Armin Laschet şi imperativul unui nou început
18 octombrie 2021Că nu va fi uşor era clar şi asta s-a putut citi şi pe chipul lui Armin Laschet. Pentru prima dată de la cea mai severă înfrângere din istorie a CDU/CSU la alegerile generale, liderul formaţiunii a luat cuvântul la o mare reuniune de partid. Este o înfrângere pe care a trebuit să şi-o asume, în calitate de candidat înfrânt la funcţia de cancelar. Laschet s-a întâlnit în cadrul tradiţionalei reuniuni a tinerilor creştin-democraţi din Germania, care s-a desfăşurat la Münster, cu 300 de delegaţi. El a declarat: "Mie îmi revine responsabilitatea pentru acest rezultat." El a adăugat că membrii Junge Union (Tânăra Uniune, JU) s-au implicat în campania electorală cu mai mult elan ca niciodată. Şi a admis mai clar ca oricând după alegeri că CDU/CSU se va vedea probabil nevoită să ocupe loc pe băncile opoziţiei. Iar acolo formaţiunea nu ar trebui să devină "ţipătoare", după cum a recomandat el în aplauzele celor prezenţi. În rest, tineretul conservator l-a ascultat pe Laschet cu răbdare. Nu se poate nici pe departe susţine că a fost o reglare de conturi cu un candidat eşuat.
Un preşedinte cu zilele numărate
De fapt, Laschet a abandonat deja lupta pentru funcţia de preşedinte al CDU, pe care încă o ocupă. Până la începutul anului viitor, urmează ca întreg prezidiul formaţiunii să fie ales din nou, după cum au decis săptămâna trecută forurile de conducere. Iar probabilitatea ca Laschet să mai facă parte din prezidiul federal este foarte redusă. Toţi vorbitorii au cerut la Münster "un nou început". Într-un material video prezentat în debutul reuniunii anuale, s-a subliniat clar că "nu se poate continua aşa. Trebuie să stăm de vorbă."
Un nou început din foarte multe motive
O campanie electorală dezastruoasă, puţine propuneri, gafe ale candidatului la funcţia de cancelar şi certuri permanente între CDU şi formaţiunea-soră din Bavaria, CSU. Aproape toţi vorbitorii s-au plâns că aceşti factori au dus la usturătoarea înfrângere la urne, silind CDU/CSU să intre în opoziţie.
Starea de spirit a fost totuşi bună la reuniunea JU
În ciuda înfrângerii la alegerile din 26 septembrie, întâlnirea a debutat vineri la Münster cu multă voie bună. Reuniunea la nivelul întregii Germanii a JU are loc în fiecare an, dar în 2020 nu s-a desfăşurat decât online din cauza pandemiei. Cu atât mai mare a fost acum bucuria revederii. Delegaţii au făcut glume, au râs, s-au îmbrăţişat şi au închinat câte un pahar.
Markus Söder, intens criticat
Tinere creştin-democrate au deplâns de la tribună faptul că în continuare JU este dominată de bărbaţi. Şi nu puţini vorbitori l-au criticat pe liderul CSU, Markus Söder, care şi-a contramandat participarea la reuniunea de la Münster. Nu a mai venit fiindcă i-a fost teamă că i se va cere socoteală pentru rolul jucat în defectuoasa campanie electorală? Unii delegaţi exact asta au presupus. Astfel, preşedinta JU din landul Schleswig-Holstein, Birte Glißmann, a declarat pentru DW: "Sunt absolut dezamăgită, mai ales pe fundalul rolului pe care l-a jucat în campania electorală. El ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru asta."
Merz: "Un caz ameninţat de faliment, care necesită o renovare din temelii"
La întâlnire a venit în schimb Friedrich Merz, fostul lider al grupului CDU/CSU din Bundestag, eternul rival al cancelarei Angela Merkel, care a eşuat în ultima vreme de două ori în încercarea de a deveni preşedintele CDU. Când Laschet a fost ales la începutul acestui an preşedinte al formaţiunii, organizaţia de tineret JU s-a pronunţat pentru Merz. "Nu noi am ales acest candidat la funcţia de cancelar federal", a amintit acum în context şeful organizaţiei de tineret a conservatorilor, Tilman Kuban. Merz a evitat să spună la Münster dacă va mai candida sau nu la şefia CDU, în schimb a criticat fără menajamente ce s-a întâmplat în partid în ultima vreme. "A trebuit să acceptăm o înfrângere la urne de dimensiune istorică." Despre CDU a spus că este "un caz ameninţat de faliment, care necesită o renovare din temelii." De aceea, CDU şi CSU trebuie să dea răspuns la întrebarea: "ce putem noi, ce alţii nu pot?"
Ce mai înseamnă "conservator" astăzi?
Da, ce înseamnă asta? Ce înseamnă a fi astăzi conservator în Germania? Nici după discursul lui Merz nu a devenit prea clar. El a estimat că "probabil, CDU/CSU au nevoie de câţiva ani pentru a răspunde la această întrebare." La Münster s-a vorbit mult despre "imaginea creştină despre om", dar ce înseamnă asta concret în contextul protecţiei climei sau în politica socială? Accentele vor fi puse aici pentru început de posibilele partide guvernamentale SPD, ecologişti şi de liberalii din FDP.
Nu e deloc clar cine va conduce CDU
Şanse să devină viitorul lider al CDU au şi Merz, şi ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, şi fostul ministru al Mediului, Norbert Röttgen, dar şi oricare alt creştin-democrat. Totul este posibil. JU, care are 100.000 de membri, cere ca această chestiune să fie decisă prin vot de toţi cei 440.000 de membri de partid, dacă în cursă vor intra mai mulţi candidaţi. Următorul anunţ a fost făcut de Tilman Kuban, în debutul întâlnirii: "Trebuie să avansăm cu minţi noi, program nou şi o nouă coeziune între CDU şi CSU." El a avertizat de asemenea că este nevoie de mai mult conţinut şi de mai multă platformă politică, fiindcă în ultimii 16 ani principalul scop al CDU/CSU a fost să se menţină la guvernare. Unii dintre delegaţi nu şi-au ascuns nemulţumirea faţă de conducerea partidului. Johannes Winkel, liderul Junge Union din Renania de Nord-Vestfalia, a spus de pildă că "cine îşi face apariţia în campania electorală ca Armin Laschet, acela să nu vină după alegeri cu pretenţia că el este capabil să guverneze."
Nimeni nu a vorbit despre Angela Merkel
Un nume nu a fost practic deloc rostit la Münster: cel al Angelei Merkel, deşi este în continuare cancelar însărcinat cu afaceri curente. Vremea ei a trecut, dar vremurile noi încă nu au început nici pe departe pentru formaţiunea în fruntea căreia atâta vreme a stat.