Ideea a fost avansată de liberali, care cred că o astfel de strategie ar salva partidul din căderea în care se află după alianța cu PSD. Social-democrații par să-și dorească o colaborare mai consistentă, care să garanteze viitorul lor împreună și împărțirea frățească a celor mai importante instituții, inclusiv președinția și șefia guvernului, plus cele mai bănoase afaceri. Toate pentru următorii patru ani. Negocierile nu se duc la vedere până când liderii lor nu cad de acord asupra proiectului în liniile lui generale, de aceea deocamdată se discută doar despre comasarea localelor cu parlamentarele.
Strategii PNL cred că lipirea celor două scrutine ar reuși să repornească motoarele partidului, mai ales prin faptul că ar putea muta campania electorală dinspre discuțiile naționale spre cele locale. În plus, marile orașe ale țării sunt conduse în proporție de 36% de primari PNL. O parte a electoratului liberal e nemulțumită de asocierea cu social-democrații și îngroașă rândurile nehotărâților, dar poate că primarii de succes ar putea să-i convingă de realizările lor imediate și să-i mobilizeze să voteze inclusiv pentru parlamentare.
Comasarea localelor cu parlamentarele ar da un impuls important liberalilor. În același timp, PSD, care are primari în 34% din municipiile reședință de județ, ar beneficia de aceleași avantaje ca liberalii. Diferența între PSD și PNL este însă de poziționare în sondaje: deocamdată social-democrații se află în fața liberalilor cu cel puțin 10% și au în gene cinismul necesar pentru a rezista eventualelor lovituri care vin. PSD nu e însă un entuziast al comasărilor, fiindcă preferă să se alieze cu un PNL cât mai firav, căruia să-i dicteze condițiile guvernării și împărțirea prăzii, de aceea social-democrații ar prefera să evite mutările care să aducă mai multe voturi în coșul liberal.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat deja o analiză a comasării localelor cu parlamentarele din punctul de vedere al constituționalității, pentru a evita invocarea Deciziei Curții Constituționale din 2012, când PDL și Traian Băsescu au încercat să joace aceeași carte, dar mult mai în grabă și fără să fi pregătit terenul. Klaus Iohannis consideră că sunt îndeplinite toate condițiile și a vorbit despre discuțiile pe această temă din coaliție. „Încă se evaluează”, a explicat președintele, sugerând că din comasare trebuie să se vadă beneficii pentru toate părțile: „Dacă n-aduce nimic, nici pentru cetăţean, nici pentru partide, nu trebuie făcută. Însă, confirm, există această discuţie, soluţii tehnice constituţionale ar exista, dar ele vor putea fi puse în operă doar atunci când de aici apare un beneficiu evident”.
Vor fi în dezavantaj formațiunile mici, cu puțini primari, și eventualii candidați independenți. Dacă localele și parlamentarele se vor face în aceeași zi, PSD și PNL vor fi marii beneficiari, fiindcă social-democrații au 1438 de primari iar liberalii 1237. UDMR va fi de asemenea favorizat, fiindcă are 199 de primari, în toate localitățile majoritar locuite de maghiari. Toți acești edili se vor înhăma cu multe resurse la căruța de partid și își vor convinge electoratul să iasă la vot și să pună ștampila pe cine trebuie.
Uniunea Salvați România (USR) va fi formațiunea cea mai dezavantajată, fiindcă are doar 45 de primari și un electorat extrem de pretențios, parțial dezamăgit de prestația parlamentarilor USR. Campania electorală va fi simplificată, se va focaliza pe cele două mari partide și pe temele pe care PNL și PSD le vor lansa, iar principalele televiziuni naționale și locale vor face campanii pentru cele două, în funcție de banii aruncați în joc. Social-democrații și liberalii vor dori marginalizarea USR și vor face tot ce pot pentru a scoate din peisaj acest partid, folosind inclusiv tactici murdare.
Spre deosebire de USR, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) nu a câștigat nicio primărie în 2020, dar are de partea sa câteva televiziuni cu audiență mare și, potrivit unor sociologi, care nu vor să fie citați, scorul AUR din sondaje l-ar fi depășit deja pe cel al PNL. Mesajul anti-sistem al AUR, împănat cu anti-occidentalism și naționalism josnic, atrage tot mai mulți oameni și pare tot mai bine promovat în mediul virtual. Cercetările sociologice oficiale arată că PSD ar avea 33%, PNL 21%, AUR 16%, USR 9%, UDMR 5% (CURS, martie 2023).
Comasarea alegerilor favorizează partidele din arcul de guvernământ și probabil pe populiști, dar blochează opiniile minoritare, poate induce în eroare alegătorul mai puțin instruit cu teme de discuție suprapuse, deturnează dezbaterile și deci nu-i asigură votantului toate condițiile necesare pentru a-și exprima opinia cu adevărat liber, așa cum prevede și Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului(Art.3).
Poate că lipirea parlamentarelor cu localele ar putea aduce mai mulți oameni la vot (în 2020, la alegerile parlamentare a fost o prezență de 31% iar la locale de 46%), dar cât de legitime pot fi aceste alegeri în care în loc de două luni de campanie electorală va fi una singură? Și cât de legitim va fi votul, dacă oamenii nu vor fi suficient de informați?
Practic, mesajul PNL-PSD-UDMR este aproape transparent: orice ați vrea să votați, guvernarea rămâne în mâinile noastre, nu prin voința alegătorilor, ci prin strategiile laboratoarelor politice. Pe termen scurt, cele trei partide se vor bucura de roadele puterii, dar pe termen mai lung, liberalii s-ar putea să dispară în îmbrățișarea social-democraților, UDMR să cadă sub pragul de intrare în parlament, fiindcă lasă toate nevoile comunitare în seama Budapestei, în vreme ce PSD va muri de bătrânețe, putred de bogat.