Atac împotriva Belgiei
22 martie 2016
Update: Cel puțin 26 persoane au murit în atentatele teroriste de pe aeroportul Zaventem și din stația de metrou Maelbeek, din apropierea instituțiilor europene, potrivit Ministerului Sănătății belgian și operatorului de transport STIB, relatează agențiile de presă.
La stația de metrou Maelbeek, din apropierea instituțiilor UE, s-au produs două explozii la puțin timp după ora locală 09:00. Potrivit bilanțului operatorului de transport STIB și al parchetului federal din Bruxelles, cele două explozii s-ar fi soldat cu 15 morți, și 55 de răniți, dintre care zece grav.
Conform Ministerului Sănătății, numărul celor uciși în atentatul terorist de pe aeroportul Zaventem este de 11, iar cel al răniților de 81.
Belgienii sunt şocaţi. După bucuria capturării lui Salah Abdeslam, terorist al Statului Islamic, teama a revenit în capitala belgiană. Exploziile petrecute la aeroportul Zavantem şi la metroul din Bruxelles îi determină pe anchetatori să se întrebe dacă nu cumva actuala serie de atentate asupra unor puncte esenţiale de transport reprezintă un act de răzbunare pentru arestarea lui Abdeslam, pus la cale de celula teroristă a acestuia.
Autoritățile belgiene au instaurat nivel de alertă gradul 4 ca urmare a evenimentelor de tip terorist care au avut loc la Bruxelles, aeroportul internațional Zaventem fiind închis pentru toate decolările și aterizările programate. Traficul la metrou este de asemenea întrerupt. O explozie s-a produs marți în stația de metrou Maelbeek din Bruxelles, aflată în apropierea instituțiilor UE, în plin cartier european. Evacuarea populaţiei din aceste locuri vaste este foarte dificilă. Aeroportul Zavantem este unul dintre cele mai tranzitate aeroporturi din Europa.
Bilanţ provizoriu: zeci de morţi şi răniţi
Martori oculari şi presa belgiană vorbesc despre un număr considerabil mai mare de trupuri neînsufleţite.
Deflagrațiile s-au produs în jurul orei locale 08:00, în zona de plecări a aeroportului. În câteva înregistrări video, călătorii şi angajaţii aeroportului pot fi văzuţi alergând panicaţi pe străzi. Până acum, atentatul nu a fost revendicat.
Atacurile asupra celor două staţii de metrou Maelbeek şi Schuman, care se află în centrul orașul, unde se găsesc cele mai multe instituţii europene, au avut loc în jurul orei 09:15. Dacă și cât de mulți oameni au fost răniţi, nu este clar. Unda de șoc a exploziei s-a simțit inclusiv în clădirile de birouri ale Uniunii Europene și în studioul Deutsche Welle, care se află în aceaşi zonă.
Comisia Europeană a dat dispoziții, după seria de explozii de la aeroportul Zaventem și din cel puțin o stație de metrou din Bruxelles, ca personalul său să rămână acasă sau să nu părăsească clădirile în care se află deja, informează Reuters. La rândul lor, mai multe țări europene și-au consolidat măsurile de securitate. Măsuri de securitate consolidate au fost luate pe aeroportul din Frankfurt (Germania), unul dintre cele mai mari din Europa, a indicat poliția federală germană. În Franța au fost sporite măsurile de securitate pe aeroportul parizian Roissy-Charles-de-Gaulle. Măsuri similare de siguranţă au fost instituite şi pe alte aeroporturi din Europa, printre care cel din Amsterdam şi cel de la Budapesta.
Aeronava TAROM RO 371 București-Bruxelles cu plecare de pe Aeroportul Henri Coandă București la ora 7.20 a fost redirecționată spre Amsterdam.