Berlin: "Stasi - expoziţia despre securitatea RDG", inaugurată de preşedintele Christian Wulff
18 ianuarie 2011Tânărul Burkhardt Herzel a fost arestat de Stasi în 1969. De partea cealaltă a Zidului Berlinului, chiar în apropiarea acestuia, urma să aibă loc un concert Rolling Stones. Împreună cu alte sute de tineri din Germania Democrată, Burkhardt a vrut pur şi simplu să asculte live muzica rockerilor britanici, din spatele zidului înalt de peste trei metri. A petrecut apoi şase săptămâni în închisoare, pentru "perturbarea liniştii publice". Mai târziu, a fost arestat din nou, pentru că autorităţile credeau că plănuise să treacă ilegal graniţa către vest.
"Şi-au luat în serios drepturile"
Acesta este numai unul dintre exemplele tematizate la expoziţia permanentă Stasi din centrul Berlinului, un proiect realizat de Oficiul federal de studiere a arhivelor fostei securităţi est-germane.
Marianne Birthler, preşedintele instituţiei, a declarat pentru Deutsche Welle că aceste poveşti individuale arată cel mai clar riscurile la care se supuneau oamenii pentru a trăi câteva clipe de libertate.
"Îmi sunt dragi în mod special aceste exemple personale, pentru că ne amintesc de oamenii care au plătit un preţ scump pentru că îşi doreau libertatea; au făcut ceva concret pentru asta sau pur şi simplu şi-au luat în serios drepturile."
Preşedintele federal, Christian Wulff, a făcut la deschidere un apel către tineret să viziteze această expoziţie, pentru că aici, a declarat Wulff, "ei pot învăţa multe despre infiltrarea sistematică a Stasi în viaţa de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi".
Acesta a fost de fapt şi ţelul proiectului, care a primit titlul "Stasi- expoziţia despre securitatea RDG", de a scoate în evidenţă influenţa pe care a avut-o poliţia politică în toate aspectele sociale.
"Arătăm în această expoziţie", a mai declarat Marianne Birthler, "cum viaţa de zi cu zi - sportul, cultura, locul de muncă - a fost afectată de poliţia politică, Stasi, uneori chiar fără ca aceşti oameni să-şi dea seama. Acest subiect îi priveşte pe toţi cei care au trăit în RDG, nu numai pe cei care ştiau clar că au fost urmăriţi sau pe cei care au fost interesaţi de sistem."
Şi la fotbal
La expoziţia deschisă chiar lângă Checkpoint Charlie, unul dintre cele mai cunoscute puncte pe graniţa de pe Zidul Berlinului, e tematizat şi un meci de fotbal, care a avut loc în Dresda în 1974, între echipa locală Dynamo şi Hamburger SV. Pe stadion au fost atunci prezenţi 28 000 de spectatori, dintre care nu mai puţin de 1936 de persoane fuseseră informatori Stasi.
Expoziţia a fost inaugurată simbolic la Berlin la 15 ianuarie. În urmă cu exact 21 de ani, în 1990, mii de demonstranţi din fosta RDG au invadat sediul central al Stasi din Berlin, pentru a ajunge la dosarele personale, arhivate de regimul totalitar în 40 de ani de spionare a cetăţenilor est-germani.
Autor: Lavinia Piţu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu