Cu barca pe Rin

Nu-mi pot imagina traiul într-un oraş fără râu. Râul meu este Rinul. În apropierea sa mă simt acasă. Stau cu plăcere pe mal şi privesc vapoarele. Însă mai mult mi-ar plăcea să fiu într-o ambarcaţiune, să spunem într-o barcă cu vâsle.  

În oraşul Köln există 10 cluburi de canotaj. Unul dintre acestea este "Clubul pentru sporturi acvatice Porz", fondat în 1926, din cartierul Zündorf. Însuşi portul din Zündorf este un minunat loc de recreere. Înfiinţat la mijlocul anilor 90, împreună cu un complex de facilităţi pentru petrecerea timpului liber, portul a devenit una dintre zonele de agrement ale oraşului.  

Vâslitul este sănătos pentru organism. În acelaşi timp însă, mişcarea ne limpezeşte mintea. Scăpăm de stresul de la serviciu, de povara sarcinilor cotidiene. Toate acestea dispar în timpul călătoriei pe apă. O plimbare cu barca pe Rin este ca o mini-vacanţă. Traseul până la Wesseling, în amonte, şi înapoi la Dom, în aval, este de 18 kilometri. Şi se poate parcurge pe aproape orice vreme.  

Rinul se transformă permanent

Chiar dacă traseul este mereu acelaşi, Rinul nu este niciodată plictisitor. Primăvara e plin de raţe cu puişori, vara malurile sunt populate cu iubitori de soare şi stârci preocupaţi să-şi caute hrana. Toamna cerul se umple de stolurile de gâşte sălbatice care se retrag în ţările calde. Când e cald, se poate face plajă pe malurile nisipoase ale fluviului, dar şi baie în apă. Unele restaurante care funcţionează pe ambarcaţiuni au dane chiar bune.

La apusul soarelui, până şi coşurile rafinăriei de la Wesseling par idilice. Numai mirosul emanat de rafinărie ne aminteşte că Rinul are şi părţile lui mai puţin frumoase. Idilic pare chiar şi-n ciuda vaselor comerciale, a navelor cargo sau a bărcilor de agrement care îi străbat apele. În fond, să nu uităm că Rinul, cu o lungime de 1230 de kilometri, este una dintre cele mai circulate artere fluviale din lume.

Numai în regiunea Köln trec zilnic aproximativ 200 de vapoare. O ambarcaţiune cu vâsle înaintează mai greu. Din cauza vârtejurilor şi a curenţilor, Rinul este destul de dificil în această zonă. Dar este o chestiune de perspectivă. Cei cu spirit de aventură chiar se bucură de valurile mai înalte generate de vreun vas cargo, fiindcă în amonte au mai puţin de vâslit. 

Indiferent de starea vremii şi de nivelul apei, Rinul admirat dintr-o barcă cu vâsle arată mereu diferit. Când cresc apele, e plin de crengi printre care trebuie să-ţi faci loc. Pe vreme secetoasă, eşti nevoit să împarţi culoarul cu ambarcaţiunile mai mari care se deplasează periculos de aproape.  

"În aceeaşi barcă"

În asemenea momente înţeleg pe deplin sensul expresiei "suntem în aceeaşi barcă". Împarţi acelaşi destin cu mai alţi oameni sau, într-o anumită situaţie, oamenii sunt dependenţi unii de alţii. Nicio altă ambarcaţiune nu e mai potrivită pentru a analiza expresia mai sus amintită ca bărcuţa cu vâsle.

Într-o ambarcaţiune cu vâsle nu poţi rămâne pasiv, într-o situaţie aparent fără ieşire. Cel care conduce barca poartă răspunderea, cunoaşte fluviul, ştie unde devine periculos şi cum poate fi evitat pericolul. Importanţi sunt însă şi vâslaşii care trebuie să ţină ritmul. Dacă nu se mişcă în acelaşi tempo, barca nu înaintează în direcţia dorită. 

Eu prefer să ies cu barca pe Rin către sfârşitul verii când vântul, norii şi primele frunze galbene anunţă sosirea toamnei. Chiar dacă barca înaintează mai încet din cauza curenţilor şi, eventual, a vântului mai puternic, tot îţi rămâne sentimentul că, măcar pentru o clipă, ai învins forţele naturii. 

Autoare: Gaby Reuther / CS