Curtea Constituțională aprobă dizolvarea Parlamentului
15 aprilie 2021Înalta Curte a emis acest aviz la solicitarea președintei Maia Sandu, care și-a prezentat joi, 15 aprilie, personal argumentele în fața judecătorilor. După câteva ore de deliberări, Curtea a anunțat: „Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului, în conformitate cu articolul 85, alineatele 1 și 2 din Constituție. Hotărârea este definitivă și nu poate fi supusă nici unei căi de atac”.
Ultima barieră
Totuși, deocamdată, actualul Parlament, considerat cel mai corupt din istoria Moldovei independente, nu poate fi dizolvat, deoarece majoritatea parlamentară PSRM-Șor, a reușit, la sfârșitul lunii martie, să instituie stare de urgență pentru o perioadă de două luni. Conform legislației moldovenești, în perioada stării de urgență Parlamentul nu poate fi dizolvat. Doar că deputatul Octavian Țâcu și deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (pro-prezidențial) au contestat la Curtea Constituțională și hotărârea Legislativului de instituire a stării de urgență. Potrivit juriștilor, cel mai probabil acea hotărâre a Parlamentului va fi anulată, deoarece a fost încălcată procedura: inițiativa privind instituirea stării de urgență a venit din partea unui grup de deputați socialiști, în timp ce, potrivit Legii Supreme, doar șeful statului sau un guvern plenipotențiar pot solicita Parlamentului instituirea stării de urgență.
În cazul în care Curtea Constituțională va anula starea de urgență, Maia Sandu va putea semna decretul de dizolvare a actualului Parlament și, prin același decret, va stabili data alegerilor parlamentare anticipate. Șefa statului va trebui să țină cont însă de prevederea legală care stabilește o perioadă de cel puțin 60 de zile pentru campania electorală. Dacă Curtea Constituțională nu va anula starea de urgență, Maia Sandu va putea dizolva Parlamentul abia după data de 31 mai.
După pronunțarea avizului, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a denunțat presiuni fără precedent asupra judecătorilor CC din partea politicienilor. Potrivit ei, asemenea practici sunt extrem de periculoase.
Dodon o acuză pe Maia Sandu de uzurparea puterii
Liderul socialiștilor Igor Dodon a criticat avizul de joi al Curții Constituționale. El a declarat că, prin decizia lor, „trei din cei cinci magistrați ai Curții Constituționale au uzurpat instanța supremă a Moldovei în interesul politic al președintelui țării. (…) Sunt sigur că noi toți suntem martorii încercărilor Maiei Sandu de a uzurpa puterea în stat, folosind în acest scop trei judecători de la CC, exact în stilul oligarhului fugar (Vladimir Plahotniuc în 2019 – n.n.). Președinția nu a răspuns acestor acuzații.