oficială a Berlinalei. Filmul, care analizează raporturile dintre individ și societate, pornind de la consecinţele pe care le are un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat, are premiera mondială la această a 71-a ediţie a Berlinalei.

Radu Jude, Berlinale, 14.02.2015
Cineastul român Radu Jude la primirea premiului Ursul de Argint, în februarie 2015Imagine: Clemens Bilan/Getty Images

Şi din juriu face parte o reprezentantă a cinematografiei româneşti: Adina Pintilie, care cu lungmetrajul ei de debut "Touch Me Not"/ "Nu mă atinge-mă", a câştigat Ursul de Aur în 2018. Juriul din acest an a fost alcătuit exclusiv din câştigătorii marelui trofeu, Ursul de Aur, la ediţiile anterioare ale Berlinalei. 

Actuala pandemie a schimbat şi traiectoria acestui festival. În Germania cinematografele, ca de altfel toate instituţiile culturale, sunt încă închise. De aceea organizatorii au decis ca Berlinale 2021 să se desfăşoare în două etape. Prima, între 1 şi 5 martie, are loc doar online şi numai pentru publicul de specialitate, iar a doua, în speranţa că până atunci se vor relaxa măsurile anti-Covid şi oamenii vor putea din nou intra în sălile de cinema, este programată pentru perioada 9-20 iunie. Prima parte, rezervată doar reprezentanţilor branşei şi presei, se doreşte a fi un "Industry Event".

Fiind o ediţie online, deci fără să implice şi costuri de călătorie, numărul celor interesaţi din industria filmului este în acest an şi mai mare. Pe site-ul European Film Market (EFM) şi-au anunţat prezenţa peste 470 de firme din 60 de ţări. Dar fără staruri internaţionale păşind, în lumina reflectoarelor, pe covorul roşu din Palatul Berlinalei, situat în Potsdamer Platz din centrul capitalei germane.

Berlinale 2021 | EFM 2021
Imagine: Berlinale 2021

Aceasta se va întâmpla în partea a doua a Berlinalei, care se adresează publicului larg sub motto-ul "Summer Special". Anul trecut, în februarie, înainte ca Germania să intre în primul lockdown, au fost vândute în jur de 330.000 de bilete pentru producţiile prezentate în cadrul festivalului. 

În cursa pentru Ursul de Aur au fost incluse în acest an 15 filme, ceva mai puţine decât de obicei. Între acestea se numără, pe lângă pelicula lui Radu Jude, "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc", filmul cineastului francez Xaver Beauvois, "Albatros", coproducţia franco-iraniană "Ballad of a White Cow", realizată de Behtash Sanaeeha şi Maryam Moghaddam, precum şi debutul ca regizor al cunoscutului actor germano-spaniol Daniel Brühl, "Nebenan", cu titlul internaţional "Next Door".