Convoaie navale împotriva blocadei cerealelor ucrainene?
30 mai 2022La mai bine de trei luni de la începerea războiului declanşat de Rusia în Ucraina, Kremlinul continuă să blocheze porturile ucrainene la Marea Neagră, ceea ce sporește temerile privind o criză alimentară globală.
Ucraina este al cincilea mare exportator de grâu iar blocajul porturilor înseamnă că exporturile ucrainene de cereale nu pot avea loc, ceea ce ar putea provoca moartea a milioane de persoane în lumea întreagă, din cauza lipsei alimentelor, după cum a avertizat recent șeful Programului ONU pentru Alimentație David Beasley.
Blocadă în Marea Neagră
Țările riverane la Marea Neagră sunt Ucraina în nord, Rusia și Georgia în est, Turcia în sud, Bulgaria și România în vest.
În pofida unor succese ucrainene în apele maritime, Rusia continuă să rămână puternică în nordul Mării Negre, blocând activitatea porturilor din Ucraina. Potrivit agenției Reuters, viceministrul rus de Externe Andrei Rudenko a declarat, la negocierile de miercuri dintre Turcia, Ucraina și Rusia, că Moscova ar fi dispusă să creeze un coridor maritim prin care navele să poată transporta alimente - dar doar cu condiția ridicării unor sancțiuni impuse Rusiei.
O eventuală soluție de evitare a blocadei ruse din Marea Neagră a fost înaintată de ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis. Acesta a propus crearea unei misiuni navale desfășurate de "o coaliție a celor dornici" care să protejeze vasele ucrainene de rachetele rusești și să permită astfel reluarea exporturilor ucrainene de cereale prin Marea Neagră.
"În acest efort, nave sau avioane militare, posibil ambele, ar urma să fie folosite pentru a asigura transportul în siguranță al cerealelor ucrainene din portul Odesa până în Strâmtoarea Bosfor, fără amestec rusesc. Ar fi nevoie de o coaliție a celor dispuși, țări cu putere navală semnificativă, pentru a proteja rutele navale și țările afectate", a declarat el săptămâna trecută într-un interviu pentru publicația britanică The Guardian.
"Ar fi o misiune umanitară non-militară, care nu s-ar compara cu impunerea unei așa-numite zone no-fly", a adăugat el.
Până acum, propunerea lui Landsbergis a fost salutată cu reținere de Marea Britanie. Ministra de Externe britanică, Liss Truss, a declarat că Londra ar urma să trimită un convoi naval care să se alăture escortei, dacă aspecte practice precum deminarea portului Odesa ar fi rezolvate.
Harry Nedelcu, director de strategie la Rasmussen Global și lider al Free Ukraine Task Force din cadrul organizației, a declarat pentru DW că propunerea Lituaniei este un mod bun de a gândi modalități de spargere a blocadei rusești la Marea Neagră. Rasmussen Global este o firmă de consultanță politică înființată de fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen.
"În Marea Neagră, Rusia are câteva zeci de nave, inclusiv submarine. O altă opțiune de anulare a blocadei ar fi ca Ucraina să primească arme mai sofisticate cu care să scufunde vasele rusești. Astfel nu va mai exista nicio blocadă iar navele cu cereale ar putea trece nestingherite", a arătat Nedelcu.
Ar putea să se implice NATO?
Landsbergis a insistat că NATO, cea mai mare alianță militară defensivă din lume, nu va participa la o astfel de misiune navală în Marea Neagră.
Ian Anthony, director al European Security Programme la Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), a amintit că au existat mai multe ocazii în care țările NATO au desfășurat misiuni de cooperare navală în interiorul propriilor capacități naționale, în afara cadrului NATO.
"A existat o misiune internațională de protejare a traficului naval comercial de pirații din Oceanul Indian, în Marea Roșie, în Asia de Sud-Est. A mai fost o misiune a UE de protejare a navelor împotriva actelor de piraterie din vestul Africii și din Oceanul Indian. Prin urmare, o misiune navală în Marea Neagră de protejare a vaselor ucrainene ar putea funcționa fără NATO într-un mod similar", a arătat el pentru DW.
Rolul Turciei
Ministrul lituanian a sugerat că țările afectate de lipsa cerealelor ucrainene, precum Egiptul, ar putea trimite nave care să escorteze transporturile ucrainene de cereale.
Într-un raport al SIPRI din mai, Anthony a explicat de asemenea cum ONU ar putea organiza o flotă internațională din care să facă parte mai multe țări, printre care China și India, care să trimite nave să ajute la anularea blocadei.
"Cred că, în mod ideal, convoaiele navale ar trebui alcătuite din nave din numeroase țări, inclusiv din cele afectate în mod deosebit din punct de vedere al securității alimentare. Acestea ar juca un rol în protejarea vaselor care transportă cereale ucrainene prin Marea Neagră", a spus el pentru DW.
Deși China și India nu au condamnat invazia rusă din Ucraina, Anthony crede că nu ar exista motive ca acestea să nu sprijine o misiune umanitară menită să reducă nesiguranța alimentară.
Mai mult, un rol aparte ar trebui să revină Turciei, țară care păzește intrarea în Marea Neagră.
"Turcia are obligații prevăzute de Conveția Montreux privind modul în care trebuie să acționeze în caz de război. Pentru că Turcia a admis că are loc un război în Ucraina, este obligată de Convenția Montreux să blocheze accesul în strâmtori pentru navele militare. Ceea ce a și făcut", a explicat Anthony.
Convenția Montreux guvernează Strâmtorile Bosfor și Dardanele din Turcia și reglementează traficul maritim în Marea Neagră. Anthony a mai arătat că, și în caz de război, Turcia poate permite totuși traficul prin strâmtori unor anumite nave militare.
"Un astfel de caz este dacă Turcia devine activ parte în război. Ceea ce în mod clar nu se va întâmpla acum. Al doilea scenariu este când Turcia se declară în situație de pericol iminent. Turcia este una din țările dependente de importuri de alimente, deci criza securității alimentare are deja un impact în Turcia și este ceva ce ar putea da naștere unor neliniști sociale", crede Anthony.
"Deci Turcia ar trebui să spună 'Privim situația drept un pericol iminent la adresa securității naționale a Turciei.' În aceste condiții, ar avea voie să permită circulația în strâmtori a unor nave militare, nave care ar putea juca un rol în această misiune navală de anulare a blocadei", a adăugat el.
Nedelcu a subliniat că, deși este prea devreme pentru a specula care țări ar urma să facă parte din escorta navală, gândul că aceste state iau deja în calcul o astfel de posibilitate ar trimite Rusiei un semnal că acțiunile sale afectează în prezent lumea întreagă și nu doar Ucraina.