Analiză: De ce vrea Viktor Orban să luăm pastila roșie?

Viktor Orban a trasat în discursul său de la Tușnad direcția neclintită în care merge Ungaria, a vorbit despre relațiile româno-ungare arătând doar partea plină a paharului, a făcut o analiză sumbră în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene și a descris rolul pe care urmează să-l aibă Ucraina în etapa istorică următoare. Șeful guvernului de la Budapesta, care a lansat în 2014, la Tușnad, termenul de iliberalism, preluând o teză lansată de Francisc Fukuyama, și asumându-și pentru țara lui această direcție, a explicat de data aceasta, făcând referire la celebra serie de filme Matrix, că "războiul este pastila noastră roșie – cine o ia coboară în realitate. Asta e ceea ce avem, asta trebuie să înghițim".

În primul film, personajul principal Neo a avut de ales între pastila roșie, care i-ar permite să înțeleagă ce se întâmplă de fapt în afara iluziei create de Matrix, sau pastila albastră, care i-ar da voie să experimenteze doar iluzia din realitatea obișnuită. Această metaforă a alegerii adevărului sau iluziei este des folosită în politica americană, unde "a lua pilula roșie" înseamnă să devii conștient de faptul că presa tradițională, dar și trendurile din societate, deformează și favorizează "sistemul": în acest fel, înțelegând aceste realități, poți deveni un gânditor independent. În vreme ce "a lua pastila albastră" înseamnă să accepți pe nemestecate toate părerile preconcepute, toate parti-pris-urile din jur, toate politicile corecte. Pe scurt, cei care iau pastila roșie îi disprețuiesc pe cei care preferă iluzia unei lumi în care oamenii pot fi egali și democrația funcționează.

Altfel spus, în viziunea premierului ungar, Occidentul trebuie să ia pastila roșie în cazul războiului dintre Rusia și Ucraina, și să vadă că alimentează escaladarea conflictului și că a împins cele două state pe care le consideră inamice ale Vestului, China și Rusia, într-o alianță periculoasă. În viziunea premierului ungar, Rusia n-ar fi "o autocrație rigidă, neostalinistă", așa cum e prezentată la Bruxelles, ci o țară cu "flexibilitate tehnică, economică, poate chiar și socială". În schimb, Uniunea Europeană "a renunțat la propriile interese" și "urmează necondiționat politica Partidului Democrat din SUA, chiar cu prețul autodistrugerii". Dacă ia pastila roșie, crede Viktor Orban, Vestul vede că Ucraina trebuie să rămână doar o zonă tampon între Europa și Rusia, fiindcă oricum această țară "şi-a găsit vocaţia cu ocazia războiului", întrezărind perspectiva de a deveni "limita de Est a Occidentului". 

Pentru a demonstra că au avut sens vizitele sale fulger la Kiev, Moscova și la Beijing, imediat ce Ungaria a preluat președinția rotativă a UE, și care au fost primite foarte critic de ceilalți lideri occidentali, Viktor Orban a enumerat rezultatele obținute: miniştrii de Externe din SUA şi Rusia au avut o convorbire, ministrul de Externe elveţian a purtat discuţii cu cel rus, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a sunat pe Donald Trump, iar ministrul de Externe ucrainean a călătorit la Beijing. Viktor Orban se consideră un mesager al păcii, un strateg din Vest care face legătura cu Estul, cumva singurul vizionar. El este, însă, cel care a creat nișa divizării în Uniunea Europeană, asociindu-se cu Austria și poate cu Slovacia, dar așteptându-i la cotitură și pe ceilalți dilematici.

Din discursul său de la Tușnad rezultă că Ungaria are "o mega-strategie din care fac parte și maghiarii din afara granițelor", totul pentru a face față schimbărilor care au loc acum în lume și care se întâmplă odată la 500 de ani. Orban crede că ordinea internațională e pe cale să se modifice, pentru că "majoritatea țărilor de pe mapamond sunt de partea Rusiei" și că cel mai puternic mesaj soft-power al Rusiei ar fi politica sa anti-LGBT. Premierul de la Budapesta mizează pe această schimbare, pe venirea lui Donald Trump la Casa Albă, pe întărirea statelor naționale și a valorilor tradiționale. Acest pariu pare mai degrabă un refugiu în viitor, o formulă demagogică prin care încearcă să fugă de realitățile dure din jurul lui, fiindcă Ungaria înregistrează eșecuri pe toată linia, de la economie la demografie, unde, în ciuda politicilor de sprijinire a familiei, țara continuă să regreseze. Orban a înțeles, totuși, că se află pe o pantă descendentă, așa că liderul maghiar a vorbit pentru prima dată de schimbul de generații, sugerând că s-ar putea să nu prindă finalul acestei mari schimbări a lumii și asumându-și indirect calea greșită pe care a luat-o. 

Viktor Orban stă de aproape 15 ani la putere și, cu toate că în primă fază politicile lui economice au avut succes, guvernarea sa pare să eșueze, din cauza reformelor sale iliberale, a repetatelor schimbări constituționale, pentru că a preluat o serie de trusturi media în stil mafiot, din pricina acceselor sale de naționalism, a felului în care funcționează noua oligarhie economică, dar mai cu seamă în urma tăierilor de fonduri operate de Bruxelles.

Tot mai izolat în Occident, Viktor Orban ar fi vrut să-și găsească aliați în Centrul și Estul Europei, așa a ajuns să-l susțină pe Klaus Iohannis pentru fotoliul de șef al NATO și să vorbească la Tușnad plin de curtoazie despre relațiile bune pe care le are cu România. O performanță pentru acest lider nostalgic al Trianonului, care mizează pe pilula roșie a viitorului, dar care ar putea fi nevoit să o înghită pe cea albastră a realității banale și a iluziei, pentru a supraviețui.