O singură regiune, mai multe perspective

Timp de o săptămână, corespondentele DW Sanja Kljajic şi Elona Elezi, de origine sârbă şi albaneză, s-au aflat într-o regiune dificilă, în zona de graniţă dintre Serbia şi Kosovo. Acolo convieţuiesc sârbii şi kosovarii, deşi separat. 

Sanja Kljajic (de origine sârbă): O graniţă inexistentă care totuşi există!

"Ai grijă!", "fii atentă!", "fii cu ochi-n patru!", m-au sfătuit toţi prietenii mei, familia, înainte de a porni spre sud. Nu există niciun motiv, mi-am repetat eu. Nu vreau decât să parcurg câteva sute de kilometri dincolo de Voivodina, în nordul Serbiei. Ce să fie atât de diferit acolo?

Totul - cu excepţia oamenilor - după cum aveam să constat mai târziu. Cultura este diferită. Educaţia, limba sunt altele. Doar oamenii sunt ca peste tot în Balcani: mici, trişti, plăpânzi.  

Încă de la intrarea în oraş am realizat că Preševo nu are multe în comun cu Serbia. Limba sârbă nu există decât pe pancartele oficiale şi la birourile de pariuri sau în reclamele vechilor magazine, rămase de pe vremea inscripţiilor bilingve, din fosta Iugoslavie. În centrele de modă se comercializează doar rochii lungi şi văluri musulmane, în cafenele se ascultă muzică populară albaneză.

La brutărie am întrebat dacă au pita cu brânză sau cu carne tocată. Vânzătoarea m-a privit uimită, iar o voce de la coadă mi-a indicat: "brânză!". Am mulţumit politicos. Elona mă ajută cu traducerea cifrelor.

Îmi dau seama cât de puţin înţeleg din viaţă când, la magazin, primesc tampoanele împachetate în ziar. Nu am mai trecut prin aşa ceva de ani buni în Voivodina. Am sperat că măcar la acest nivel de emancipare să se fi ajuns deja. Nu, nici gând. Lipsa emancipării se regăseşte şi seara în cafenele unde vezi doar bărbaţi. Dar şi în refuzul femeilor de a participa la sondajul nostru de opinie.

Societatea este împărţită în funcţie de religie, limbă, sex şi istorie. În Valea Preševo se spune că satele albaneze sunt în vest, spre Kosovo, iar cele sârbeşti sunt în est, către Serbia. Nu există nicio graniţă, dar nouă ni s-au arătat hărţi pe care graniţa este vizibil marcată.

Nici în Mitrovica nu există nicio graniţă, dar podul de pe Ibar a rămas ca o fantomă de care fug toţi. De ce să ne integrăm? - se întreabă oamenii. De ce să ne băgăm singuri în probleme, dacă până şi politicienii azi spun ceva şi mâine pun totul la îndoială? Iar noi, noi trebuie să ne programăm să trăim în armonie pentru ca apoi să asistăm la confruntări. Ca şi cum am fi nişte marionete.

De ambele părţi întâlneşti doar figuri obosite. Obosite de certuri, de politică. Toţi îşi doresc o soluţie. Unii sunt euforici după ce s-a anunţat că se pot alipi la Kosovo. Iar ceilalţi sunt euforici că se pot dezlipi de Kosovo. Ce înseamnă schimbarea pentru ei? O viaţă mai bună, spun unii. Noroc. Sănătate. Chiar şi iubire - crede o doamnă mai în vârstă. Toţi sunt mai mult decât mândri de conducătorii lor.

De ambele părţi, figuri chiunuite. Din cauza sărăciei. O femeie din Slavujevac spune că este fericită pentru că acum, după ce şi-a construit o cămăruţă pentru copii, are tot ceea ce şi-a dorit. Este greu să visezi după ce viaţa ţi-a dovedit că mai bine de atât nu va fi nicicând posibil.

Elona Elezi (albaneză): Despre fumigenele care nu anunţă nicio soluţie

Călătoria din Kosovo către Valea Preševo, din vecinătate, este posibilă doar printr-un ocol de 140 de km, via Macedonia. Aceasta a fost prima regulă pe care am învăţat-o când am planificat să ajung în provincia sârbă în care 95 la sută din populaţie este albaneză. Motivul este simplu. Nu am voie să intru prin oraşul de graniţă Gjilan în Valea Preševo fiindcă Serbia nu a recunoscut existenţa statului Kosovo şi consideră graniţele acesteia ca fiind ilegale. Astfel încât accesul meu pe acolo ar fi considerat ilegal.

La graniţa sârbo-macedoneană, prima provocare a fost poliţistul şi a lui mimică afectată când a văzut paşaportul meu albanez. Apoi m-a întrebat încotro merg, cu cine mă întâlnesc şi ce urmează să fac. I-am spus că voi întâlni o colegă din Novi Sad. Faptul că o albaneză se deplasează în Valea Preševo pentru a se întâlni cu un cetăţean sârb l-a uimit cel mai tare.

Mă duceam acolo pentru a relata despre corectarea graniţei dintre Kosovo şi Serbia. În ziua respectivă nu a fost deloc clar despre ce au discutat guvernele. Şi nici astăzi nu ştim mai multe...

Între toate pauzele şi drumurile parcurse de colega mea Sanja Kljajic şi de mine, după nenumăratele interviuri şi sutele de persoane întâlnite, cel mai mult m-au impresionat oraşul Preševo şi podul de la Mitrovica, din Kosovo.

Preševo pentru că este un oraş dat uitării şi totuşi plin de speranţa că într-o zi va fi alipit la Kosovo. Printre mulţii idealişti şi visători am întâlnit şi disidenţi. Valon Arifi, activist pentru drepturile omului. El nu crede că statele separate pe criterii etnice pot avea mai mult succes. Diferitele etnii reprezintă o îmbogăţire pentru stat chiar dacă nu se înţeleg, mi-a spus el.

La Preševo am întâlnit oameni care se minunau că eu comandam în albaneză şi Sanja în sârbă. Într-o zi, fata unei vânzătoare de la un supermarket i-a spus mamei ei: "Ia uite, una vorbeşte albaneză, alta sârbă şi între ele vorbesc engleză". Mi-a rămas în minte mirarea ei.

În schimb, la nord de Kosovo am întâlnit două lumi separate de un pod. Dacă mergi de la sud la nord de Mitrovica  observi cum cuvântul graniţă capătă în egală măsură cea mai mică şi cea mai mare valoare.

Traversarea podului coincide cu tranzitarea dintre două culturi diferite, mentalităţi şi limbi. Dar trăiesc aici de ani buni împreună, chiar dacă politicienii se grupează în două extreme. Oamenii de acolo, în special tânăra generaţie, sunt obosiţi de atâta politică, de pod, de baricade, de dezbaterea fără sens şi de fumigenele care nu anunţă nicio soluţie.