1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dobânda de referinţă redusă la zero

Ag./ Alina Kühnel10 martie 2016

Responsabilii europeni au decis să reducă din nou dobânda de referinţă la un minimum istoric. În plus, băncile vor fi mai drastic penalizate.

https://p.dw.com/p/1IAVC
Imagine: Getty Images/AFP/D. Roland

Un procent extrem de mic în calcule matematice, dar mare în afaceri bancare. Banca Centrală Europeană a anunţat o nouă reducere a dobânzii de referinţă de la 0,05 la sută la zero procente.

Responsabilii de soarta monedei unice europene au decis să suplimenteze şi să prelungească achiziţionarea obligaţiunilor de stat şi a altor titluri de valoare, pentru a sprijini economia comunitară. Măsura, cunoscută în jargonul de specialitate drept "Quantitative Easing" sau pe scurt "QE", a devenit funcţională în luna decembrie şi a fost prelungită până în martie 2017. Din luna aprilie, BCE va investi lunar 80 de miliarde de euro, în loc de 60 de miliarde ca până în prezent, în cumpărarea acestor controversate obligaţiuni publice.

Tot la Frankfurt s-a anunţat astăzi şi o modificare a penalizărilor aplicate băncilor care preferă să facă depozite la BCE, decât să împrumute bani firmelor sub formă de credite. Aşa numita dobândă negativă a fost majorată de la minus 0,3 la minus 0,4 procente. Se speră ca astfel economia comunitară să beneficieze mai uşor de credite, pentru a intra într-un proces de revigorare.

Deutschland Europäische Zentralbank in Frankfurt am Main
Imagine: picture alliance/Sven Simon/F. Hoermann

Măsura anunţată astăzi de BCE a atras o creştere imediată a Dax-ului. Indicele de referinţă al bursei germane s-a majorat cu 2,5 procente, ajungând la 9968 de puncte, ceea ce reprezintă cea mai ridicată valoare din ultimele două luni.

Moneda unică, în schimb, a scăzut de la 1,0972 dolari la 1,0866 dolari.