Apel la pace în mesajul de Paște al Papei Francisc
9 aprilie 2023În fața a zeci de mii de credincioși, în Piața Sfântul Petru din Roma, Suveranul Pontif a vorbit despre numeroasele conflicte și regiuni de criză din lumea întreagă din prezent. El s-a declarat îngrijorat între altele de cele mai recente ciocniri dintre palestinieni și forțele de securitate israeliene la Ierusalim.
Să punem capăt războiului
Conducătorul Bisericii Catolice a amintit desigur în mesajul său de războiul din Ucraina. El a cerut ajutorul divin pentru încetarea violențelor: "Ajută iubitul popor ucrainean pe calea spre pace și luminează poporul rus. Consolează-i pe cei răniți și pe cei care i-au pierdut în război pe cei dragi, ajută-i pe prizonieri să se întoarcă cu bine la familiile lor." Papa Francisc a cerut comunității internaționale să se implice pentru oprirea acestui război și a altor conflicte, care "pătează cu sânge lumea".
În vârstă de 86 de ani, Suveranul Pontif se confruntă cu probleme de sănătate. La sfârșitul lui martie, el a fost tratat de bronșită în spital. De Vinerea Mare, și-a anulat participarea la ceremoniile tradiționale de la Coloseum, Vaticanul explicând că a renunțat să fie prezent din cauza vremii reci.
Papa a condus însă slujba de Paște din catedrala Sfântul Petru și slujba în aer liber de duminică dimineața. Această slujbă și transmiterea mesajului pascal "Urbi et Orbi" reprezintă punctul culminant al festivităților pascale la Vatican, care au avut loc în premieră în ultimii trei ani fără restricții. Francisc a trecut mai întâi cu papamobilul pe lângă mulțimea numeroasă venită la ceremoniile din Piața Sfântul Petru.
os/maw (epd, dpa)