Nouă strategie pentru Bundeswehr
5 mai 2018"Siguranţa Germaniei este apărată şi la poalele Hinducuşului", acestă declaraţie făcută în anul 2002 de ministrul apărării de atunci, Peter Struck, sintetizează practic activitatea Bundeswehr din ultimii 20 de ani: misiuni în zonele de criză şi de război din afara NATO. În momentul de faţă, 3800 de militari germani se află în misiuni peste hotare, majoritatea în Mali şi Afganistan. În pline conflicte internaţionale, Germania trimisese în Kosovo şi Afganistan în jur de 10.000 de militari.
"Misiuni de importanţă similară"
În viitor, ministra Apărării, Ursula von der Leyen (CDU), planifică diminuarea prezenţei externe şi concentrarea pe siguranţa internă. Bundeswehr ar urma să se dedice în egală măsură celor două misiuni, internă şi externă, după cum aflăm dintr-un proiect citat de publicaţia bavareză "Süddeutsche Zeitung". Armata federală trebuie să fie pregătită pentru a contribui la "menţinerea siguranţei naţionale".
Proiectul a fost deja înaintat spre aprobare Bundestagului şi urmează să fie dat publicităţii în iunie. În document sunt precizate noile orientări strategice ale armatei, care fuseseră descrise deja în "Cartea Albă a Politicii de Securitate" din 2016. Potrivit acesteia, "apărarea naţională în cadrul NATO şi UE" reprezintă misiunea primordială a Bundeswehr. Ceea ce include în mod special scenarii de genul unor atacuri cibernetice sau conflicte hibride.
Reorientarea armatei federale se datorează tensiunilor sporite izbucnite după anexarea Crimeei de către Rusia. Din acel moment, Germania a preluat noi sarcini în cadrul NATO, precum conducerea aşa numitei VJTF (Very High Readiness Joint Task Force), o trupă de intervenţie rapidă. În acest scop, Bundeswehr are nevoie de mai mult personal şi material.
Şi în cazul intervenţiilor de criză sunt necesare îmbunătăţiri: Bundeswehr are nevoie de "mai mult ritm, mai multă calitate decât cantitate", după cum a explicat Jens Flosdorff, purtătorul de cuvânt al Ministerului Federal al Apărării. Sunt necesare mai multe capacităţi de transport atât rutier, cât şi marin şi aerian. În document nu sunt însă precizate date concrete despre materialul necesar. Acestea urmează să fie introduse în noul "profil de capacitate" al Bundeswehr, care va fi prezentat în toamnă.
Bugetul pentru Apărare - motiv de discordie
Oficialul de la Berlin a respins acuzaţiile aduse conducerii conservatoare a Ministerului Apărării, cum că ar încerca prin acest document să obţină mai mulţi bani de la ministrul social-democrat al Finanţelor. "Nu avem de-a face cu documente oarecare din cadrul negocierilor pe buget, ci este vorba despre decizii strategice".
Deocamdată însă, SPD şi CDU se ceartă pe bugetul Apărării. Propunerile făcute de şeful vistieriei, Olaf Scholz, sunt cu mult sub solicitările responsabilei de la Apărare, care crede că a venit momentul să acopere găurile financiare săpate de ani întregi de austeritate. Predecesorii lui von der Leyen renunţaseră la ideea înzestrării complete a armatei şi stabiliseră limite maxime, precum în cazul personalului.
Misiunile externe continuă
Von der Leyen s-a distanţat de predecesorii ei şi solicită majorarea bugetului pentru a acoperi minusurile. Documentul aflat acum în atenţia presei o sprijă pe aceasta, în condiţiile în care se poate renunţa la misiuni externe, dar nu pot fi acceptate lipsuri în politica internă de securitate. Este nevoie de foarte mulţi bani. Apărarea internă este o "misiune exigentă, în care trebuie recuperat enorm", se mai arată într-un document adiacent proiectului citat. Misiunile externe ale Bundeswehr vor continua, atât timp cât tocmai au fost prelungite şi parţial suplimentate de către Cabinetul Federal.