Merkel și alți lideri pledează pentru o nouă ordine mondială
3 februarie 2021Pandemia de coronavirus ”oferă oportunitatea de recâștigare – prin cooperare eficientă, solidaritate și coordonare – a consensului asupra unei ordini internaționale, care să se bazeze pe multilateralism și stat de drept”, arată cancelara Angela Merkel și alți lideri politici internaționali, într-un text apărut în cotidianul ”Frankfurter Allgemeine Zeitung” și alte ziare.
Printre semnatarii apelului se numără președintele francez Emmanuel Macron și președintele Senegalului, Macky Sall. Pledoaria pentru reorganizarea ordinii mondiale este susținută și de reprezentanți ai unor instituții și organizații internaționale, precum secretarul general al ONU, António Guterres, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, Charles Michel.
Toți pentru unul
După mai multe generații, ”criza coronavirus este cel mai mare test pentru solidaritatea globală”, se afirmă în document. ”Un singur loc din lume afectat de Covid19 pune în pericol oamenii și economiile de pretutindeni.”
Pe acest fundal, sugerează semnatarii textului, trebuie trase învățămintele necesare pentru crizele din viitor: ”În loc de a crea conflicte între culturi și valori, trebuie să construim un multilateralism mai integrator, respectând atât diferențele dintre noi, cât și valorile comune, care sunt ancorate în Declarația Universală a Drepturilor Omului.”
Însă nu numai pandemia necesită un răspuns puternic și coordonat la nivel internațional. Situația actuală trebuie să servească drept lecție pentru crizele viitoare, avertizează autorii apelului, evocând foametea și sărăcia extremă, degradarea mediului, bolile, șocurile economice și conflictele.
În context, aceștia solicită un angajament mai puternic pentru democrație, educație și egalitate, precum și împotriva naționalismului și protecționismului. Grupul sugerează totodată o cooperare mai strânsă în cadrul forumurilor internaționale, cum ar fi grupurile G7 și G20.
Problema climatică
Semnatarii apelului nu au ocolit nici schimbările climatice, avertizând că toate guvernele, întreprinderile, orașele și instituțiile financiare trebuie să participe la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Protecția mediului și a sănătății, precum și a standardelor sociale trebuie să se afle ”în centrul modelelor noastre economice și să permită în același timp inovațiile necesare”. Totodată, ”trebuie să ne asigurăm că de recuperarea globală poate beneficia toată lumea”. Cu toții trebuie să ne oferim sprijinul ”pentru țările în curs de dezvoltare, în special în Africa”, se mai spune în articol.
vd / das (dpa, kna, afp)