Berlinale 2021: Membrii juriului
La această ediţie specială a festivalului internaţional de film de la Berlin, juriul este altfel alcătuit şi nu are preşedinte. Membrii săi sunt câştigătorii unui Urs de Aur la Berlinale, între care şi Adina Pintilie.
Adina Pintilie
"Touch Me Not"/ "Nu mă atinge-mă", lungmetrajul de debut al Adinei Pintilie, un film experimental, semi-documentar despre intimitate şi sexualitate, care a stârnit controverse în rândul criticilor, a fost distins cu premiul Ursul de Aur la ediţia 2018 a Berlinalei. Regizoarea română este şi cofondatoare a Festivalului Internaţional al Filmului Experimental BIEFF de la Bucureşti.
Gianfranco Rosi
Documentarul semnat de Gianfranco Rosis "Fire as Sea", distins cu Ursul de aur în 2016, a fost nominalizat şi pentru un Oscar. Filmul descrie povestea refugiaţilor care îşi riscă viaţa traversând în condiţii extreme Mediterana. Rosi este şi laureatul unui "Leu de Aur" la ediţia 2013 a Festivalului de la Veneţia.
Ildikó Enyedi
În 2017, Ildikó Enyedi a fost laureata marelui premiu la Berlinale, iar această a opta ei peliculă "On Body and Soul" a fost propusă şi pentru un Oscar în categoria "Cel mai bun film străin". Ildikó Enyedi a mai făcut parte din jurului festivalului de film de la Berlin, în 1992.
Mohammad Rasoulof
Pentru "There Is No Evil" i-a fost acordat regizorului Mohammad Rasoulof, în 2020, un Urs de Aur - premiu pe care, însă, nu l-a putut lua în primire la Berlin. Cineastul iranian a fost condamnat în 2019 la un an de închisoare şi nu are nici în prezent voie să părăsească ţara. El va participa la actuala ediţie prin videoconferinţă.
Jasmila Žbanić
Regizoarei bosniace Jasmila Žbanić i-a fost conferit marele premiu al Berlinalei în 2006 pentru filmul "Grbavica," care tematizează urmările violurilor sistematice la care au fost supuse femeile bosniace de către militarii sârbi în timpul războiului din Balcani.
Nadav Lapid
Nadav Lapid este un cineast israelian care a câştigat în 2019 premiul Ursul de Aur pentru cel de-al treilea său film "Synonyms". Pelicula, în parte autobiografică, descrie conflictele interioare ale unui israelian care trăieşte la Paris. Lapid a mai făcut parte şi din juriile festivalurilor de la Cannes şi Locarno.