Aproape toți miniștrii unei sănătăți moarte clinic

Douăzeci și cinci de miniștri a avut Sănătatea din România, de la căderea regimului Ceaușescu, fără să-i socotească pe interimarii care au deținut portofoliul dar poate nici măcar nu au ajuns pe la minister. Au fost în medie, anul și ministrul. Unii au prins mai multe mandate, alții au plecat după câteva săptămâni. Dar, indiferent de timpul petrecut în fruntea ministerului, mulți și-au găsit timp să facă ceva rău pentru sistemul medical din România și prea puțin să îl îmbunătățească.

La vremuri noi, tot ei

Totul a pornit cu stângul, așa cum a pornit România în decembrie 1989. Cel dintâi ministru adus de gașca Ion Iliescu - Petre Roman a fost unul de-al lor. Dan Enăchescu mai fusese ministru, în anii cei mai ciudați ai lui Nicolae Ceaușescu, între 1969 și 1972. Vreme de șase luni, înainte de primele alegeri, cele din 1990, nu a făcut mai nimic pentru a desprăfui ministerul și instituțiile din subordine. S-a plâns unor colegi că nu poate înfrunta politicul și încrengăturile din sistemul sanitar, așa că, după alegeri, noua putere fesenistă l-a instalat pe ginecologul Bogdan Marinescu, fiu al unui influent medic din perioada comunistă și activist sovietic de origini bulgare, stabilit în România după o specializare la Leningrad, Voinov-Marinoff (rebotezat Voinea Marinescu). Pe Bogdan Marinescu nu l-a schimbat de la conducerea Maternității Giulești (din 1983 până în 2010) nici cutremurul ideologic din 1989, nici schimbările politice ulterioare, ci doar acel incendiu din anul 2010, când au murit mai mulți bebeluși. Din Guvern a plecat odată cu Petre Roman, după Mineriada din toamna lui 1991.

A urmat anul primului premier tehnocrat al României, Teodor Stolojan, perioadă în care la Ministerul Sănătății a stat în fotoliu un pediatru, Mircea Maiorescu. Cele trei mandate s-au încheiat fără nici un demers concret pentru a scoate medicina românească din starea de cavou moștenită de la dictatura ceaușistă. În schimb, odată cu alegerile din 1992, domeniul a fost dăruit diabetologului personal al lui Ceaușescu, Iulian Mincu, părintele înfometării românilor prin așa-zisa politică a „alimentației raționale”. Moștenirea sa ministerială a fost prima lege a sănătății, reducerea numărului de paturi din spitale fără suplimentarea spitalelor, introducerea experimentală a conceptului de medic de familie și baza sistemului de medicină de urgență în București, rămas subfinanțat. 

Mincu nu termină mandatul, fiind înlocuit de o altă apropiată a lui Ion Iliescu, Daniela Bartoș, care, în afara celor trei luni și jumătate în Cabinetul Văcăroiu, va mai conduce Sănătatea și trei ani în vremea guvernării Năstase. A considerat că România are prea multe paturi de spital și a încercat comasarea spitalelor. În schimb, a mușamalizat nereguli din spitalele conduse de protejații tutror partidelor, cum ar fi medicul Șerban Brădișteanu, directorul Institutului de Cardiologie C.C. Iliescu. Unul din subiectele fierbinți ale acelor vremuri a fost asigurarea necesarului de medicamente - problemă care nici în 2021 nu este complet rezolvată. Și tot în mandatul Bartoș s-au dus bătălii grele pentru a bloca trimiterea în străinătate a pacienților care aveau nevoie de tratamente speciale.

Mai multe schimbări, aceleași eșecuri

Între cele două mandate Bartoș a existat guvernarea CDR - PD, cu mai mulți miniștri, dintre care relevanți au fost Ștefan Drăgulescu de la PNȚCD, independentul Ioan Bruckner și Gabor Hajdu (UDMR). Anchetele din presa vremii leagă numele primilor doi de o serie de contracte cu dedicație în care obiectivul principal nu era dotarea spitalelor cu tehnică medicală ci împărțirea comisioanelor. Anul 1999 găsește bugetul sufocat de datorii către diverși furnizori la plăți niciodată riguros verificate. Când Convenția Democrată pierde alegerile din 2000 iar țărăniștii se trezesc șterși de pe scena politică, sistemul sanitar era în colaps.

După ce nu a reușit mare lucru, nici măcar să instaleze la casele județene de sănătate șefi care nu au afaceri, de cele mai multe ori chiar cu bugetul sănătății, Daniela Bartoș pleacă din Guvernul Năstase în urma mai multor proteste, împreună cu coplata pe care o propusese dar a fost nevoită să o retragă. O urmează Mircea Beuran, pe care-l demite unul din primele scandaluri de plagiat din recenta istorie bogată a acestui tip de fraude intelectuale din România. Daniela Bartoș nu a fost nici ea străină de plagiatul din ghidurile medicale care i-a fracturat cariera lui Beuran. Ani de zile mai apoi, Beuran este apărat de toată protipendada PSD într-un scandal de malpraxis.

Ultimul ministru din epoca Năstase este Ovidiu Brânzan. Cam atât despre el. De fapt, ar mai fi și niște granturi americane pentru combaterea corupției în sistemul medical, pe care, spunea ambasadorul din epocă al Statelor Unite, Michael Guest, că Brânzan nu s-ar fi grăbit să le primească, deși chiar premierul Adrian „Însuși” Năstase a vorbit despre o mafie a distribuitorilor de medicamente, în colaborare cu directorii de spitale.

PSD a pierdut prezidențialele și parlamentarele din 2004. Mircea Cinteză a stat un an la minister și a avut ghinionul unui buget inexistent, pentru că tocmai se treziseră firmele de medicamente să-și ceară banii. S-a complăcut însă în fotoliul deținut, deși recunoștea că, în lipsa banilor, rezolvarea problemelor complexe ale sistemului nu mai ține de ministru. A fost remaniat într-o ședință condusă de președintele Traian Băsescu la celebrul restaurant Golden Blitz.

Liberalii l-au dat, în aceeași zi cu plecarea lui Cinteză, pe unul dintre cei mai siniștri miniștri ai Sănătății: juristul Eugen Nicolăescu. Reforma promisă de-a lungul celor trei ani cât a durat primul lui mandat s-a împotmolit în certuri nesfârșite cu industria farmaceutică în vreme ce în spitale continua să se moară de nosocomiale nedeclarate, în așteptarea unor tratamente care întârziau să vină pentru că medicațiile livrate erau cele ale firmelor de casă, indiferent dacă era nevoie de ele sau dacă erau depășite științific. A avut „ghinionul” să fie ministru în momentul intrării României în UE, astfel că a fost și martor neputincios al unui val masiv de migrație spre vest a personalului medical. Nici Nicolăescu nu a reușit să debaraseze sistemul de birocrația rezistentă la schimbare. Nici nu s-a străduit foarte tare.

Multe căpușe, prea puțină onoare

Coplata Danielei Bartoș a revenit, în 2009, și pe agenda ministrului miliardar Ion Bazac, fost fundraiser pentru campaniile PSD, secretar de stat de profesie în partid și nu în ultimul rând fiu al unui fost ministru ceaușist reconvertit după 90 în om de afaceri în relații antreprenoriale cu marele combinator pesedist Viorel Hrebenciuc și tovarășul iordanian al acestuia, Fathi Taher. A propus 1200 de euro salariu pentru medicii primari și a sugerat ca șpaga pretinsă în spitale să devină coplată. În ultima zi de muncă la minister, după aproape un an de mandat, a dispus o plată în beneficiul unei firme controlate de o subordonată a Mihaelei Geoană la Fundația Renașterea. Ca detaliu - Bazac fusese propunerea lui Mircea Geoană pentru portofoliul Sănătății în primul Guvern Boc. În cel de-al doilea, format fără PSD dar cu "interesul național" UNPR, ministerul revine UDMR, prin Attila Cseke.

Statisticile spun că a închis cele mai multe spitale iar apoi a demisionat când a cerut un miliard de euro buget și a primit sub 10%, adică 800 de mii. Sindicatele din sănătate au apreciat demisia lui Cseke drept „primul gest de onoare din istoria recentă a României motivat de un interes colectiv”. 

După un an și aproape jumătate cu mai multe mandate irelevante și o degradare accelerată a sistemului de sănătate, între care și un interimat din partea premierului Victor Ponta, revine la minister Eugen Nicolăescu și propune reducerea bugetelor pentru spitale pentru că „aveți exces de personal”. După cinci ani de ministeriat, Nicolăescu spunea, într-un interviu, că a află în premieră despre medici aflați în conflicte de interese între meseria din spitalele publice și clinici private pe care le patronează: „Mi-ați mai dat o temă. N-aveam suficiente”. La jumătatea ultimului mandat de ministru, promite că în doi ani se vor vedea rezultatele reformei din Sănătate. Nu mai apucă cei doi ani în funcție pentru că USL se rupe iar PSD face o altă majoritate pentru Guvernul Victor Ponta 3.

Bănicioiu și opoziția la reformă

Pe Nicolae Bănicioiu, lumea și-l amintește mai puțin ca fiind pupilul de suflet al lui Ion Iliescu ci mai ales prin declarațiile făcute în contextul tragediei de la Colectiv, o măsură revoltătoare a aroganței politicienilor și a nivelului șocant al disprețului acestora față de viața cetățenilor. Incendiul din 30 octombrie 2015 a devoalat dimensiunea apocaliptică a dezastrului din spitale și din sistemul românesc de sănătate. De numele lui Bănicioiu se mai leagă, însă, și o serie de afaceri scandaloase cu banii publici, anchetate de procurori, cum ar fi mita încasată de la firmele de afaceri medicale ale pe atunci familiei Udrea-Cocoș în schimbul contractelor preferențiale cu - de multe ori - aparatură inutilă.

Imediat după tragedie, un cabinet tehnocrat are misiunea de a gestiona afacerile publice fără o susținere parlamentară, deci, fără puterea de a reforma real ceva în țara aflată încă sub șoc. La Sănătate vine Patriciu Achimaș-Cadariu care demisionează după șase luni în contextul scandalului dezinfectanților contrafăcuți. Locul lui este luat de Vlad Voiculescu, economistul care și-a pus nucleul dur al sistemului în cap atunci când a propus măsuri de reprofesionalizare, depolitizare și decăpușare a serviciilor medicale.

Alegerile câștigate de PSD îl aduc la minister pe Florian Bodog, a cărui misiune principală este să îngroape toate inițiativele lui Voiculescu care ar fi lezat interesele caracatiței comerciale din jurul bugetului sănătății. În prezent, Bodog, care a stat în fotoliul ministerial aproape 13 luni, este în vizorul DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri, toate în formă continuată, într-o cauză asemănătoare celei care l-a trimis în spatele gratiilor pe fostul său șef de partid, Liviu Dragnea. Sorina Pintea, care i-a urmat, a reușit să-și anuleze toate inițiativele constructive când a încercat să-i intimideze pe cei care construiesc din donații primul spital public ridicat de la zero în România după 1990 și, mai apoi, când a cerut și primit mită, în calitate de manager de spital, pentru un contract de achiziții publice.

Pandemia care a explodat toate bolile

Guvernul PSD al Vioricăi Dăncilă a căzut în urma unei moțiuni de cenzură, făcând locul unui Executiv minoritar condus de liberalul Ludovic Orban. Iar apoi a venit pandemia. Care l-a prins la minister pe chirurgul Victor Costache, pregătit mai degrabă să aranjeze anumite legi în beneficiul medicinei private decât să administreze o situație de criză. A trebuit să plece în mai puțin de cinci luni, depășit de situație și îngenunchiat de propria îngâmfare și inadaptare la statutul de ministru în serviciu public. Dacă pe Costache l-a interesat prea puțin și nici nu a avut când să dea seamă pentru indiferența cu care a tratat starea sistemului de sănătate publică, Nelu Tătaru și, mai nou, după alegerile parlamentare din iarna trecută, din nou Vlad Voiculescu s-au trezit că unitățile medicale ard la propriu iar dotările, chiar și cele noi și performante, intră în colaps pentru că sunt racordate la infrastructura spitalicească periculos de învechită. Și că nici măcar nu are cine să se îngrijească de pacienți pentru că oamenii calificați au plecat în străinătate iar cei rămași, poate la fel de buni, nu fac față numeric și au capitulat deopotrivă fizic și psihic, în acest an.

Cât despre proaspăta demisie a lui Vlad Voiculescu, indiferent de cauzele concrete, în spate stă și o maree de erori de poziționare politică ale alianței care l-a propus ministru. Dar despre asta se va mai vorbi.