"E dureros să fii mereu redus la o etichetă"

"Nu m-am născut într-un mediu privilegiat. Sunt unul dintre oamenii care au plecat complet de la zero. Asta îmi dă putere şi mă motivează", spune actriţa româncă. 

În calitate de actriţă, autoare şi regizoare, Alina Şerban a avut multe de înfruntat de-a lungul vieţii, dat fiind că provine dintr-o familie de romi. A străbătut deja un drum lung şi îşi trăieşte viaţa, sub toate aspectele, după principii clare: "Mă angajez pentru ceva doar atunci când simt că merită - nu doar pentru mine, ci pentru întreaga lume, pentru oameni. Înainte să încep ceva, îmi pun următoarea întrebare: 'Dăunez cuiva prin aceasta? Cine profită? Şi de ce povestesc povestea asta?'."

"Nu sunt doar o marcă"

Alina s-a ghidat după aceste principii deja de la vârsta de 20 de ani. Dar n-a fost uşor, pentru că însemna să pui mereu sub semnul întrebării modele de gândire şi reguli de marketing. 

"Eu nu sunt doar o marcă. Eu întruchipez multe poveşti, pe care le tot descopăr. Ne aflăm pe un drum continuu în care evoluăm şi ne schimbăm. E dureros să fii mereu redus la o etichetă lipită pe frunte."

Alina îşi urmăreşte cu stricteţe principiile. De multe ori trebuie să respingă oferte sau ea este respinsă pentru că îşi apără modul de abordare, plin de respect şi responsabilitate, a unui proiect de film. Nu a renunţat la această viziune şi şi-a câştigat respectul celor din jur. 

"Povestesc poveşti pe care le-am trăit pe propria-mi piele. Nu am folosit poveştile altora. Nu îi voi vinde niciodată pe ai mei. N-am încercat niciodată să ne prezint ca pe ceva exotic. Vorbesc cu omenie despre singularitatea noastră - fără a accentua numeroasele stereotipuri despre noi." 

În anul 2020, Alina a devenit cunoscută unui public larg ca interpretă principală a peliculei "Gipsy Queen", care s-a bucurat de un succes neaşteptat. E povestea unei mame singure din România, care încearcă să-şi croiască un drum în Germania boxând. 

Când fotografiile i-au fost publicate pe primele pagini ale multor reviste, folosindu-se povestea vieţii ei ca exemplu încurajator pentru alte femei din lumea filmului, Alina a dezvăluit o altă realitate:

"Nu pot spune că sunt o câştigătoare în branşă. Ca actriţă voi primi mereu roluri care să corespundă clişeelor, ca autoare mă lupt în permanenţă pentru finanţare şi distribuţie şi cu numeroase plafoane de sticlă din sistem."

"Nu am vrut să mă supun cenzurii"

În actualul ei film de scurt metraj, Alina Şerban vorbeşte, din perspectivă personală, despre o pată albă din istoria României. Nu mulţi cunosc acest capitol întunecat în care romii trăiau în sclavie. Cu câţiva ani în urmă, Alina a descoperit un articol de ziar în care era vorba de soarta unui băieţel, care a plătit cu viaţa lupta împotriva robiei, şi s-a decis să depene povestea lui într-o versiune proprie. 

Mai întâi a scris o piesă de teatru. În România s-a lovit de dezinteres din partea instituţiilor de stat. Ministerul Culturii a cenzurat textul şi i-a propus să evite cuvântul "sclavie", înlocuindu-l cu altul mai puţin dur. Publicarea textului era în pericol, căci nu se dorea ca acest cuvânt să apară pe afişe sau în materialele de presă. 

"Eram singura în situaţia asta şi totuşi n-am vrut să mă supun cenzurii. De aceea am inclus scrisoarea care-mi fusese adresată de autorităţi, prin care se exercitau presiuni asupra mea, în textul piesei." 

Piesa a fost publicată pe YouTube, dar protestul Alinei nu s-a oprit acolo. La conferinţa de presă, a proiectat cuvântul "sclavie" pe perete, în loc să figureze pe afişe. Alina a organizat performance-uri-manifest în stradă, la care femei de etnie romă arătau demonstrativ cărţi de istorie. Pe feţele lor erau scrise cuvinte răzleţe, dar, împreună, lansau următoarele întrebări: "Cine spune de fapt povestea? Alina Şerban, istorici şi poporul rom cred că expresia 'sclavie' e corectă." Alina Şerban a vrut să sublinieze astfel că nu acceptă cenzura. 

Între timp artista a realizat şi un film de scurt metraj pe aceeaşi temă. Deloc surprinzător, tot ea a trebuit să caute finanţare, neprimind niciun sprijin din partea statului. Alina Şerban are, însă, sentimentul că filmul nu se bucură de platforma şi ecoul pe care l-ar fi meritat. 

"Mari schimbări sunt posibile doar dacă am avea un sistem care să permită astfel de schimbări. Mulţi romi nu au nici astăzi apă curentă, mulţi sunt lipsiţi de adăpost şi trăiesc în stradă. În timpul actualei pandemii, rasismul s-a accentuat chiar - am simţit asta. Primesc un refuz după altul şi mă loveşte plânsul. Ştiu că în aceste vremuri, bugetele pentru artă şi cultură sunt şi mai reduse."

Cu atât mai mult a bucurat-o primirea în Germania a Premiului pentru Actorie: "Premiul a fost foarte important pentru mine, mai ales dacă mă gândesc că în momentul nominalizării, filmul nici nu fusese difuzat încă. Există atâtea lucruri minunate, încât mi se par aproape suprarealiste."

Alina trăieşte în prezent. În loc să urmărească un plan fix, ea îşi continuă propriul drum: "Trebuie să fii regizorul vieţii tale. Nimeni nu e mereu vesel. Cu toţii suntem doar oameni. Cel mai important este, însă, să nu renunţi niciodată. Niciodată."