Amnesty International și antisemitismul stângii

Amnesty International a dat recent publicității un voluminos raport referitor la tratamentul aplicat palestinienilor. Cele 300 de pagini ale documentului sunt o colecție de acuze privind acte cotate ca încălcări și ”negări ale drepturilor și libertăților populației palestiniene”, care ar crea ”un regim instituționalizat de opresiune și dominație sistematică” și ar permite, potrivit ONG-ului, să se considere că Israelul i-ar ”trata pe palestinieni ca un grup rasial inferior”. Raportul se înscrie într-un șir de acuze similare ale altor ONG-uri cu agende de stânga, de extremă stânga, sau anti-israeliene, precum B*Tselem sau Human Rights Watch, fiind în esență nu mai puțin unilateral.

Pentru că raportul dat publicității de Amnesty International ”uită” să menționeze componente cheie ale unui segment atât de amplu al realității, încât nu poate fi considerat decât produs ideologic pur. Ce uită între altele să menționeze raportul? Și ce efecte va avea?

Șase motive pentru care AI greșește încă din titlul raportului său

1. Intitulat ”Apartheidul Israelului contra palestinienilor: un crud sistem de dominatie și crimă contra umanității", raportul face abstracție de terorismul palestinian, care nu e calificat nicăieri ca atare, deși e sistematic și îndreptat de multe decenii împotriva populației civile, israeliene.

2. Documentul ignoră și democrația israeliană și complexitățile istorice ale devenirii ei. Or, cetățenii ei din segmentul minoritar, arab, se bucură de drepturi civice și politice egale cu ale evreilor. Arabii israelieni sunt reprezentați de partide proprii în parlament, au exponenți în guvern, la Curtea Supremă, în cele mai înalte poziții și instituții ale statului. A plasa, cum face AI, Israelul în vecinătatea regimului generalilor din Myanmar, care și-a surghiunit în masă populația Rohyngia, e a sfrunta cinic realitatea, a o lua în derâdere și a o transforma în bătaie de joc.  

3. La fel e și preluarea greșită a unui concept legat de sistemul de apartheid al Africii de Sud, însemnând completa sau parțiala segregare a negrilor și a membrilor altor rase de populația minoritară, albă. Nici vorbă nu poate fi de segregare în Israel, ori ca semiticul popor evreu să fie cotat, așa cum fac ideologii extremei stângi, ca fiind de ”rasă albă”, iar liderii săi drept tributari ai ideologiei supremației albe.   

4. Lipsa de obiectivitate a organizației e vădită când, ignorând necesitățile securitare și coexistența iudeo-arabă în mare excelentă, în Țara Sfântă, acuză statul evreu că, ”de la înființarea sa”, ar fi ”urmat o politică explicită de stabilire și menținere a hegemoniei demografice evreiești și de maximizare a controlului său asupra pământului în beneficiul evreilor israelieni”. Ceea ce implică evidența că Amnesty International nu-i recunoaște, de facto, Israelului dreptul de a exista ca stat evreu și că, deci, e animat de antisemitism, conform definiției internațional acceptate a noțiunii.

Toate acestea și altele justifică pe deplin replica autorităților israeliene, potrivit cărora ONG-ul „aplică statului evreu standarde duble şi îl demonizează, pentru a delegitima existenţa Israelului ca patrie a poporului evreu”. Iată o definiție cât se poate de justă și cuprinzătoare a antisemitismului de tip antisionist, propriu de multe decenii extremei stângi apusene, respectiv ”antisemitismului modern”, după cum i-a spus ministerul de externe israelian. La fel, ori în mod similar, văd lucrurile, în covârșitoarea lor majoritate, și SUA, și marile organizații evreiești americane, și marile ziare supraregionale germane, inclusiv presa de stânga din Republica Federală.

5. Între efectele extrem de pernicioase pe care le poate avea acest părtinitor raport, se situează, la loc de frunte, alimentarea masivă a unui antisemitism care a crescut oricum enorm, în vest, în ultimul timp. Documentul, care ar putea facilita traducerea în justiție a Israelului, în fața unei Curți Penale Internaționale riscând să fie la fel de puțin obiectivă față de singurul stat evreiesc din lume ca Adunarea Generală ONU sau Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, mai are neajunsul major de a minimaliza, implicit, apartheidul sudafrican și rasismul ideologilor suprematismului alb.  

6. Înseamnă toate acestea că palestinienii ar trăi în paradis? Defel. Nici ei, nici evreii israelieni. Pe care grupările palestiniene conducătoare, OEP și Hamas, nu-i acceptă într-un viitor stat palestinian purificat etnic. Or, se ascunde aici o ostilitate iudeofobă și o concepție segregaționistă, palestiniană, despre care, de asemenea, nu e vorba defel în raportul AI. Care știe că, pentru soarta oamenilor trăind în aria unui conflict încă nerezolvat, de vină sunt, mai ales, liderii proprii.

Realitatea față cu ideologia

Iar cei palestinieni, între care și Yasser Arafat și succesorul său, au preferat, frivol, terorismul, repetatelor oferte de pace și de transpunere a soluției celor două state, între care cele extrem de generoase față de revendicările palestiniene, mediate de fostul președinte american Bill Clinton. 

Activitatea AI și rapoartele acestui ONG au părut, mult timp, credibile, respectabile și utile apărării drepturilor omului. Dar aberantul și vitriolantul ei produs anti-israelian actual, reeditând ideea rezoluției de maximă rușine a ONU, revocată acum 31 de ani, care echivala, antisemit, ”sionismul cu rasismul”, decredibilizează fatal Amnesty International.

În plus, raportul aduce încă un enorm deserviciu păcii în Orientul Mijlociu. Căci ”nu e obiectiv”, ci reprezintă activism, ”militantism politic”, după cum afirmă, textual, ziarul german Tagesspiegel. Conform cotidianului de stânga berlinez, raportul conține ”greșeli, imprecizii și exagerări grosolane”, despre ”situația complexă a unor palestinieni, trăind în condiții regretabile, în care ar fi multe de ameliorat, dar care n-are nici în clin nici în mânecă cu apartheidul”.

Nu altfel văd lucrurile și alte ziare germane progresiste, între care Süddeutsche Zeitung și TAZ, care deplâng lipsa diferențierilor dintr-un raport vehiculând aserțiuni precum acuza de ”regim de apartheid” pe care până și ecologist-stângista TAZ o etichetează ca ”absurdă”.

Discursul antisemit al stângii, resorturile și țelurile lui

Dar e ea absurdă? Sau urmărește vreun țel nemărturisit? De pildă, distrugerea statului evreu, cum presupune analistul britanic Richard Kemp, care a cerut autorităților de la Londra să intervină împotriva unui ONG cu un mesaj de ură, avându-și cartierul general în Regatul Unit? De ce s-a autodiscreditat Amnesty? Pentru că, în siajul dezinformărilor kaghebiste și securiste ale anilor 60 și 70, AI și-a asumat modul de a fi și de a se comporta al extremei stângi apusene. Care, (de pe poziții neomarxist-deconstructiviste) a lansat un narativ ideologic anti-apusean și anti-iudeo-creștin, prea puțin congruent cu realitatea, dar apropiat de revendicările islamiste, refuzând suveranitatea nemusulmanilor în ținuturi controlate cândva, în istorie, de islam. Or, realitatea conferă succes diplomatic și o tot mai amplă legitimitate internațională, inclusiv în lumea arabă, statului evreu.

Pentru apărarea de această realitate, de argumente și logică a delirului stângist și islamist cerând între altele boicotarea și lichidarea acestui stat, e nevoie, între nemusulmanii din vest, de zelul fanatic al unei religii surogat, seculare. Care nu se poate lipsi de un limbaj pseudoclerical, de tip ”newspeak”. Acest jargon contorsionează și falsifică, întru propagarea mimatei ”sacralități” a narativului propriu, sensul unor cuvinte cheie ca apartheid, rasism, sionism, naționalism, fascism, Holocaust, putere, opresiune, dominație, din ale căror înțeles și conotații strâmbate se extrage susținerea dogmelor ultramoraliste alimentând prejudecăți, inclusiv identitare, inclusiv antisemite. Așa s-a ajuns ca AI să sugereze prin raportul său că dreptul evreilor la o țară proprie în patria lor istorică ar fi, chipurile, o violare a dreptului internațional. Ceea ce, evident, nu este. 

La fel, delegitimarea, demonizarea și duplicitatea standardelor aplicate statului evreu nu sunt singurele piloane ale discursului antisemit al stângii contemporane. El mai conține și negarea sau minimalizarea caracterului antisemit și rasist al Holocaustului, întru anexarea, de către neevrei, a suferințelor evreilor torturați și asasinați de cel de-al Treilea Reich, o poziție căreia i-a dat glas, recent, actrița americană Whoopi Goldberg, când a susținut repetat (înainte de a-și regreta derapajul) că ”Holocaustul nu e despre rasism”. Iar evreii ar fi ”albi” și deci, implicit, potrivit ideologiei neomarxiste a ”teoriei critice rasiale”, ”făptași”. Or, evreii au fost exterminați de regimul hitlerist tocmai pentru că erau evrei și reprezentau, pentru naziști, ”o rasă inferioară”.