Băşcăliile lui Ponta şi democraţia

Premierul se ocupă de nimicuri. E vorba de o îndeletnicire care nu e decât în aparenţă inofensivă...Căci liderul PSD şi-o exercită şi într-un stil de o frivolitate ieşită din comun şi, ca atare, absolut inadecvat pentru deţinătorul funcţiei sale în executivul României. De vreme ce Ponta nu e fitecine, ci, chiar şi în timpul său liber, şeful de guvern al statului român, maniera în care o face adaugă noi pete pe obrazul ţării.

Astfel, premierul - şi nu e prima oară - a dat pe contul său de Facebook cu oiştea-n gard, aderând fără vreo rezervă, într-o primă fază, la ieşiri scabroase ale unui ziarist supărat pe colegi pasămite „vinovaţi” de a nu fi fost înregimentaţi în tabăra politică a suburbanului opinent.

Limbajul obscen al gazetarului, preluat iniţial tale quale de premier, a scandalizat instantaneu atâta lume, încât Ponta a revenit. A încercat să se distanţeze de insolenţa sa anterioară şi s-a despărţit de formulările incriminate. Dar, în cursul tentativei sale oarecum tardive de a se redresa a derapat, din grabă, odată în plus, luând în deriziune victimele terorismului islamist de la Paris.

Fiindcă premierul şi-a exprimat, în mod tipic pentru stilul său băşcălios, nădejdea că gazetarii insultaţi de colegul lor nu-l vor trage la răspundere abordându-l aşa cum s-au comportat islamiştii terorişti faţă de ziariştii de la Charlie Hebdo. "Sper ca cei care se simt vizaţi să nu trimită nişte asasini fanatici la redacţie ...să-l împuşte (pe gazetarul trivial cu pricina) că i-a jignit la deontologie", a scris Ponta textual.

Că limbajul indecent la care prim-ministrul aderase iniţial "total" e intolerabil chiar şi pentru o reţea de socializare, ba chiar şi pentru o persoană publică de mult mai mică anvergură decât jurnalistul licenţios, căruia, în setea sa de a se răzbuna pe presupuşii adepţi ai mult detestatei Elena Udrea i se raliase şi premierul, se înţelege de la sine.

Dar ticăloasa bătaie de joc la adresa victimelor terorismului islamist tinde să depăşească orice limite ale abjecţiei. Acest cinism ar fi fost inadmisibil chiar dacă, oricât de critic ne-am raporta la caricaturile de la Charlie Hebdo, n-ar fi fost vorba, până la urmă, de martiri ai libertăţii de expresie şi, deci, ai democraţiei, masiv agresate, în prezent, de varii forme de terorism şi fascism de inspiraţie religioasă.

Cât de eficient poate fi acest terorism şi cât de deplasate s-au dovedit accesele de isterie şi inadecvare la democraţia veritabilă manifestate şi în România, prin revendicări jenante de obrezuire a libertăţii de expresie, reiese dintr-un scandal care zguduie în prezent Germania. Afectate sunt în special bastioanele carnavalului renan. În care, de regulă, stăpâneşte bucuria, voia bună şi râsul. Dar în care, mai nou, domneşte teroarea şi o îndreptăţită indignare.

Fiindcă organizatorii carnavalului din Köln, o întreprindere care, prin tradiţie îşi asumă libertatea de a critica la nevoie orice, inclusiv Biserica şi, fără excepţie, orice lideri politici, au hotărât de această dată să încline steagul în faţa fanatismului. S-au autocenzurat. De frica islamiştilor au eliminat din proiectata procesiune din februarie curent un car alegoric care-i lua peste picior nu pe profet, pe musulmanii moderaţi, ori Coranul, ci pe teroriştii asasini de la Paris, înfăţişând astuparea cu un creion a armei automate a unui extremist.

Hilara tăiere împrejur a libertăţii de expresie ar fi fost înfăptuită, potrivit organizatorilor, din prezumtive „raţiuni de securitate”. Decizia s-ar fi adoptat în scopul derulării "fără griji" a carnavalului, după ce unii potenţiali participanţi şi-ar fi exprimat angoasa legată de virtuale atentate, pe care le-ar putea antrena, eventual, exhibarea carului cu pricina.

Nu ştiu ce îngrijorează mai mult. Laşitatea afişată într-o zonă din vestul Europei care părea definitiv câştigată pentru libertatea de opinie şi de exprimare şi pentru democraţia care se bazează pe ea, ori stupiditatea groasă a celor care-şi fac iluzii groteşti cu privire la terorism, libertate şi securitate. Şi care îşi închipuie că teroriştii ar ţine seama de prudenţa lor şi s-ar lăsa descurajaţi de o prezumtivă "reţinere", de un recomandat "bun simţ, de-o presupusă "moderaţie". Realitatea e, că asemenea manifestări n-au alt efect decât să-ncurajeze extremismul. De orice tip.

Un editorialist mai lucid al ziarului regional Rhein Neckar-Zeitung trăgea de altfel vineri concluzia care se impune din poltroneria unor organizatori neaveniţi. Deplângând „corul tot mai amplu de sperioşi” prea plecaţi şi prea servili, care au îngenuncheat în faţa noului totalitarism izvorât din fanatismul islamist, ziarul nota sec că „atentatul de la Paris şi-a atins scopul”.

Straniu, în context, mi se pare cât de uşor se poate impune, fie şi doar vremelnic, frica şi corolarul ei, în speţă o gândire carentă şi defectuoasă, chiar şi în rândul unor intelectuali de marcă şi chiar şi într-o foarte numeroasă asociaţie occidentală cu o enormă tradiţie de asumare a libertăţii.

„Ce are voie satira? Orice!” reliefa cândva, nu întâmplător, marele Kurt Tucholsky, unul dintre cei mai importanţi publicişti ai Germaniei interbelice. Fiindcă, simplificând, dar nu excesiv, lucrurile stau aşa. Dacă, într-o satiră, nu avem voie să ne raportăm critic şi la ce ni se pare la un moment dat a fi sacrosanct, libertatea noastră este nulă. Punct. Satira ocupă un loc special şi în materie de libertate de expresie. Care e piatră de temelie a democraţiei. Satiric e şi carnavalul, care e întotdeauna şi o manifestare politică. De vreme ce nu-şi mai poate permite să condamne nici măcar fanatismul cel mai cumplit, în speţă terorismul săvârşit în numele profetului, Coranului şi islamului, carnavalul pare că şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul.

Nu orice au voie, în schimb, premierii, oricât de băşcălioşi ar fi din fire. Poate că, politic, şi Ponta e un premier expirat. În interesul democraţiei, civilizaţiei şi bunului simţ, ca şi al imaginii ţării şi social-democraţiei româneşti, ar fi – şi de această dată încerc să nu fiu prea ironic - de dorit să fie aşa.