Amocul din Texas și contracararea fenomenului

Restricțiile pandemice au redus sever contactele sociale, psihic aprig necesare tuturor și, mai ales, copiilor și adolescenților, sporind notabil, cum au avertizat repetat psihiatrii, – pe care i-am reluat frecvent, dar în zadar- bolile și tulburările psihice. Nu în ultimul rând ale elevilor.

Concomitent, sistemul democratic și individualismul societăților noastre slăbesc mult (și benefic) controlul exercitat asupra tinerilor.

Reversul dezavantajos al medaliei e că vedem prea rar și constatăm prea des, tardiv, deraierea în nebunie și extremism a unor suflete tinere, însingurate și dezabuzate de povara răspunderii care vine la pachet cu libertatea. Care e în primul rând și, mai ales, libertatea individuală.

Aici e aporia. Suprimăm libertățile individuale? Suprimăm libertatea și ne scufundăm în abisul totalitar. Le menținem? Ne confruntăm cu pericolele descrise și materializate, mai nou, catastrofal, la o nefericită școală elementară din Texas.

Ce-ar fi de făcut?

Chemarea la interzicerea vânzării armelor de foc, care se reiterează sistematic la stânga spectrului politic și, mai nou, la Vatican, după asemenea dezastre, e departe de a fi un panaceu. De fapt, nu rezolvă decât aparent și extrem de superficial problema – de vreme ce puștii pe cale de a fi cuprinși de amoc, teroriștii și alți smintiți își pot relativ lesne procura sau construi ilegal propriile arme de foc, inclusiv automate.

De altfel, cum frecvent s-a explicat, nu arma e dușmanul. Căci nu ea omoară, ci degetul care apasă pe trăgaci. Net mai utilă decât interdicția comercializării armelor ar fi, deci, pe termen scurt, apărarea adecvată a tuturor instituțiilor publice, astfel încât să nu mai fie nici lesne penetrabile, nici ușor de omorât oameni din pricina absenței unor forțe capabile să-i oprească pe criminali.

Pe termen mediu și lung e nevoie de o net mai bună educație și de o mai eficientă supraveghere a copiilor-problemă, care nu vor dispărea niciodată din societățile afectate de o amplă criză a valorilor.

Cât timp nu învățăm să-i ajutăm să-și găsească sensul în viață (unul autentic, care să nu se confunde cu acelea părelnice, furnizate de ideologii), vom continua să-i creăm.