Autorităţile federale şi Renania de Nord-Vestfalia au căzut de acord
8 februarie 2007Publicitate
Potrivit înţelegerii, landul nu va mai plăti din 2015 aceste subvenţii, care vor fi preluate de autorităţile federale, până în 2018, când plata lor va fi oprită iar minele de cărbune germane închise.
În 2012, va avea loc o nouă evaluare a situaţiei. Premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, unde funcţionează în prezent şapte mine, a descris acordul drept un foarte bun compromis. La rândul său, ministrul german de finanţe, Peer Steinbrück, a subliniat că, prin acest plan, minerii au încă 12 ani de siguranţă, perioadă în care slujbele lor nu sunt puse în pericol.