„Alegerea domnului Macabeț” sau arta împotriva corupției

Piesa lui Cosmin Stănilă, actor la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, a ieșit învingătoare într-un concurs cu 50 de texte participante, a cărui condiție este montarea pe o scenă profesionistă. Spectacolul e parte a proiectului „Democrația prin Teatru: Reflexia integrității în oglinda scenei, în prim-plan tinerii”, inițiat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și Centrul de Teatru din Moldova. Spectacolul a fost realizat cu sprijinul financiar al European Endowment For Democracy și al Swiss Cooperation in Moldova.

Rezolvarea scenică

Având o sursă de motivație ca CNA-ul, te aștepți ca „Alegerea domnului Macabeț” să fie un manifest social, tezist, un demers care subordonează arta unui mesaj moralizator. Este exact invers: spectacolul de la TNME e în primul rând un produs artistic purtător de conținut ideologic și moral. O satiră teatrală care demască eterne metehne omenești.

Alexandru Cozub a conceput o regie cu frecvente ruperi de ritm și răsturnări de situație amuzante, care mențin viu interesul publicului. Costumele realizate de Stela Verebceanu au atras toate privirile. Mișcarea scenică de care a fost responsabil Oleg Mardari creează o atmosferă încinsă, ca un imens castron ce dă în clocot.

Scenografie minimalistă – un pat, o masă, un scaun, un paravan închipuind fațada unui bloc de apartamente, ce-și schimbă mereu forma: se comprimă și se desface ca o armonică, scăldat spectral într-o cascadă de lumini și umbre. Uși pe unde se strecoară personajele prinse într-o agitație browniană, sporind senzația de lume bezmetică, debusolată, și această goană continuă îți pretinde un serios efort de concentrare: replicile sunt savuroase, dar se sting adesea înainte să reușești să le percepi înțelesurile. E partea defectuoasă a regiei, determinată, poate, de o problemă de acustică a sălii, care subminează eficiența dialogurilor și mesajul cupletelor interpretate pe fundal de jazz și rock and roll. Din fericire, scăderile tehnice sunt salvate de jocul exuberant al actorilor, de spontaneitatea lor bine controlată.

O declarată filiație shakespeariană

Urmărim povestea unei confruntări electorale dintre un șef de bloc, domnul Petre (Ion MOCANU), ajutat de Aghi, secretarul său onomatopeic (Valentin ZORILĂ), pe de o parte, și vicepreședintele Costache Macabeț (Ghenadie GÂLCĂ), pe de altă parte, care-și trădează șeful și dintr-un umil colaborator devine un rival de temut al acestuia la șefia asociației de... (b)locatari. Piesa are o certă filiație shakespeariană: tragedia „Macbeth”. O pastișă, deturnată în comic, după marele Will.

Sunt astfel prezente cele trei vrăjitoare, aici – surorile Hechețeanu (Angela CIOBANU, Margareta PÂNTEA și Ana TKACENKO), care par să-i facă lui Macabeț aceleași prorociri ca și antecesoarele sale generalului uzurpator, viitor rege al Scoției. O co-locatară de bloc, Magda Mărginean (Tinca MARDARI), își va pune la bătaie întregul arsenal al seducției și-i va trezi lui Macabeț, după modelul acreditat de Lady Macbeth, ambiția de a-l concura pe cinicul și coruptul Petre. Conspiratorii reușesc să recruteze o echipă de adepți: Doamna cardiacă de la etaj (Mihaela Damian), cuplul excentric El și Ea (Draga-Dumitrița DRUMI și Iurie FOCȘA) și Burlacu (Petru OISTRIC) – un personaj abulic, obsedat de microfoane montate în pereți și de camere de supraveghere dosite în penumbră.

În ziua alegerilor lipsește un singur vot care să încline balanța în favoarea insurgenților: cel al ezitantului Burlacu. Cum să-l smulgi din nesfârșita-i anxietate? Magda găsește soluția. Burlacu are, ca orice cetățean respectabil, un secret inavuabil, o legătură nepotrivită, consemnată pe o casetă video, care poate fi instrumentată pentru sfânta cauză anticorupție. La urma urmelor, scopul scuză mijloacele. Inițial, Macabeț respinge, cu nobilă indignare, sugestia inventivei sale partenere, dar, îmbătat de presimțirea victoriei, acceptă. Soluția Magdei se dovedește eficientă: Burlacu cedează, Macabeț câștigă alegerile împotriva președintelui venal și corupt. Binele triumfă.

Însă bucuria noului șef al asociației e de scurtă durată. Orice „pact faustic” își cere nota de plată: Macabeț va trebui să semneze un contract preferențial cu o companie de gaz care i-a furnizat Magdei caseta compromițătoare cu Burlacu. Nu se poate, zâmbește calm, stăpân pe sine, noul președinte, să facă un gest reprobabil care să șteargă diferența dintre el și detestatul său predecesor? Pentru asta au luptat ei? Dar... ghinion. Magda îl informează că există o înregistrare audio care trădează felul cum l-au convins ei pe Burlacu să voteze schimbarea. Capcana se închide. Mâna cu stiloul încremenește convulsiv deasupra contractului...

Educație prin artă

„Alegerea domnului Macabeț” nu descrie doar meandrele unei competiții electorale, fie ea pentru șefia unei asociații de bloc sau pentru conducerea unui stat. E mai ales despre ce ești dispus să faci pentru a obține puterea. În lumea de azi, falimentul moral nu mai are „anvergura prăbușirii” din piesele lui Shakespeare, s-a banalizat. Sinistrul Macbeth și-a tras straiele ridicole ale lui Macabeț. Tiranul a cedat scena pehlivanului. Pumnalul crimei e înlocuit de o casetă video. Tragedia a decăzut în parodie, în derizoriu.

Consecințele sunt însă nu mai puțin devastatoare. Mecanismul transformării unui cetățean cumsecade într-un șantajist și-un mituitor ordinar este la fel de pilduitor ca și în arta vechilor maeștri. Atunci, ca și acum, împrejurările par să decidă traiectoria unui destin, alegerea individului. Trădări, derapaje se întâmplă mereu. Cei ce au devenit modele de comportament, moraliștii de serviciu, s-ar putea doar să fi avut mai mult noroc decât alții. Norocul de a nu fi puși la încercare, de a fi fost feriți de ispite. Natura umană e imuabilă, incorigibilă în esența ei.

Pagubele totuși pot fi limitate prin educație. Spectacolul „Alegerea domnului Macabeț” se bucură de o mare afluență de public, copii și adulți. Va avea un succes garantat și în turneele pe care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău le programează în teritoriu și dincolo de Prut.

Cum spunea un licean după una din reprezentații, dacă o lecție despre virtute te plictisește cu aerul ei de predică, același mesaj îmbrăcat în înveliș artistic te cucerește, te pune pe gânduri. Cine ignoră puterea educativă a artei nu a deschis niciodată o carte, nu a trecut vreodată pragul unui teatru, iar dacă a făcut-o, nu i-a servit la nimic.